florin caragiu

O să-ți spun despre drumul ce mă apasă ca un călcâi când visul năpustit cu o bucurie reținută îți umple mâinile abia ieșite din blocul de piatră. Deszăpezim odaia de țipătul așternut între

Drumul se rostogolește peste copaci, cuvintele ridicate în capul oaselor privesc peste noi. Soarele mănâncă zăpadă, cheia rătăcită în iarbă se-nvârte discret, nu mă îndur să rup o floare:

totul se-ntâmplă ascuțit: pietrele, noaptea, și mai ales ața vârâtă în rănile descheiate ca un palton vechi de care cu greu te desparți chiar când începe să-ți înghesuie umbra în joacă-mi rupi

Părintele Ghelasie Gheorghe s-a născut în data de 18 martie 1944 în comuna Sălătrucel-Loviștea, jud. Vâlcea. La 23 de ani devine ucenic al Pr. Arsenie Praja, pustnic de o înaltă viață duhovnicească

Ies din lutul smălțat, sângeriu, alunec departe-n pustie pe struna Celui Înalt. Ochiul mă soarbe tăcut, triunghiul ascute sâmburu-n fruct, senin mă deschide: nimicire! noutate! Husa

mă deschizi din lăuntru ca pe o rană abia cusută după un joc cu cioburi colorate nu știu să mă apăr mă întind doar pe jos să aud lunecușul viorii peste urmele lui Dumnezeu lumea stă între

Trenul s-a oprit brusc. Îți privesc părul atins de lumină, fluturând lângă geam. Mâinile mele-l poartă în jocul incognito ca pe-o pelerină în ploaia de imagini. Trecători înnodați la batista

de parcă am murit deja mă atingi ca pe-o ușă crestată de cuțitul abia ieșit din paleta amurgului zăbovești în prag fără să știi ce te reține să intri ori să pleci cu buzele ușor

Visul își uită dorințele în osuare, alergi spre ieșire, îți stau în drum ca un tunel zidit prin care trebuie să treci. Cu mâinile goale dai la o parte umbra surpată peste cuvinte. Moartea

Comentariu la poemul \"elian despre iubire și atât\", de poeta Dana Banu Voi înfățișa mai jos nu o interpretare literară propriu-zisă, ci o interpretare creativă, în proprie transpunere, a

Un incendiu fără fum, chipul în flăcări, însă liniștit... nu un foc obișnuit, ci o flacără albastră ce se mișcă ușor, fără miros de arsură, cu trosnete ca de surcele când se aprind pentru a

Sărbătoare Gata de praznic, înmiresmând amurgul, ciotul înflorit! Prezență Pe botul luntrii, un pescăruș ascultă vâsla lunecând... Trezire O adiere mișcă petala udă: în

La mansardă, tăcerea zvâcnește-n culori. Bătrâna bolnavă de cancer își face plimbarea de dimineață, câștigă cu trudă încă o zi. Surâde, ne dăruiește ceva din tăria ei. Proprietarul înecat

Mă caută furtuna de nisip în brațele tale pe-nserate, răsucit în nealb ca o filă aprinsă la un colț. Cu răsuflarea tăiată îngropăm lumina în acele brazilor. Câte-o umbră pe-aproape, uitată

Blocurile se clatină ca niște pomi subțiri sub mâinile unui copil ce jinduie după fructele din vârf, mă scol buimac închid ochii, îi deschid iar, nu e vis: siluete aleargă peste tot, se-mpiedică

Când surâzi păunii clipesc, cu brațele pline de noapte atingi cuvântul zburătăcit între noi și legăni nedospirea clipei în cânt, știi doar să fugi atât de perfect în lacrimă. În mâna ta

Cum să spui că ești măr când îngropat în pământ până la cer ții soarele între dinți? Cum să spui că ești pom când afundat în fruct te decojești până la ultimul cuvânt? Cum să spui că

cuțit în moarte împlântat lumina-ndurerată îmi mângâie rănile cât pumnul prin care respir iertarea sub schelele prăbușite tremură schițe decolorate de ploi