crochiu

un crochiu cu linii subtile, imaginea cuțitului împlântat în moarte este una de zile mari, ai reușit, cred eu, să surprinzi cu totul și cu totul inedit și curat ideea, textul acesta al tău e plin de forță și de o vitalitate a sensibilului care surprinde, părerea mea

lumina patrunde prin ranile tale si le ia durerea...lumina indurerata a furat miezul ranilor care e durerea.daca nu dor, ranile nu sunt iertate.
unde ti-s ranile rastignirii sa-mi potolesc setea de credinta cu degetul in ele?

dana: mulțumesc pentru vegherea precisă și atentă a cuvintelor.
lucian: Frumos și adânc ai spus. Cât despre mine, fără falsă modestie, sunt sărac de rănile răstignirii, pe care le au sfinții și din care izvorăsc nu simple cuvinte, ci putere de viață dătătoare.

un poem scurt si si condensat in sugestii

\"prin rani respiram iertarea\"

Mulțumesc de trecere. La început am avut în gând să aștern o alcătuire ceva mai complexă, însă după ce am ajuns la \"ploi\" ceva sau cineva mi-a spus că e ultima tușă, am simțit că poemul se desprinde de mine și nu mai pot adăuga nimic în afară de titlu.

Am incercat de doua ori sa postez acest com... in timp el
s-a vrut altfel s-a transformat... si iata ca incep cu sfarsitul poemului unde sub schele prabusite visele schitele
se decoloreaza se pierd precum in mitul mesterului Manole insa urc in poem si ma navaleste lumina ce vindeca se daruieste iata speranta din lumina spre lumina calcand! Uln

mă bucur de remarcă și legături, sunt o cheie neprețuită în pătrunderea la miez.