sprijinul și prima memorie

cireasa de pe tortul prin care îți gust aceste versuri cu plăcere este \"să nu am întinderi largi de moarte\". imi place testamentul pe care ți l-ai scris înainte de a te naște.numai bine!

când te-am citit îmi părea că cineva îmi resuscita memoria.

Ela,
E-he, de cînd îmi doresc așa ceva! O stea fără comentarii! Să citească omul și să-și dea seama de ce-i stea! Să citească poemul nu comm-ul.

stare de gratie trebuie sa fi fost cind ai scris despre aceste normale spirale ....plase umane care se intind peste noi si uite ca par a nu vrea sa ne lase ....
mi-a surprins sufletul ala de cit de mic e il bate orice vint dinspre poezie

locuind un univers ficțional de simboluri cu coajă

\"și iar am venit\", cum spunea cineva...:)
Mie îmi place ca dintr-un text să surprind imaginile care mi-au spus mie mai mult într-un poem, iar la tine acum am găsit

număr cu glas tare cercurile de pe cochilie
să înțeleg în care pot intra
...
fără să las dâre de suflet peste dârele lui
de lume\"

\"un chip întors privind cum
îmi schimb culoarea ochilor după lumina lui\".

Apoi, cred că toți avem un chip întors care ne amintește de noi cum eram/suntem în stări de grație.
E inutil să mai spun că mi-a plăcut...:)

Daniela, poeziile tale par sa se impleteasca cu mozaicul din Lhasa, par sa fie un tot unitar... Imi place cum iti expui sufletul, cum ii inviti pe cititori sa te priveasca... Nu folosesti cuvintele ca paravane si asta se vede in curgerea lina a versurilor...

te felicit sincer

am ramas impresionat de acest poem

cu drag

petre

Lucian, mulțumesc, într-o viață de om, întinderile de moarte se pot așterne pe nevăzute sau se pot delimita de viul de tine. Esențial este să te curpinzi în anumite cercuri, dinainte de a te naște. Resuscitarea memoriilor, da, asta se întâmplă aici citind.

Felix, mă obligă semnul tău aici să mențin o arie de creație în acre să mă desfășor cât mai înalt, așa, spre vârful \"cochiliei\". Frumoasă trimitere mi-ai făcut, când voi ajunge în Iași, voi căuta. Deocamdată am doar imaginile.

Nicolae, mă atinge aprecierea ta așa, tăcândă. Și înstelarea din necuvânt. Mult și tare mi-aș dori să poți reveni cumva și să poți rosti din starea de nerostire ceea ce acest poem îți trasmite esențial. Fiindcă am sentimentul că ai auzit și ai văzut dincolo de. Îți mulțumesc frumos.


Anni, starea atsa de grație, sau ce a fost ea să fie, a fost după o încercare \"lourde\" cum ar spune francezul. De aceea, cum după astfel de încercări, fie se surpă ceva în tine, fie se înalță, probabil că am reușit înălțarea prin cuvât. Probabil, fiindcă mi-e mai smerită inima acum. Merci cherie

Silviu, sub coaja asta a lor pulsează o întreagă inimă. Cu tot ce înseamnă asta. Mulțumesc.


Ligia, acets poem este cumva \"inversul\" celuilalt, fiindcă dacă aoclo oarba număra vertebrele, restaurându-le după riptură, aici femeia numără cercurile de viață-moarte, pentru a înțelege în ce destin a fost cuprinsă, atât cât e posibil. Chipul întors este esențial, da, câtă vreme regăsindu-l te întregește, nu te desființează. Mulțam fain.


Petre, probabil că poeziile mele intră și ele, inconștient, într-un mozaic interior din acre am scris jurnalul din Lhasa. Probabil că lumea mea așa este, un fragmentarium care se întregește pe măsură ce experiențele de viață se asimilează. Îți mulțumesc pentru impresia ce a avut în tine această poezie.


Ela

mi-e frică să te citesc, pagina ta e ca o rană crudă pulsând a durere, albul s-a stins, roșul pasional tace, versurile tale au o resemnare ce impune tăcerea

un capăt de lume aici, tu stai singură și privești totul înțelegându-l, o poetă înțeleaptă aici, da, da...

salut

Savurez cu atâta plăcere versurile care îți merg la suflet. Mă întorc într-o lume atât de departe și mă las purtat de vise. Poezia ta ne zgâlțâie existența, dar totodată ești cea care la sfârșit ne ștergi lacrimile, nelăsând pe nimeni să te compătimească.
05.05.2007

Dana, mulțumesc, nimic nu e mai presus pe pământul cesta pământiu ca iubirea, înțelepciunea și credința. Nu te tene să citești, fiindcă atâta vreme cât iubesc, creez, cred și nădăjduiesc, nicio temere nu se înrădăcinează. Să citim mai profund, în noi, în lume, până la prima memorie.

Ștefan Lucian, mulam fain pentru lectura pe verticală a versurilor mele, ca și cum ai privi cum dincolo de cuvânt se înalță suflul său.

Ela