faits accomplis

La mansardă, tăcerea zvâcnește-n culori. Bătrâna bolnavă de cancer își face plimbarea de dimineață, câștigă cu trudă încă o zi. Surâde, ne dăruiește ceva din tăria ei. Proprietarul înecat în alcool urlă în coșmarul singurătății, sfâșie perdeaua, cerșește atenție, strigă după un martor al durerii ascuțite din pântece, cu fiecare clipă mai vie, ca un tăiș răsucit în rană. Ochii tăi sărută anotimpurile, își schimbă culorile, porumbelul rănit ne umple căușul palmei praful se ridică ușor din cărți, copacul își pleacă pe geam o creangă-nflorită. Într-un colț zac niște haine cu urechea ciulită, mâna pipăie-n cutia lucioasă după un colț de scrisoare, pe ecranul monitorului, o floare pictată în galben aprins. La căderea serii, o candelă înluminează tăcerea... Uneori, clipa ne târăște magmar, crengile de care ne-agățăm se rup, inima strigă după aer, suspină mut împunsă de acul tristeții. Fără să ridicăm fruntea, respirăm privirea din icoană, murim și-nviem unul la sânul celuilalt și împreună în brațele lui Hristos.