„spovedania unui învins”

dragul meu frate iartă alungirea acestui întreg ce se învârte alunecos și repede.....uneori doar tăcerea ascunde glasul pruncului ce se naște cu frig cu teamă.....

mă bucur că ai trecut pe aici și ai lăsat un semn auroral :)

mi-a placut in special:din zori si pana seara se poate ajunge la masura sfinteniei,asa trec zilele ca marea imbratisand un inecat, sangele nu mai trece in cuvinte.
mcm

mulțumesc pentru semnalarea binevenită.

Poate greșesc, dar aici s-ar mai potrivi un fragment din romanul lui Papini: \"El face, dar nu pretinde ca alții să facă pentru el; el dă, știind că nu va ring niciodată; el aspiră spre înălțimi, știind că nu le va atinge; el se oferă pe sine însuși, întreg, și știe că nimeni nu-i va ea prețul ce i se cuvine\".

bun finalul introspectionist .De la o vreme, observ o usoara modificare, parca ar creste curajul de a face dezvaluiri, de a rata lumii direct ceva, fara straturi metaforice. Atentie la tendinta de a filozofa, matematiciza si ermetiza mesajul.

de a arata lumii nu de a rata lumii :))

mulțumesc, Gheorghe, pentru pasajul din Papini, e binevenit.
nu e vorba de curaj, Dane, sunt diferite moduri de a arăta artistic ceva, fără anumite straturi metaforice imaginea se poate opaciza, uneori ele sunt necesare tocmai pentru a oferi transluciditate... mulțumesc pentru atenționare, țin seama de ea...

Cel mai elocvent mi se pare incipitul, iar toate acele sfâșieri interioare sunt tot niște căi de reîntoarcere la Dumnezeu. Mă refer la conștiința iluzoriului existenței, secătuirea forțelor creatoare în lipsa experienței a ceea ce e \"cu neputință de atins\". Poate că sfințenia și genialitatea creatoare nu sunt opuse, așa cum le vedea Berdiaev, ai sunt două căi de acces la misterul unic. Sunt doar niște păreri, poate greșite.

În primul com.: \"primi\" î.l.d. \"ring\"!
\"da\" î.l.d. \"ea\"
în al doilea com.: \"ci\" î.l.d. \"ai\"

Ca un punct care imparte poemul in raportul de aur imi pare expresia asta: \"iluzia în care anii se prind fără scăpare\". Imi pare o rascruce de Scari... in rest, se simte tensiunea de pe Scara lui Ioan iar smerenia invinsului este sansa lui viitoare... frumoasa si selectia lui Pasadia

cel mai învins dintre învinți sunt eu

nu pot iubi
nu știu
nu vreau

mi-e frică că l-aș putea atinge pe Dumnezeu.

învinși nu învinți

\"Așa trec zilele/ ca marea îmbrățișând un înecat\", vers fundamental, el însuși aproape poem.De unde se poate vedea ca printr-un ochean invers.

Gheorghe: e o problemă foarte delicată, nici eu nu cred că sunt opuse, însă mă gândesc că genialitatea nu este propriu-zis o cale spre Dumnezeu ci geniul e un dar aparte și o capacitate aparte de a lucra înzestrările. Depinde de o intenționalitate, de modul de a lucra acest dar ca geniul să fie favorabil sau ostil misterului, sfințeniei, vezi cazul fericit al lui Dostoievski. În măsura în care nu este călduț spiritual, geniului i se pot deschide porți nebănuite spre taină, este pe undeva deja în proximitatea și pragul ei, gata de un salt în absolut, pe care însă nu îl poate trece decât printr-un \"supra-genial\" :) recurs la smerenie, la cunoașterea ca împărtășire. Asta pentru că, în sens creștin, \"ceea ce la om este cu neputință\" \"la Dumnezeu este cu putință\". Asta e părerea mea. Geniul are și el vocația sfințeniei care acoperă umanul.
Ioan-Mircea: da, e o răscruce de scări, bine ai spus.
Nicolae: mulțumesc că ești pe aproape, atingerea e într-adevăr punctul de sprijin unui salt care înfricoșează.
Vasile: mă bucură trecerea ta și privirea prin ocheanul bine ales.

....celui ce este invins si ziua si noaptea. a celui care se intoarce la Dumnezeu in fiecare zi, invins in neputinta lui de a iubi constant. foarte frumos poem. drag, bia

mulțumesc pentru semn, ai surprins ceva \"fierbinte\" :)

Este un jurnal și e bine că l-ai adus, spovedania ușurează întotdeauna, purifică, e cea mai de preț calitate a ei. Și pe mine mă bântuia un text cu tentă religioasă astăzi, mi-a tot dat târcoale, dar am renunțat, fiindcă moralul meu fiind atât de jos în perioada aceasta, m-am temut ca nu cumva să ajung în situația de a striga mult prea tare în versuri sau rânduri. Dar poate că totuși o să-i dau drumul, să mă eliberez un pic.

Nu i-aș spune \"învins\" personajului tău, e un verdict prea extremist, lasă-i o portiță și-ai să vezi cum singur se va ridica, urmând precum curbele bioritmului, o cale spre înălțare, de-acum. Doar întinde-i o mână și el va sălta de-acolo. Musai!
Cu stimă!

de unde tu ai ajuns, nu mai trebuie decat sa intinzi mana, sa inalti, simplu, privirea. fiindca suntem oameni, noi complicam totul. aici nu vad frica de a iubi, ci frica de variatiile de intensitate a acestui sentiment (pe care doamne, cum am vrea sa-l pastram la cotele maxime, acelea pe care le traim doar in anumite clipe, rare, ca pe niste strafulgerari), variatii ce izvorasc din aceeasi neputinta de a ne fi nascut oameni. si Dumnezeu stie, iar tu, Florin, Ii esti asa de aproape...

doua intinderi de mana simultane
duminica frumoasa!

Adina, Camelia: mulțumesc pentru trecere și încurajare, mă bucur să vă revăd pe aici :)

M-am întors la Giovanni Papini.... „Eul cel mai adânc este cu totul strivit și martirizat, dar îi place chiar acest martiriu, pentru că îi dovedește că există, că se opune la ceva. Faptul de a fi urmărit în felul acesta de către destin îi dă certitudinea că se află în el ceva ce poate fi luat la țintă, îi dă conștiința importanței sale în univers. S-a coborât până în adâncul genunii. Nu mai poate să se miște: trebuie să-și sape groapa acolo sau să se ridice din nou spre lumină. Altă soluție nu există. Și atunci omul sfârșit se ridică și începe un nou capitol.”

Sau un nou zbor de data asta de neoprit< :)

Mulțumesc frumos pentru semn, e foarte sugestiv citatul ales. :)

Mi-a atras atentia legatura dintre titlu si text. Un om superfluu va privi superfluu totul. Numai ca atunci cand constientizeaza asta s-ar putea sa nu mai fie doar invins. Acum, depinde de ce face mai departe. Depinde de cat de mult se zbate sa iasa din blazarea in care a ajuns. S-ar putea ca tocmai spovedania sa il transforme intr-un veritabil invingator.
Despre poezie numai de bine! La mai multe asemenea!