Poezie
Accidentul
2 min lectură·
Mediu
Trenul s-a oprit brusc. Îți privesc părul
atins de lumină, fluturând lângă geam.
Mâinile mele-l poartă în jocul incognito
ca pe-o pelerină în ploaia de imagini.
Trecători înnodați la batista unei dureri
mai proaspete decât urmele din nisipul mării.
Surâsuri cu boruri lăsate, tencuiala desprinsă,
amintiri scobite în capul pieptului.
Pământul ticsit de urme și hârtii,
bătrâni ușor aplecați de spate, vâslind
spre largul uitării cu ochi înfometați.
Bărbați și femei zburliți de fiorul
dorinței și grijii sculptate-n mângâieri
printre rimele viselor.
Copii în care cuvintele se dezvață s-alerge
fără s-atingă pământul, dâre de fum și strigăt,
flecăreli și bârfe, timpul ca o aripă zvâcnită
contra vântului, dând contur nemișcării.
Tu mă săruți și-ndată cu mâinile reci
mă depărtezi, îmi iei capu-ntre palme
cu un geamăt scurt. Buzele sângerează,
se taie-n tăcerea lăsată brusc ca o eclipsă.
Pe peron, gesturile înoată ca într-un suflet
ce aburește geamul cu umbra unei întrebări,
se zbat răsfrânte ca peștii
ce tocmai au mușcat din nadă.
Zărim doar oameni ce-și acoperă fețele,
nimic altceva îndrăznind a scruta,
în tânguirea sirenelor. Cu căutături de fântâni,
neputința-ncrustează semnul plecării.
Ne căutăm o clipă privirea, o asmuțim apoi
în căutarea pradei ce ni se sustrage, barcă
târâtă în larg de-un sol ne’nduplecat.
Imaginea se derulează ușor înapoi,
acum apare-o mapă cu foile-mprăștiate
între șine. Notițe de curs, atent și ordonat
culese, un scris grațios de artist. Strânse la piept,
ferite cu grijă, scăpate din mâini, ca prin minune
rămase intacte în urma impactului.
Trenul alunecă ușor, de parcă n-ar vrea
să deștepte un prunc abia adormit.
Privim în treacăt trupul ca o păpușă aruncată
de-o fetiță, în iarbă. Piciorul tăiat, chipul
întrebător, nedumerit de priveliștea nouă.
054075
0
m-au îndepărtat oarecum alăturări ca:\"ruinele visurilor\", \"flecăreli și bârfe\"
finalul pare să nu aibă consistența emoțională a celorlalte strofe, părerea mea,
acestea fiind spuse,
salut,