Erika Eugenia Keller

Pe aproape dar am sunet
fiindca
,, port un sunet de chemare''...

pe aproape

Felicit autorul pentru subtilitatea poetică
Raspunsul este = COORDON
Cordon (ombilical),

Cordon (muntos),

Cordon (vestimentar),

Cordon (de pază, de poliție)
nu mai am curaj sa glumesc cu ,,erika, stieeeee'' ; )))))
poate daca punem de un coordon bleu
si ca sa ma revansez va las o ghicitoare
,,Mă găsești la gât și-n zare,
Leg povești cu-a dorului șnur.
Port un sunet de chemare,
Dar și-un gând... cu-ncins contur"
Ghici ce e ?

Las steluța pentru acesta poezie intensă și sinceră. Mi-a plăcut mult metafora „ciobului de suflet” și felul în care amintirile devin combustibilul unei existențe frânte. Felicitări!

,, trening'' este răspunsul, comentariu a apărut incomplet, fabrica de confecții din Brașov m - a ajutat, cunosc Bartolomeul cât de cât și iubesc Brașovul, am membrii familiei extinse, acolo. Dârste e cuvântul cheie și producția lor.

Am locuit în Brașov, puțin timp dar o parte din cei dragi sunt acolo așa că merge Erika în Brașov, des.

M-ati prins! Relația mea cu ceașca preferată era mai stabilă decât majoritatea relațiilor interumane — și cu mai puține certuri. Renunțarea la ea (in poezie) a fost ca un mic divorț emoțional, cu partaj de amintiri și fără custodie comună.Si, da, ati intuit bine — absența a devenit rutină cu normă întreagă. Și da, nu cer empatie, dar dacă vine cu spuma de lapte deasupra, si putin dulce , clar, n-o refuz (real).
P.S. Dacă acel „prieten bun” găsește fotoliul cu telecomandă încorporată, suport de ceașcă și funcție de teleportare emoțională... facem grup pe WhatsApp, Marius spune ca fi primul ; )))).

Iubesc sincer textele dumneavoastra pentru că se lipesc de mine, precum acest text care îți rămâne în minte nu pentru că strigă, ci pentru că șoptește adevăruri incomode cu o sinceritate dezarmantă. Mi-a plăcut mult cum ati captat dinamica invizibilă dintr-un cuplu vechi — acea uzură care nu face scandal, ci schimbă definitiv pozițiile pe bancheta vieții. Umorul e subtil, autoironia nuanțată, iar observațiile despre copil, tăcere, hârtii și responsabilitate comună sunt pur și simplu… reale, atat de reale, atat de ,,traibile''. Ati scris o proză cu suflet, luciditate și un simț formidabil al detaliului, aceste detalii ce spun mai mult decât o confesiune directă. Steluta lasată este pentru felul în care transformati banalul unei dimineți într-un studiu de micropsihologie relațională, fără ostentație și fără pretenție.Stăpân pe studiul relatiilor sociale dv nasteți comori. Mda,cam asa, topografia unei tăceri conjugale.

Poemul tău deschide o meditație subtilă asupra existenței ca interval tensionat între intenție și eșec, între construcție și ruină. M-a impresionat felul în care transformi golul și incertitudinea într-un spațiu potențial de reconstrucție, nu de pierdere. Imaginea „soarelui interior care tremură incandescent” e de o forță tainică – un nucleu de viață ce persistă în ciuda destrămării periferice. Ai o capacitate rară de a scrie despre moarte cu luciditate și cu o poezie care nu alunecă în patetism, ci se menține între rigoare și incandescență. Felicitări pentru echilibrul dintre concept și emoție. Poemul e din genul „meditație”, genul pe care eu îl iubesc – acela care nu caută efecte, ci adevăruri pe muchie. Las steluță pentru intensitatea tăcută a reflecției tale, pentru frumusețea controlată a limbajului și pentru faptul că îmi amintești că poezia poate gândi – in timp ce și simte.Placut. Revin!

George, mă țin mereu de cuvânt – cuvântul pentru mine nu e vorbă în vânt.
Am corectat. Ai avut dreptate în tot ce ține de virgule și nuanța negației și prezența lui «decât/doar». Îți mulțumesc pentru privirea clară și justă. Te mai aștept cu drag pe pagina mea. Invăț.

Vă mulțumesc din suflet pentru mesajul plin de umor și generozitate! Ce să zic… se pare că rândunica mi-a lăsat doar o pană și o întrebare în vânt! Am prins zvonul ploii și binecuvântarea, dar „Hramul” mi s-a ascuns după nori, ca un adevăr blând și tăcut. A fost o ghicitoare frumoasă, cu substrat și suflet, iar faptul că mi-ați oferit nu doar dezlegarea, ci și o încurajare caldă, m-a bucurat sincer. Vă mulțumesc pentru urare și pentru spiritul viu cu care țeseți cuvintele!Promit ca incerc ca la următorul „hram” să fiu mai pe fază — și, poate, mai aproape de inima rândunicii! Și, cum în tinerețe am fost inter dreapta la handbal, obișnuită să pasez decisiv pentru ca alții să marcheze, mă bucur că și acum pot fi de ajutor... măcar cu idei. Si dau Cezarului ce e al Cezaurului!(Tyly)
Cu apreciere și gând bun,
Erika

Da, asa este. Felicitari!Ghicitoare rezolvata.
Pe mine m-a impresionat. Eratostene a fost al treilea bibliotecar-șef și a transformat biblioteca într-un centru de cercetare științifică, nu doar de copiere de texte. A fost supranumit „Beta” (a doua literă din alfabetul grecesc), nu pentru că era mediocru, ci pentru că era al doilea cel mai bun în toate domeniile: matematică, filozofie, poezie, astronomie. Deosebit spirit. A calculat cu o eroare foarte mică (1–2%) circumferința Pământului, folosind un simplu experiment de geometrie aplicată. Multumesc frumos de trecere si gandul bun.

Genial! Pensia are traume, filosofie și replici mai bune ca un actor de stand-up.
Și tot ea ține lecții de economie aplicată: „ce-i în mână e minciună și zboară ca vrabia impozitată” : ))))) : ))))
Noroc cu coniacul — singurul medicament nerecunoscut de CAS, dar aprobat de Rolling Stones!
„Plătiți sau, ca de obicei, pe caiet?” e un final care spune tot.

Răspunsul ghicitorii este: sfântul ocrotitor personal, adică sfântul cu același nume cu al tău — cel sărbătorit în calendarul ortodox (sau catolic), de obicei la ziua onomastică. Azi e Sfantul Ilie, urmeazaa Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu , apoi Maria, Marin etc.
Heiiiiii, nepotul lui Ghe-ghici” e oricare dintre noi care avem un sfânt ca patron – dar care e doar „bine văzut” când apare în „carte” (calendar), la praznic. Si eu voi fi in august, noiembrie si decembrie .

Mulțumesc mult, Dorin Cozan, pentru citire și gând. Cât mă bucur că te regăsesc. Dor :)
Știu că poemul trage un pic spre meditație lungă — poate tocmai pentru că tăcerea nu răspunde în grabă.
Dar mă bucur că tema ți-a vorbit. Și că ai rămas cu ea, măcar puțin, dincolo de cuvinte.

Tinerete ... :) :) :)

Mulțumesc, Ștefan Ciobanu, pentru ochiul tău atent și pentru cuvântul care a declanșat reacția. Dominoul poetic s-a născut din gravitația fină a textului tău — eu doar am căzut în spirală. Mă bucur că finalul ți-a vorbit. Poate de-acolo începe alt cerc... :)

Un poem domestic și devastator, în care absența se instalează între ceaiul băut prea repede și o baterie de ceas uitată. Tăcerea nu e mută, ci face „hârș” – adică spune tot ce nu s-a spus.Mda, un poem subtil și tăios, despre despărțiri care nu au momentul lor „oficial”. Totul se consumă în gesturi mărunte, în obiecte rămase, în sertare care vorbesc mai mult decât oamenii. ,,Hârș” devine sunetul memoriei mecanice — un scârțâit care ține loc de cuvinte, de prezență, de final. Iubesc stilul, ma regasesc in poemele dv.Îi dau steluța pentru felul în care banalul e transformat în poezie autentică. Totul pare mic, neimportant – un sertar, niște tricouri, un ceai – dar tocmai din aceste detalii apare o atmosferă emoțională tăcută și devastatoare. „hârș” devine simbolul despărțirii care nu se anunță, ci doar persistă.Da, da, poezia are ritm, reținere, ironie fină și o melancolie cotidiană care te înțeapă abia la final. Cea mai galbena steluta pentru tăcerea spusă bine. Pentru „da, sigur”. Pentru că doare fără să se plângă.* si <3 (soc, vizual, claritate, emotie)

Ptiuuu, ce esență, marile adevăruri stau in esente. Un poem cinematografic și metafizic, cu o sensibilitate postmodernă. Călătoria nu e una eroică, ci poetică, aproape ludică — iar reîntoarcerea e contaminare blândă, nu triumf. Tăcerea lunii devine mesajul cel mai curat pe care un om îl poate aduce lumii. Un text deopotrivă nostalgic și subtil revoltat, cu eleganța unui film mut reîmprospătat de prietenie.Deci spațiul e o metaforă a sensului, iar contaminarea cu tăcere e gestul final al unui astronaut-existentialist,poem scurt, imi place, imi da idei, idei multe.
Omul cu multe idei se numeste...
Ce parere aveti ?
,,Post-Apollo
poem-răspuns la „Apolo 12” de Ștefan Ciobanu

n-aș pleca spre lună
fără dante și tarkovski la bord –

unul să mă ghideze prin cercurile arse
ale minții,
celălalt să filmeze căderea
în timp real, fără montaj.

ce-aș aduce înapoi?
nu steaguri, nu probe,
ci un singur vers, ars pe retină:
„drumul drept era pierdut”.

și o tăcere de care nimeni
n-ar ști dacă să se teamă
sau s-o iubească.

Un poem intens, cu imagini fragile și amenințătoare. Fragilitatea iepurilor reflectă tăcerea umană, frica, ezitarea. Un tablou poetic de spaimă reținută, în care fragilul devine oglindă pentru carnea vie. Intotdeauna am considerat ca e la ,,personale '' e sfant, nu se cotrobaie. Placut, revin!

Un eseu dens, articulat și pasional despre „Tricefal” – o operă hibridă, în care onirismul, sarcasmul și lirismul visceral coexistă în echilibru instabil, dar fascinant. Manolescu Gorun scrie cu luciditate și ardoare, dezvăluind un text care sfidează convențiile și comunică dincolo de cuvinte – direct în carne, gest și viziune. O pledoarie convingătoare pentru literatura vie, scrisă fără mască.
Las o steluță aprinsa si sincere pentru Luminița Zaharia si pentru Manolescu Gorun.

Felicitări pentru o analiză curajoasă și profundă – rară prin acuitate și prin iubirea reală de literatură autentică.