Apolo 12

Ptiuuu, ce esență, marile adevăruri stau in esente. Un poem cinematografic și metafizic, cu o sensibilitate postmodernă. Călătoria nu e una eroică, ci poetică, aproape ludică — iar reîntoarcerea e contaminare blândă, nu triumf. Tăcerea lunii devine mesajul cel mai curat pe care un om îl poate aduce lumii. Un text deopotrivă nostalgic și subtil revoltat, cu eleganța unui film mut reîmprospătat de prietenie.Deci spațiul e o metaforă a sensului, iar contaminarea cu tăcere e gestul final al unui astronaut-existentialist,poem scurt, imi place, imi da idei, idei multe.
Omul cu multe idei se numeste...
Ce parere aveti ?
,,Post-Apollo
poem-răspuns la „Apolo 12” de Ștefan Ciobanu

n-aș pleca spre lună
fără dante și tarkovski la bord –

unul să mă ghideze prin cercurile arse
ale minții,
celălalt să filmeze căderea
în timp real, fără montaj.

ce-aș aduce înapoi?
nu steaguri, nu probe,
ci un singur vers, ars pe retină:
„drumul drept era pierdut”.

și o tăcere de care nimeni
n-ar ști dacă să se teamă
sau s-o iubească.