emilian valeriu pal

Oho, da. Nu stiu ce mi-a placut mai mult patura care miroase pamint ori capul tau care face liniste.
Nu stiu cine-i olga sau hose, chiar si in lipsa lor, mi-a placut textul. Bun, adicatelea, in opinia mea.
Emil

Fratele meu, strainule, dragul meu, in final, din punctul meu de vedere asta e rostul vorbirii: sa spunem tacerea cu voce tare si sa ne minunam de ceea ce iese. Pina la urma poate fi singurul lucru bun care ne iese.
Placut.
Emil

Usor optzecit. usor confesiv. Nu o spun de complezenta, e putin diferit, dar si haina asta te prinde bine.
Emil

Putin cam pretios, din punctul meu de vedere, dar este de-abia a cincilea poem semnat Marius Marian Solea pe care il citesc, asa ca, tac si citesc mai departe.
Doua obiectii: \"eu contin\"-cred ca se putea mai poetic, iar in final \"este ca si cedarea\" mi se pare inutil verbul, insa e posibil ca acest stil de explicitare sa fie caracteristic pentru poemele tale.
Ma reintorc la texte, pentru a vedea mai bine. Altfel, un text bun.
Emil

Un poem, din punctul meu de o pretiozitate rara. O atmosfera aproape jumatate shiastra jumatate profana.
\"zilei curvistine
i-a sarit rujul peste case
]ntiglindu-le\"
Mai vizual de atit nu se poate. De altfel prima strofa e in sine o mica bijuterie, mai ales prin acel \"sa incercanez ianlutlui luminatorii\"
Strofa a doua face trecerea spre interior, spre pamint, spre musuroi, intr-un ritual, nu morbid ci crud in sensul de inceput.
In final ingropaciunea e desafirsita. Pina acum am gasit vreo sase sensuri la acel \"simt musuroi\". daca mai insist voi mai gasi citeva.
Cu apreciere,
Emil

In prima parte ai citeva inversiuni care dau o nota de pretiozitate gindurilor tale si nu stiu inca daca e de bine sau de rau. Ambele parti ale textului sint bune, insa, personal, mi s-a parut mai puternica partea a doua. Eu sint adeptul scrierilor care se adreseaza simturilor, eu trebuie sa simt cuvintul cum pulseaza cum singera, cum se smulge de pe oase. Tu stii cel mai bine, insa, parerea mea e ca ar trebui sa renunti la prima parte si sa faci din ea un text separat. E posibil sa spun asta inca sub influenta celea de-a doua parti.
Altfel, o lectura placuta.
Emil

Ca sa nu lungesc comentariul, ingenios. M-am asteptat la o chestie care nu se mai termina, avind in vedere ca era vorba de un scenariu si am dat peste o cintareata de opera care a iesit mult din cadru si o piine impartita la doi in timpul iernii. Sau o iarna impartita la doi. Nu mai conteaza. O atmosfera stranie si inventiva.
Bun, in opinia mea.
Emil

Un poem aerisit, cu niște imagini inedite. Într-adevăr, textul acesta poate sugera starea de lumină din jurul tău, pe care cel puțin pentru tine ai știut s-o redai extrem de simplu. Mi-a plăcut mult cum a căzut acel \"afară fulgeră\" în text pregătind rugăciunea, ca o despicare a Mării Roșii. Singurul lucru cu care nu mă împac e apa cu aștri, mi se pare puțin mai diluată față de restul textului, dar tu știi mai bine ce simblolizează pentru tine. Finalul e foarte bine găsit, iar dematerializarea către starea de lumină începută în primul vers și dozată destul de bine în celelalte versuri, se desăvîrșește în final. Aduce puțin cu încremenirea din schimbarea la față biblică, însă e posibil să exagerez eu.
Las un semn de lumină pentru un text care m-a impresionat prin simplitate și acuratețe, fără încărcături exagerate.
Emil

In prima strofa, din punctul meu de vedere acea \"alungire a timpului\" mi se pare in plus. Cam asta ar fi obiectia mea.
\"Radioul mergea incet ca sa nu fie deja
liniste deplina\" aduce linistea in tot poemul. De obicei, poemele personale imprima emotie pentru cei care sint pe aceeasi lungime de unda. Si astazi am fost.
Simplu ca un radio \"Gloria\" la care bunicul asculta Europa Libera, cu urechea lipita de difuzor sa n-o trezeasca pe bunica. Placut.
Emil

O prima masura deja ati luat-o. Eu nu va pot spune cum sa procedati, pentru ca nu am autoritatea si nici priceperea de rigoare.
Cu scuele de rigoare, nu voi raspunde d-lui Costin Tanasescu, pentru ac este textul dumneavoastra. O singura precizare pentru dumnealui: daca citeste cu atentie comentariul meu, va observa si el ca una este respectul fata de o persoana si alta e limita bunului simt depasita aici prin atacuri la persoana. Doar la asta m-am referit. Se pare ca toti avem nevoie de ochelari, ca altfel nu mai putem interpreta corect. Inca o data cu scuzele de rigoare, e ultima interventie a mea. Nu v-am acuzat pe dumneavoastra ci toata starea de fapt creata de unii sau altii. Atit.

Tin sa precizez ca am tot respectul pentru doamnele Ioana Barac Grigore si Carmen Mihaela Visalon, atit din punct de vedere literar cit si uman. Din pacate, ceea ce se intimpla depaseste orice limite ale bunului simt.
In momentul de fata, orice text pe care l-ar posta Ioana Barac, indiferent de calitatea lui literara, nu mai are decit calitatea de a provoca polemica, la fel ca si in cazul de fata. Se pierde din vedere orice referire literara, asa cum Ioana Barac a inceput, de citeva texte incoace, sa scrie doar pentru afisari. Cel putin asa pare din exterior. Ma vad nevoit sa-i dau dreptate lui Ruse Andrei, ba chiar as merge mai departe: in momentul de fata Ioana Barac, dincolo de realele calitati literare s-a transformat intr-un fel de Elena Toma(cred ca isi aduc toti aminte scandalurile legate de Elena Toma), singura diferenta fiind cea de cultura si de nivel. Din nefericire, polemica a ajuns mult prea departe si, din punctul meu de vedere, reprezinta cea mai mare bataie de joc la adresa membrilor site-ului si a cititorilor, care sint nevoiti sa asiste la acest circ ce implica membri mai putin cunoscuti dar si de calibru. Daca doamna Barac ar reflecta la atitudinea dumneaei si daca ceilalti membri ar acorda mai putina importanta, poate nu s-ar aduce atitea deservicii acestui site. Din pacate, pina la proba contrara, singura calitate a textelor doamnei Barac, va fi doar cea de a crea polemici, orice valoare literara fiind eclipsata. Nu comentez atitudinea doamnei Visalon, deoarece daca editorii n-o fac, nici eu nu o voi face. Daca a mai ramas putin respect pentru literatura, atunci cred ca ar trebui sa se puna punct circului. Imi pare rau daca am jignit cu ceva, dar acest circ e o pata care poate fi stearsa cu greu.
Nu semnez in calitate de mebru al poezie.ro ci de simplu cititor, saturat si scirbit in momentul de fata, atit de atitudinea celor doua doamne cit si de comentariile tot mai putin pertinente ale celorlati autori.

PS. Ca tot am auzit discutii de regulament, doamna Barac, va rog sa-mi raspundeti cum ati cataloga dumneavoastra un subtitlu care ar suna asa: \"revin cu diacritice in caz de steluta sau recomandare\", in contextul in care toti editorii recomanda scrierea cu dacritice tuturor autorilor noi.
Fara intentia de a jigni pe nimeni, cred ca circul a mers prea departe si, in lipsa implicarii editorilor, numai dumneacoastra sinteti in masura sa puneti capat circului.De asemenea va rog sa intelegi ca s-a incalcat orice limita si de aceea am luat atitudine.
Cu nedisimulat respect,
Emil

Am citit si recitit poemul, insa, nu prea am gasit prea mare lucru sa spun. Dincolo de imaginile suprinzatoare de care Alina Livia Lazar e capabila, eu prefer sa vad o combustie si o spontaneitate destul de rar intilnita. Nu sint un admirator infocat si nici nu vreau sa fac un comentariu gratuit. Din punctul meu de vedere, prima parte a poeziei e un fel de diversiune a simturilor inainte de izbucnirea razboiului, calmul dinaintea furtunii. Incepind de la \"si moarta pe care o duc in burta\", poezia rabufneste cu o violenta care m-a incovoiat. Cel putin asta e parerea mea, virtejul acela, furtuna aceea are capacitatea de a te face partas, de a te framinta dupa chipul si asemanarea inimii.
Eu asta vad, dincolo de alte imagini, pentru unii derutante.
Las un semn de apreciere sincer pentru un poem care ma asteapta intr-o noapte cu fructe.
Sint multe imagini de remarcat dar am sa ma opresc doar la urna de lumina si ochiul czarma. Text bun si puternic, in opinia mea.

Daca ar fi sa caracterizez acest poem, in primul rind as incepe cu gratia care se degaja din fiecare strofa. Evident, poemul este scris intr-o stare de gratie, acea stare de gratie care da limpezime si coerenta. Si tehnica de realizare e deosebita, avind in vedere inceputul si sfirsitul de o repetitie bine stapinita si construita. Nu insist asupra imaginilor care mi-au placut, pentru ca ar fi prea multe, ci doar a pilonilor ce sustin intreg poemul: suspendarea in curcubeul de toamna, parfumul de samen si viatamoartea care ar trebui introdusa in noul DOOM datorita fortei imprimate poemului. Probabil toamna si, de ce nu, amintirile fara ancore, lasate libere, deschid simturile spre noi perceptii. Personal, mi-a placut mult acest poem, acest balet al simturilor pe o podea pavata cu 27 de file.
Dar, gratios e cuvintul de baza, in opinia mea.
Emil

De fapt, alipirea asta tueu mi se pare cea mai mare neimplinire, o imposibilitate de a te putea desprinde, de merge pe un alt drum. Cunoscindu-te astfel, prabusirea ar putea fi mai usoara.
Emil

Daca as fi nascut in luna a noua as desprinde vietile ca pe cojole unei nuci de rind. Mi-as aminti drumul spre miez, as pune de paza nasterii mele un ciine.
Poem dens, care emana o forta lucida, o cautare a vietii.
Imagine ceasului rotit de la facerea lumii si pina la facerea din lumina m-a lasat fara cuvinte. La fel trecerile prin crepuscul si ciinele pazitor. Unii au nevoie de ingeri, altii de ceva mai palbabil. Daca as fi nascut in luna a noua as face toate aceste lucruri. Dar nu sint.
Emil

Din punctul meu de vedere, nu trebuie schimbata imaginea. M-am exprimat propbabil putin gresit. E foarte bine aleasa, dar dispunerea fragmenetelor m-a impresionat in mod deosebit.

Din punctul meu de vedere, un poem puternic, un puzzle din amintiri. Remarcabil e faptul ca iamgini care ar putea soca pe unii sint imblinzite de pasaje calme, fara a cadea in desuet. Finalul insusi e o promisiune ca doar asa, intr-o ultima bunaciune de zi, Li se va trezi cu o inima lipita de frunte.
Emil

vioara din piept bineinteles, nu din piet.

Nu m-a impresionat atit imaginea cit felul in care sint dispuse versurile: huma in cer, muntii suspendati intre trunchi si pamint, iar in pamint coltul ierbii.
Din punctul meu de vedere un joc excelent reusit de sus pina jos sau de jos pina sus, pentru ca am facut un mic exercitiu citind si de la sfirsit la inceput.
Cosorul timpului si vioara de huma mi-au dat fiori.
Cam asa am simtit eu vizuala: prima strofa fior pur, a doua durere si, cele din urma, un colt de tacere.
Iar acel \"fie-i griul usor\" m-a cucerit complet.
Deosebit de frumos si de dureros.
Mai multe si mai pertinent cind voi reciti la rece.
Emil

Emilian Valeriu Pal, jurist, Roman.