emilian valeriu pal

Din cauza obsesiei de a avea dreptate, ai ajuns să-ți plagiezi propriile comentarii. Nu e prima oară când forțezi sensuri (și asta se vede de pe stația spațială internațională) pentru a demonstra un plagiat inexistent.
Problema ta e că, tot comentând excesiv ai inceput să crezi că ești deținătorul poeziei absolute.
Dacă ai avea prieteni sinceri, ți-ar spune că e timpul să te oprești pentru că ai devenit ridicol.
Ps. În cazul în care iar ai pițigoi, eu nu m-aș mândri că sunt un vultur, pentru că oricât de sus ar zbura, tot resturile și hoiturile sunt hrana lui de bază.

La început am strâmbat din nas și mi-am zis că dau peste încă un poem anost și beteag despre moarte, iubire, cu alte cuvinte un șlagăr demodat care se mai cântă pe la posturi radio fantomă.
Însă m-a surprins dezinvoltura, siguranța scrierii care duce textul într-o zonă pe care o intuiești dar pe care nu știi cum să o spui în cuvinte fără să o trivializezi.
Personal, ultima parte m-a făcut să-mi fie ciudă că nu am inventat-o eu, dar dacă aș fi fost scriitor și nu un simplu cititor, m-aș fi lăsat de scris.

Din punctul meu de vedere, un text care mi-a înseninat ziua. Jucăuș ca un șotron între doi reumatici, pe alocuri delicat, pe alocuri teatral (în sensul bun), dar plesnind de o naturalețe pe care e greu să o stăpânești ca să nu alunece în fantasmagorice conversații ori patetism habotnic, având în vedere tovarășul de pahar, pardon, de amforă.
Un text care nu se bate cu pumnul în piept și care are o singură așteptare: un cititor care să rezoneze și care să penduleze între nu mai și numai. O surpriză pentru mine și muzicalitatea asta interioară care se susține bine exact in momentele in care unii își pierd suflul. Finalul îmi pare puțin cam moale, dar în întregul textului, vocea se menține rafinat autentică și oarecum uimită de propria tonalitate raportată la un subiect deloc nou. Și în opinia mea aici e tot farmecul: nu caută să spună ceva nou, pentru că, într-un final fiecare vede ce caută.

Întrucât circulă o petiție pe aici semnată de “cea mai mare somitate în domeniu”, cu peste 500 de comentarii la activ, prin care se solicită să se introducă în legea educației un amendament prin care membrii site-ului să fie obligați la un comentariu elaborat cel puțin o dată pe săptămână, altfel își vor pierde locurile de veci pe Aleea Artiștilor, încerc să mă conformez, bineînțeles potrivit “nivelelor” de interpretare și lecturilor de care dispun.
Deci să purcedem.
Preambul: în primul rând am verificat textul cu cinci programe antiplagiat, inclusiv cel al Academiei de Științe Spirtoase și rezultatul a fost 98% original. Există un procent de 2% de inimă albastră, dar asta nu e ceva neobișnuit când te gândești la o anumită muză pe nume Mona (nu Moana care e înghețată sau Momoa care am auzit da nu știe moa ce sau cine e).
De_tractori(ști) de serviciu vor insista că e plagiat ideatic pentru că textul e scris cu cuvinte, iar cuvintele deja au fost folosite de un oarecare pe nume DEX. Da io nu-i bag în seamă, lumea literară virtuală e rele.
Introducere: după cum se poate observa, încă de la incipit autorul ne introduce în tenebrele ființei umane prin aruncarea în moalele capului cititorului a două simboluri perene: solarul - care e partea luminată a veșniciei, și butoiu - care e partea mirositoare.
Următorul vers, cel cu cinci sfinți care lipsesc, mă duce cu gândul la apropiata sărbătoare a celor 40 de mucenici, lipsa celor cinci putând fi interpretată ca acțiunea de a mânca cinci pentru protecție hepatică necesară când bei 40 de pahare, pardon, mucenici.
Privite în această lumină (până nu se încețoșează privirea de la pahare) următoarele strofe “fac” sens și completează sentimentul ratării expus cu precizie chirurgicală în a doua strofă. Un sentiment de care autorul nu poate scăpa pe parcursul întregului text, întrucât chirurgii e scumpi, iar din câte cunosc activitatea sus numitului Liviu Nanu, toată viața s-a ghidat după principiul “prost nu e ăla care cere, ci ăla care dă”.
Revenind la text, lumânările din strofa de final îmi aduc aminte de Nietzsche și de Diogene (dacă ne gândim la butoiul din incipit), deși o explicație mai simplă ar fi că cei prezenți la aniversare s-au făcut matol și au uitat pe unde și-au lăsat hainele.
Și ca să fac pe inteligentul suprem și să le arăt tuturor câte știu io nu cât de bun e textul, vă trimit pe toți ăștia care nu știți comenta la Borges, care le spunea învățăceilor săi să asculte tot timpul vocea textului, nu vocile din capul lor, și vor descoperi cu bucurie că textul le vorbește. Eu aș adăuga că e un lucru bun, atâta timp cât nu se apucă să-i răspundă. Textului.
Dacă e să fiu sincer, nu știu ce legătură are Borges cu coliva, eu l-am trecut acolo să fie, că nu se specifică câte referințe obligatorii trebuie să aibă un comentariu pentru a fi considerat elaborat și demn de un steluțar care are rolul de a stabili locul pentru posteritate a unui autor, nicidecum o opinie proprie și personală numai a lui.
Subliniez, de asemenea, deși e evident, faptul că sunt în vacanță dar mi-am rupt din timpul meu prețios pentru a-l ajuta pe Liviu Nanu, scriitor aflat la început de drum, motiv pentru care mă autopropun( dacă se poate de ce nu? ) consilier funerar onorific al site-ului.
Viva la revolucion! (În traducere: revoluția să trăiască, nu lichiorul Viva, că ăla nu se mai produce demult).

În opinia mea, dacă manechinele de impact ar prinde viață și ar începe să-și scrie memoriile, probabil ar semăna cu textul ăsta. Imagini ca niște lovituri frontale, susținute de un ritm interior sonor ca un electrocardiograf supraîncărcat. Am mai citit, cred, separat, niște fragmente, dar acum, ca un întreg, nu am putut să nu rezonez. Un puzzle aparent fără logică, dar ceea ce vezi depinde de ceea ce cauți. Eu am căutat impact, defibrilare, puls. Și am găsit.

Ps. Se vor găsi unii care vor urla că e reciprocitate. Îi asigur că nu e. Și e cuvântul meu împotriva cuvântului lor.

Pentru mine e unul din acele texte care se citesc în tăcere, apoi te depărtezi pe vârfuri, mulțumit că ai găsit pe cineva care spune lucrurilor pe nume. Te depărtezi in tăcere pentru că orice ai spune ar putea să ți să pară o impietate față de trăirea care l-a generat. Firesc ca hemoglobina și bine condus, dramatic fără dramatizări inutile, resemnat fără teatralitate. Unul din textele acelea care se cere afară și, odată ieșit la lumină, prefigurează umbra.

Da. Sunt mai multe texte într-unul singur pentru că sunt scrise în monente diferite și le grupez într-un fel de jurnal in lucru.
Cât privește vremea in care se trăia din scris, noi să ne bucurăm că am prins vremuri în care doar scrisul ne mai trăiește.
Onorat de apreciere și mulțumesc pentru că ești unul din rarii cititori care ascultă vocea textului și încearcă să se pună în pielea autorului, nu să rescrie textul autorului după propria înțelegere.

Am citit cum ai sugerat și merge și așa, numai că eu aveam în cap sabia lui Solomon, accentuând judecata. Dar e bună și sugestia ta, nu e un text definitiv și merită reflectat la ce ai propus. Mulțumesc de lectura generoasă și sugestia pertinentă.

Onorat de apreciere, cu atât mai mult cu cât ea vine dintr-o rezonanță onestă și disponibilitate.

Mădălin, Mădălina, mulțumesc de oprire.

Mulțumesc.

Se zice troli, nu trolleri.
Troller e atac la persoană. De aceea solicit să vă retrageți definitiv. Din nou.

Între timp s-a mai limpezit treaba.

Posibil să ai dreptate cu prima parte. În mintea mea am vrut să redau, oarecum ironic, o stare confuză care se instalează când vezi că se distribuie în masă un motivațional cu citatul "Dragostea adevărată e atunci când dăruiești fără să aștepți nimic de la celălalt”.
Iar consecința se vede în partea a doua:).
Mulțumesc de generozitate.

Mulțumesc de popas.

Mulțumesc de generozitate.

Iar acolo la știutori, eu aș fi folosit țiitori.
Știitorii știu de ce.

Deși Wikipedia zice că termenul idiosincrazie e desuet, eu zic că e divin, nu de vină, mai ales după ce am aflat că reprezintă un ansamblu de trăsături care definesc ontologia omului și nu idioțenia sincronizată a unei societăți după cum credeam io.

Onorat de lectură și semnele generoase și oneste de rezonare.

Vă mulțumesc pentru bunăvoință și aprecieri.