emilian valeriu pal

Chiar asa nu e rau deloc sa incerci sa surprinzi o anumita stare intr-un anume moment. E ciudat, dar nu e rau, daca tot esti constient ca iti curge singele din viata de vie.
Drag,
Emil

Un poem pe care l-am adaugat la colectia mea de suflet, un poem care a rezonat adinc, intr-o dimineata de duminica. Melancolic si plin de viata, o trezire amara in fata neputintei de a pastra sau, in ultima instanta, de a scrie visul.

\"recunosc in felul tau de a ma parasi
dupa ce speli camasa si iti ramine
sira spinarii intre degete\"- desompunere pina la oase

\"risipeste-ma hai risipeste-ma femeie
cum arunci sare in ochii privighetorii\"

\"leg o ata de dintele celui din oglinda
si e cit pe ce sa fiu tras inauntru\"
Sint numai citeva imagini pe care le-as evidentia.
Nu e noua imaginea femeii pasare si nici neputinta trupului adormit, insa din punctul meu de vedere se impletesc bine in poem.
Las un semn de apreciere pentru acest poem colier de oase, urme de gheare sau neputinta, toate impletite intr-un trup de femeie lipsa.
Emil

Un autoportret general valabil, din pacate putin inconstient pentru cei mai multi.
\"orele trec-morti exacte si norocoase\".
Duhul zilei ce-a fost. Nici n-are nevoie de mai mult acest poem.
Emil

Spun cu sinceritate ca, de regula, nu prea citesc proza pe acest site si nici nu pot emite comentarii elaborate, asa ca am sa ma rezum la simpla mea parere de cititor. Am citit de doua ori textul, firul naratiunii captiveaza, am ris, ba cu pofta ba cu gust amar. Personaje blocate intr-o camera ca intr-un tablou creionat din linii simple, personajul principal pe fundal, usor sters dar prezent. Vars o picatura de tuica rece pt ca e primul mort cumsecade pe care l-am vazut, chiar daca acel \"Boule\" din final, i-a cam retezat sansele de a bate la poarta railui.
In fine, un text usor de digerat, poate si pentru ca tragismul realitatii nu trebuie sa fie neaparat incarcat de existentialisme la tot pasul.
Placut.
Acelasi subietiv,
Emil

punctele, titlu

Pina si punctulele din ttilu mi se pare ca dau senzatia de nehotarire: \"sa pling sa nu pling\".
Un poem in care totul se desprinde intr-o urcare spre cineva care ar putea da un raspuns.
M-au impresionat \"
Imi ies din culori imi ramin agatate pe oase hainele\"

\"imi tremura a moarte cuvintele dupa dinti
urc
si parca nu mai sint in pielea nebunei\"

Un poem clar si plin de forta, parerea mea, o forta care care poate izvori doar din acel \"daca ar putea\" final. As putea cita apropae tot poemul, dar prefer sa-l citesc cu genunchii lipiti de timple.
A rezonat cu mine acet text in aceasta dimineata, motiv pentru care las un semn de apreciere pentru toata aceasta desprindere.
Emil.

\"atitia oameni nu stiu sa inoate si dau di miini disperati ca si cind ar vorbi\". Nu stiu, poate o atmosfera de deriva, un poem in care ai cautat cuvintele, nu ca in alte dati cind te-au gasit ele. Cel putin asa simt eu marea asta, apa asta pe care incerci din nou sa mergi. Da, scoicile sint tot niste oase, in lipsa cuvintelor, oamenii tot naufragiaza, iar fiecare dimineata e o intrebare. Un naufragiu voluntar care prevesteste un sfirsit nu inainte de a mai face o ultima incercare.
Emil

Am citit si texte mai bune si texte mai proaste, in fond, aici e doar un atelier de creatie. M-am oprit la textul acesta pentru atmosfera pe care o transmite, atmosfera compusa foarte simplu, ca si cum ai merge pe strada respirind. Poate sint subiectiv, sigur sint subiectiv, privirea in jos privirea in spate mi-as lua adio dar de ce sa tusesc? Aproape firesc acest jurnal, un firesc putin trist calm si incremenit care ar putea sau nu sa prevesteasca ceva. Fiecare zi e o belea, fiecare celula inmagazineaza o traire. Iar acel \"daca nu voi mai fi dati-mi naibii de stire\" incheie citeva rinduri scrie in genunchi sau intr-o agenda.

Cu subiectivisism,
Emil

Sincer, nu prea citesc poezie cu rime, insa poemul acesta m-a impresionat prin atmosfera si ritm.
Daca as fi sa caracterizez din punctul meu de vedere, prima strofa chiar vibreaza, in timp ce a doua aduce un strop de greutate printr-un ritm as putea zice aproape teutonic, apropiat de mina obosita care se lasa pe vioara, in asteptare.
O mica obiectie la strofa a treia, unde m-am incurcat putin in repetia miini din primul vers, precum si ruperea de ritm din ultima strofa, insa e posibil ca aceasta sa fie formula pe care ati ales-o.
Un poem de vita nobila.
Sint constient ca adevarata valoare nu e conferita de stele, cu atit mai mult cu cit biografia vorbeste de la sine despre o mina formata si un stil propriu.
Singurul meu scop este doar sa evidentiez acest poem dintre zecile care se scriu zilnic pe acest site, pentru ca, in opinia mea, merita atentie. O lectie de poezie clasica, as zice. Cel putin asta e parerea mea de cititor.
Cu respect,
Emil

Din punctul meu de vedere, poemul are o atmosfera foarte ciuadata, in sensul pozitiv, un fel de impletire intre organic si un ritual de sfintire.
O contopire intre calugaritele ce-si devoreaza barbatul in linistea unui chilii de carne si trupul ros pe dinauntru care nu mai poate sustine palmele nici unui iisus.
Superb versul \"sa isi lepede pacatele in interstitiile mele precum in chilia unei maici oarbe\".

Stefan,
mi-a placut acest poem, cu citeva mici obiectii:

\"pasari reci\"- imi pune dictia detul de mult la incercare.
as fi lasat simplu pasari.

\"ei venisera ieri\"- eu as fi scapat de acest ieri care taie ritmul versului.

\"nenascutii lumii\"- am intilnit in foarte multe poeme aceasta formula si mi se pare destul de uzitata.

In schimb foarte buna ruperea si constructia care da textului o atmosfera aparte, aproape de umbra. Un text aerisit care curge firesc. Mi-a placut si, chiar daca nu sint in masura sa dau sfaturi, las un semn de apreciere si de incurajare. Cu siguranta, asta e calea si daca, lucrezi mai bine textele, ai sa evoluezi in bine.
Cel putin asta e parerea mea sincera.
Numai bine,
Emil

Pseu. Inca ceva: cuvintul ala \"acreasca\" nu prea se potriveste cu restul textului. Poate gasesti altceva care sa aiba mai multa forta.

Radu

De acord cu Tosa, insa e de apreciat faptul ca si in momentele in care textele sint putin diluate, voluntar sau nu, gasesti o portita de scapare. Finalul asta, cel putin pt mine, face toti banii pe care i-as incasa de pe cecurile alea in alb.

\"pentru ca domnu\' e de negasit
sub nicio piatra si in umbra niciunui copac in frica niciunui om\"....

Bine-ai venit printre paminteni! :))

Cu pretuire,
Emil

Singura veriga slaba a poemului mi se pare \"pacatul s-a scurs undeva in coltul ochiului\", vers care dilueaza putin ritmul poemului. Si poate rugaciunea aceea mergea foarte bine si fara pagina, insa probabil ai vrut sa accentuezi senzatia de goliciune straina, de refuz al unei transformari care te lasa fara tine. Un poem ca un dans de bacanta ce refuza mirele, refuza o nunta in care se intilnesc ultima noapte a unei femei si prima dimineata a unei sotii. Prinsa intre aceste doua stari, alegi dansul ca o forma de descarcare, de iertare sint acelasi timp de acceptare a mirelui, nu inainte de a musca urechea lautarului, care iti aprinde singele pentru ultima data.
Un fel de desacralizare a unei nunti in care in tine si-au dat intilnire bacanta si mireasa, iar tu inca nu stii ce sa alegi. Pe de o parte aprinzi o candela, pe de alta parte rastorni mirul, un fel de a trage de timp inainte de a deveni femeia mirelui.
Un semn de apreciere pentru forta si nebunia ultimei nopti pe care o propune poemul. Probabil mirele asteapta sa fii o bacanta si o mireasa buna in acelasi timp. Din femeia nimanui vei deveni mireasa celui ales intr-o biserica de aer. :))

Emil

Imi place curgerea fireasca a versurilor. La modul cum e alcatuit as compara poemul cu un ciorchin de strugure, care se coace usor. Un poem cu aorma de vin bun. Placut.
Numai bine,
Emil

Eu am simtit jurnalul asta ca o arsura pe piele. Da, uneori, privirile pot sa te arda si sa ramii cu urme. Nu stiu daca e vorba neaparat de poetizare a trairii. Poate chiar intr-adevar avem toti nevoie de o zi mai norocoasa in care sa stam toti la geam si sa privim cerul, fara a fi captivi in ziua care a trecut.
Din punctul meu de vedere, pasajul acesta m-a impresionat cel mai mult:

\"unii dadeau din picioare si izbeau peretii ca dintr-un uter verzui. nimeni nu voia cu adevarat afara.\"

Cu fila asta de jurnal ai tras o linie, ai simit neaparat nevoia ca cineva sa joace sotronul, in timp ce tu zbori. Asa ai si facut.
Linia moarta e napadita de buruieni. E prea pustiu pentru miercuri. Poate joi vei fi mai calma, poate joi iti vei face loc.

Drag,
Emil

adica VW

Adriane, probabil vanitatea ta o sa depaseasca niste cote de inundatie, da nu ma pot abitne pt ca imi place sii ii dau dreptate lui Cosmin Dragomir, cu doua mici obiectii:
1. N-am inteles de ce ai incadrat-o la explicite
2. Ai spre sfirsit o greseala de tastare, cam pe la \"cateva zile\". In rest, numai de bine si astept cu interes alte texte. Sfat:
cind nu scrii pe poezie.ro si mergi pe strada, nu mai pleca si tu urechea la toti soriceii, ce naiba, fii barbat, nu copil. Ai sa pierzi din vedere lucruri importante, cum ar fi vreo masina:))). Las un semn de apreciere si de incurajare in loc de bun venit.

PS. Anunta-ma cind vanitatea rupe digul:))
Numai bine,
Emil

Pur si simplu transformi spitalul intr-o catedrala, cu sunet de orga acoperind bolnavii pamintului, te plimbi pe o alee cu un pacient in scaun cu rotile, pe furis deschizi palma sa vezi daca M inca mai e acolo, apoi te gindesti la un mire ingropat in radacina de stejar. O scriere organica, filtrata de umbra lipicioasa a vietii.
\"o catedrala s-a inchis in mine cu tot cerul
nimeni se roaga acum
dumnezeu numara oi si adoarme\"...

Doar tu stai de garda, imaginindu-ti toate acestea...
Drag,
Emil

Io astept cu interes continuarea: \"La ce se gindesc femeile?\", da cu tot cu generalitati, ca sa nu se simta barbatii prea particularizati.
Nu ca n-ar sta in caii putere ai femeii sa discearna ce cauta, da vorba aia: cum iti asterni, asa dormi.

Din punctul meu de vedere, acest text merita mult mai mult decit un comentariu la alt comentariu, ceea ce m-a facut sa scap din vedere esenta textului. Poate pentru Claudia radu, acest poemul e locul de ingenunchiere al Anei, dupa zidire. Poate ca mai trebuia lucrat dupa cum spunea Bobadil, dar eu cred, ca tocmai asta a vrut sa scoata in evidenta Claudia, in momentul cind a pus titlul \"imperfect\".
Imperfecta zidire, imperfecta surpare.

Ps. De acord, poate ar trebui renuntat la slah-uri.

Cu apreciere,
Emil