miercuri

azi am înghițit focul din privirea cuiva. încă îmi simt esofagul plin de o sumedenie de ochi fierbinți. poate că joi va fi o zi mai bună. poate că voi prinde un loc liber la geam. nu pot să plec fără să văd cum se schimbă cerul. cred că și el mă pândește, de aceea se precipită uneori. e miercuri, deocamdată. M sughița iarăși ca atunci când era cu întrega lume în pântecul mamei lui. tresălta cu el tot spitalul. unii dădeau din picioare și izbeau pereții ca dintr-un uter verzui. nimeni nu voia cu adevărat afară. am tras linii pe asfalt. imediat s-au găsit câțiva care să joace șotron. nu știu de ce, dar am simțit că trebuia să le dau ocazia asta. nu mai vine odată. nu mai vine odată. o cioară s-a așezat lângă mine pe bancă. m-am simțit de o sută de ani. m-am gândit că ea ar trebui să rămână să-l aștepte și eu ar trebui să zbor. așa am făcut. patul de fier ocupă tot salonul. am afișat deja un zâmbet larg și nu prea am loc. mă țin de mânerele cauciucate. în timp ce vorbesc recunosc lucrurile din tramvai. mă întreb unde mergem. probabil că e o linie moartă. de câte ori ies de aici încep să miros a flori. mă enervează că azi nu recunosc mirosul. e cam prea ierbos pentru miercuri.