Cine trăiește doar pentru El,
cine moare pentru El însuși?
Din calendare uitate
cad file cenușii.
Orologii oprite, ieri,
la ora celei din urmă șoapte
reiau pulsul inimii noastre.
Un zâmbet
Tălpile mele tocite
pe tine te caută,
vechea-mi cărare.
Pe unde ești, vino!
Călăuzește-mă spre zenit
pulbere stelară,
zâmbind a doua oară.
Zâmbet diafan precum Lumina
ce înmănunchează
Cu ce cuvinte să vă mulțumesc?
Mesajul e pur
în hotarul cuvintelor
căci încerc să mă dezbăr
de fala vorbelor.
Aleg tăcerea,
depărtare interioară
pe care cade înserarea
cu zâmbete.
Ce să
Caută, află, spune-mi,
Ce voință impune verticalitatea?
Și care orgoliu ne trage în sus,
Peste lumină?
Sămânța,
ce pândește în tăcere primăvara
cu zâmbetul culorii
din adâncul
Oricât ar fi Mnezeu de unul, ideea despre el a fost întotdeauna deosebită de când există lumea. Evreii se mândresc că au fost cei dintâi monoteiști, deși primul adorator al focului, primul
Sunt câteva zile de când merg pe aceste drumuri, pe care au umblat apostolii și evangheliștii. Prin văi, iau apă în căușul palmei de la aceleași izvoare din care au băut și profeții Vechiului și
Zorile apar devreme aici și serile târziu; ceasurile trec încet, pe nesimțite. Timpul nu se poate măsura cu nimic, fiindcă aici nu se întâmplă nimic. Singurătățile și tăcerile montane sunt mai de
Departe de triumful omenirii,
Mai aproape de abis și veșnicie;
Departe de tumultul vieții,
Mai aproape de nemuritoarea iubire.
Uneori natura mi-a dat imboldul de a scrie
Și-am scris din al
Se știe că limba vechilor traci făcea parte din grupul satem al limbilor europene, fiind foarte apropiată de limba vechilor slavi și a vechilor persani. In ceea ce privește limba latină, celtă, limba
Sunt singur într-o cameră
Pe pat, într-o garsonieră.
Spre iubita ce mi-a fost dat
Să o cunosc și să o iubesc,
Cu adevărat o îndrăgesc.
Ea, vai, nu-i aici…
După ea sufletul îmi
În valurile mării te regăsesc, iubire;
Urma pașilor tăi pe nisip a rămas
În mine renaște un nou glas.
O scoică îmi șoptește numele tău
Și-mi spune căci glezna ta trecu pe lângă ea;
Valurile-mi
Cu iubire pentru adepții
Ce tind la perfecțiune
Pe calea Yoga, ca adopție.
Toate cele bune în drumul învățări!!!
Căci cine reuși-va în această învățătură
Purificat va fi, pentru totdeauna
În ziua a opta, Mnezeu cel sfânt,
Cel ce a creat acest pământ,
Cu cer, stele, lună, soare
Și cu multe animale;
Ca să-și încunune opera măreață,
A chemat în lumina, ceață,
Toate viețuitoarele în
Acasă înseamnă să fii tu însuți, OM.
Prin puritatea sufletului Divin,
Individul om, îl dezvoltă
Îl dezvoltă, îl lasă liber, lin
Pe Christul din el să se manifeste deplin.
Omul, dimensiunea
Primește Doamne, ca de la un păcătos
Să slujesc Þie în astă lume, sănătos.
Cinstesc și laud numele Tău,
Din inimă te cinstesc prin condeiul meu…
Valuri multe ridică furtuna pe mare,
Prin gândul
Ochii mei sunt flămânzi de Soare.
Privirea-mi este blândă, acu,
După cât de mult au plâns…
Adâncimea lor, după multă dogoare;
Limpezimea lor, după multă arsură;
Cât de văzători sunt ei acu,
Dar
Elena Niculiță-Voronca, după propriile ei cuvinte, „ridică un mic colț al voalului” asupra vieți etnice a poporului român relativ la culturo-geneza autohtonă a „paralelelor între credințele poporale
Curând,toată creștinătatea va sărbători Nașterea Domnului. Eveniment ce avea să schimbe esențial istoria în mileniile ce au urmat.Oare,această naștere s-a petrecut așa,fără de așteptare?
Acu când îți transmit un gând
În gând, flori și frunze cad pe rând.
Zgribulit, unde ești Soare, acum?
Unde ești prieten bun!
Viersul întortochiat, de acu,
Doar în tine am sprijin
Intrând în odaie, nu vedeai decât spatele și mâinile omului care, părea că uitase de tot ce era în jur. Trupul lui era nemișcat. Numai degetele umblau febrile printre file, răscolindu-le,
Din negura abisală venim,
Scutura-ți tot ce-i cu venin!!!
Crez să ne fie: forma energetică luminată de bine!
Căci în timpul uman ai purces cu lumina în tine.
Fără de bănat pășiți prin lumina
E seară. Stau în pat, mă gândesc la imaginile de neuitat ale memoriei diafane… O casă la munte, aerul adie ușor frun-zele arborilor, frunzele în zbor lin, mângâiate de dorul – sacri-ficiu - al gliei,
Cuvântul Ființial al Lui Dumnezeu,
Numele Tău este Cuvânt
Care are în sine cuvintele
Toate,
Memoriile veșnice în numele Tău ,
Dumnezeu.
Noi suntem o Memorie de Mișcare,
O rostire a Cuvântului