Emil Judea

Cine trăiește doar pentru El, cine moare pentru El însuși? Din calendare uitate cad file cenușii. Orologii oprite, ieri, la ora celei din urmă șoapte reiau pulsul inimii noastre. Un zâmbet

Tălpile mele tocite pe tine te caută, vechea-mi cărare. Pe unde ești, vino! Călăuzește-mă spre zenit pulbere stelară, zâmbind a doua oară. Zâmbet diafan precum Lumina ce înmănunchează

Cu ce cuvinte să vă mulțumesc? Mesajul e pur în hotarul cuvintelor căci încerc să mă dezbăr de fala vorbelor. Aleg tăcerea, depărtare interioară pe care cade înserarea cu zâmbete. Ce să

Caută, află, spune-mi, Ce voință impune verticalitatea? Și care orgoliu ne trage în sus, Peste lumină? Sămânța, ce pândește în tăcere primăvara cu zâmbetul culorii din adâncul

Departe de triumful omenirii, Mai aproape de abis și veșnicie; Departe de tumultul vieții, Mai aproape de nemuritoarea iubire. Uneori natura mi-a dat imboldul de a scrie Și-am scris din al

Sunt singur într-o cameră Pe pat, într-o garsonieră. Spre iubita ce mi-a fost dat Să o cunosc și să o iubesc, Cu adevărat o îndrăgesc. Ea, vai, nu-i aici… După ea sufletul îmi

În valurile mării te regăsesc, iubire; Urma pașilor tăi pe nisip a rămas În mine renaște un nou glas. O scoică îmi șoptește numele tău Și-mi spune căci glezna ta trecu pe lângă ea; Valurile-mi

Cu iubire pentru adepții Ce tind la perfecțiune Pe calea Yoga, ca adopție. Toate cele bune în drumul învățări!!! Căci cine reuși-va în această învățătură Purificat va fi, pentru totdeauna

În ziua a opta, Mnezeu cel sfânt, Cel ce a creat acest pământ, Cu cer, stele, lună, soare Și cu multe animale; Ca să-și încunune opera măreață, A chemat în lumina, ceață, Toate viețuitoarele în

Acasă înseamnă să fii tu însuți, OM. Prin puritatea sufletului Divin, Individul om, îl dezvoltă Îl dezvoltă, îl lasă liber, lin Pe Christul din el să se manifeste deplin. Omul, dimensiunea

Primește Doamne, ca de la un păcătos Să slujesc Þie în astă lume, sănătos. Cinstesc și laud numele Tău, Din inimă te cinstesc prin condeiul meu… Valuri multe ridică furtuna pe mare, Prin gândul

Ochii mei sunt flămânzi de Soare. Privirea-mi este blândă, acu, După cât de mult au plâns… Adâncimea lor, după multă dogoare; Limpezimea lor, după multă arsură; Cât de văzători sunt ei acu, Dar

Elena Niculiță-Voronca, după propriile ei cuvinte, „ridică un mic colț al voalului” asupra vieți etnice a poporului român relativ la culturo-geneza autohtonă a „paralelelor între credințele poporale

Curând,toată creștinătatea va sărbători Nașterea Domnului. Eveniment ce avea să schimbe esențial istoria în mileniile ce au urmat.Oare,această naștere s-a petrecut așa,fără de așteptare?

Acu când îți transmit un gând În gând, flori și frunze cad pe rând. Zgribulit, unde ești Soare, acum? Unde ești prieten bun! Viersul întortochiat, de acu, Doar în tine am sprijin

Intrând în odaie, nu vedeai decât spatele și mâinile omului care, părea că uitase de tot ce era în jur. Trupul lui era nemișcat. Numai degetele umblau febrile printre file, răscolindu-le,

În vremi, a căror faimă o \"pizmuim\" acum Eminescu, Bacovia, Goga...Labiș... Poeți de geniu \"în cer locuitori\", Izvodeau stih măiastru și-n ritmul strofelor Scânteietoare versuri meșteșugit

Din negura abisală venim, Scutura-ți tot ce-i cu venin!!! Crez să ne fie: forma energetică luminată de bine! Căci în timpul uman ai purces cu lumina în tine. Fără de bănat pășiți prin lumina

E seară. Stau în pat, mă gândesc la imaginile de neuitat ale memoriei diafane… O casă la munte, aerul adie ușor frun-zele arborilor, frunzele în zbor lin, mângâiate de dorul – sacri-ficiu - al gliei,

Cuvântul Ființial al Lui Dumnezeu, Numele Tău este Cuvânt Care are în sine cuvintele Toate, Memoriile veșnice în numele Tău , Dumnezeu. Noi suntem o Memorie de Mișcare, O rostire a Cuvântului