Emil Judea

Elena Niculiță-Voronca, după propriile ei cuvinte, „ridică un mic colț al voalului” asupra vieți etnice a poporului român relativ la culturo-geneza autohtonă a „paralelelor între credințele poporale

Acasă înseamnă să fii tu însuți, OM. Prin puritatea sufletului Divin, Individul om, îl dezvoltă Îl dezvoltă, îl lasă liber, lin Pe Christul din el să se manifeste deplin. Omul, dimensiunea

Cuvântul Ființial al Lui Dumnezeu, Numele Tău este Cuvânt Care are în sine cuvintele Toate, Memoriile veșnice în numele Tău , Dumnezeu. Noi suntem o Memorie de Mișcare, O rostire a Cuvântului

În ziua a opta, Mnezeu cel sfânt, Cel ce a creat acest pământ, Cu cer, stele, lună, soare Și cu multe animale; Ca să-și încunune opera măreață, A chemat în lumina, ceață, Toate viețuitoarele în

Cu iubire pentru adepții Ce tind la perfecțiune Pe calea Yoga, ca adopție. Toate cele bune în drumul învățări!!! Căci cine reuși-va în această învățătură Purificat va fi, pentru totdeauna

Þinutul tăcerii Þara Soarelui ascuns. Hardeal „centrul” spiritual, taina ram-ani-ani-lor și a oamenilor divini ce au străbătut lumea-ntreagă ducând solii de pace , iubire…. Stau. Meditez.

Primește Doamne, ca de la un păcătos Să slujesc Þie în astă lume, sănătos. Cinstesc și laud numele Tău, Din inimă te cinstesc prin condeiul meu… Valuri multe ridică furtuna pe mare, Prin gândul

Cine trăiește doar pentru El, cine moare pentru El însuși? Din calendare uitate cad file cenușii. Orologii oprite, ieri, la ora celei din urmă șoapte reiau pulsul inimii noastre. Un zâmbet

Acu când îți transmit un gând În gând, flori și frunze cad pe rând. Zgribulit, unde ești Soare, acum? Unde ești prieten bun! Viersul întortochiat, de acu, Doar în tine am sprijin

Sunt numai eu cu gândul meu. Mantii diamantine se întind peste tine pădurea mea, casa mea, iubirea mea. Clipele dispar o, ceas de taină. Vântul ne spulberă, ne adoarme, ne învie … Un glob de

Din negura abisală venim, Scutura-ți tot ce-i cu venin!!! Crez să ne fie: forma energetică luminată de bine! Căci în timpul uman ai purces cu lumina în tine. Fără de bănat pășiți prin lumina

Caută, află, spune-mi, Ce voință impune verticalitatea? Și care orgoliu ne trage în sus, Peste lumină? Sămânța, ce pândește în tăcere primăvara cu zâmbetul culorii din adâncul

În vremi, a căror faimă o \"pizmuim\" acum Eminescu, Bacovia, Goga...Labiș... Poeți de geniu \"în cer locuitori\", Izvodeau stih măiastru și-n ritmul strofelor Scânteietoare versuri meșteșugit

I C O A N A Soarele Daciei m-a născut Trimis am fost la pribegit… În sân cu o mână de pământ,Icoană. Pământ și Soare într-o Icoană. Icoană a ființei mele de adânc, Plămada

Curând,toată creștinătatea va sărbători Nașterea Domnului. Eveniment ce avea să schimbe esențial istoria în mileniile ce au urmat.Oare,această naștere s-a petrecut așa,fără de așteptare?

E seară. Stau în pat, mă gândesc la imaginile de neuitat ale memoriei diafane… O casă la munte, aerul adie ușor frun-zele arborilor, frunzele în zbor lin, mângâiate de dorul – sacri-ficiu - al gliei,

Ochii mei sunt flămânzi de Soare. Privirea-mi este blândă, acu, După cât de mult au plâns… Adâncimea lor, după multă dogoare; Limpezimea lor, după multă arsură; Cât de văzători sunt ei acu, Dar

Cu ce cuvinte să vă mulțumesc? Mesajul e pur în hotarul cuvintelor căci încerc să mă dezbăr de fala vorbelor. Aleg tăcerea, depărtare interioară pe care cade înserarea cu zâmbete. Ce să

Tălpile mele tocite pe tine te caută, vechea-mi cărare. Pe unde ești, vino! Călăuzește-mă spre zenit pulbere stelară, zâmbind a doua oară. Zâmbet diafan precum Lumina ce înmănunchează

Intrând în odaie, nu vedeai decât spatele și mâinile omului care, părea că uitase de tot ce era în jur. Trupul lui era nemișcat. Numai degetele umblau febrile printre file, răscolindu-le,