ClarIon
Intrând în odaie, nu vedeai decât spatele și mâinile omului care, părea că uitase de tot ce era în jur. Trupul lui era nemișcat. Numai degetele umblau febrile printre file, răscolindu-le,
Cinci
E seară. Stau în pat, mă gândesc la imaginile de neuitat ale memoriei diafane… O casă la munte, aerul adie ușor frun-zele arborilor, frunzele în zbor lin, mângâiate de dorul – sacri-ficiu - al gliei,
Conștient-mental, gând
Sunt numai eu cu gândul meu. Mantii diamantine se întind peste tine pădurea mea, casa mea, iubirea mea. Clipele dispar o, ceas de taină. Vântul ne spulberă, ne adoarme, ne învie … Un glob de
Þinutul tăceri
Þinutul tăcerii Þara Soarelui ascuns. Hardeal „centrul” spiritual, taina ram-ani-ani-lor și a oamenilor divini ce au străbătut lumea-ntreagă ducând solii de pace , iubire…. Stau. Meditez.
