Să nu „zic” cuvinte...

Primește Doamne, ca de la un păcătos Să slujesc Þie în astă lume, sănătos. Cinstesc și laud numele Tău, Din inimă te cinstesc prin condeiul meu… Valuri multe ridică furtuna pe mare, Prin gândul omului în lucru ce-l are. Fum, umbre sunt în toate, visuri și părere; Ce nu petrece lumea și-n ce nu e cădere? Spuma mării cu nor sub cer trecător, Voi, lumini de aur, soarele și luna, A-ți întunecat cununa, Ferice de omul care nu va merge La sfatul celor fără de lege Și cu răii nu va sta în cărare Nici pe scaunul de pierzare. Ci voia lui va fi cu Domnul În Legea Lui și-a petrece somnul. Grăit-am cu mine, să iau aminte, Să-mi socotesc limba, să nu „zic” cuvinte; Ce necaz. Ce osândire! Ce foc amar. Ce trăznet și ce lovire. Ce otrăvitor pahar. Cine a socotit vreodată, ori și-a pus în gând Jalnica țării stricare să o vadă așa curând?