O clipă doar, rămâi, iubito…

Acu când îți transmit un gând În gând, flori și frunze cad pe rând. Zgribulit, unde ești Soare, acum? Unde ești prieten bun! Viersul întortochiat, de acu, Doar în tine am sprijin acum… Să nu-mi fie cu bănat De voi scrie vre-un păcat! E greu să-mi scrii un rând Ori să-mi transmiți un gând?… Lăcrimând am scris, cuvinte, Suspinând le-am renăscut Transformându-le în flori; Când nu visai florile ți-au sosit Venite de dincolo, din infinit. Tu ești prietena mea. Ooo! Da. Tu ești speranța de mai bine Ești visul trăiri cu adevărat, Ești fericirea priviri fără bănat. Tu ești liniștea mea, Fericirea din inima mea. Departe sunt de alte zări Uitat sunt de ochii tăi? Gonit sunt din gândul tău. Cu ce am greșit de mai gonit Din ochii tăi, din gândul tău?!! Eu sunt,….., un băiețel cuminte, Gândul care nu-ți dă pace, poate. Crede-mi, te rog, scrisul-el nu minte… Simt cum firul negru în alb se preface, De timpuriu dorul tău nu-mi dă pace. Te doresc mereu, tot mai mult: De un timp simt a fi tâmp… Pleci și vii, mereu, Mereu, vii și pleci. O clipă doar, rămâi, iubito… Mie dor de tine iubire, Iubire a privirilor A simțurilor din noi… Noi cu speranțe de iubire, Noi sub spulberata boltă Ca fulgerul în veșnicia despuiată. Adesea dispare clipa de iubire Uneori întoarsă spre noi, apare. O strălucire în serile brune Un nectar ca de regina nopții Un dans în straiele lunare O strălucire dă-mi, măcar Și-n schimb îți voi dărui plăcerea, Plăcerea fără de durere… O speranță, un gând pribeag, cald Un cuvânt și-am să cad… Ori mai bine, dispari amăgire Dute în drumu-ți de durere. Pleacă, și nu te mai întoarce. Dispari, și lasă-mă în pace… de Emil, Judea