Meduza

Sunt singur într-o cameră Pe pat, într-o garsonieră. Spre iubita ce mi-a fost dat Să o cunosc și să o iubesc, Cu adevărat o îndrăgesc. Ea, vai, nu-i aici… După ea sufletul îmi plânge, Adeseori. Vino iubito, aici Alături și fizic, lângă mine, Să fii; sufletul îți plânge După noi doi. De tine, Mie dor, mie dor, mie dor. În brațe să te strâng, scump odor, Pe drumul lung al vieții să fim alături Fizic, moral; nu numai în gânduri… Când desul zilei văl se lasă Și tot ce a stat drept se culcă Și tot ce a stat culcat se îndreaptă, O aud pe ea suind… Cât eu respir o dată, suie Și sufăr mult până ajunge Cascadă în iureșe nebune Ce-i înalță și-i strivește soarta, Scaiet fierbinte care-mi face Un joc din iubirea ta… Închiși țin ochii, ochii. Și-i urmăresc făptura toată. O clipă, noi, ca păcătoși, Avem în zi un scurt repaus, Dar o aud cum iar coboară Ca-ntr-o veșnică maree. Întreaga zi pleacă, vine, Un dar absurd ce i-o redărui Meduză ce a săltat pe valuri, Ce ba o vezi, și apoi dispare… Emil, Judea-Techirghiol