Emil Iliescu

Alexandru, mă temeam că un text cu iz arhaic nu va prinde la cititorul de astăzi. Constat, cu plăcere, că m-am înșelat. Te aștept să fii alături de destinul lui Luc!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, poveștile de iubire se nasc din frânturi de clipe. Chiar dacă ele s-au petrecut în vremuri de mult apuse.
Cu prietenie, Emil Iliescu

\"De parcă te-ar interesa pe tine, cel care citești rândurile mele tâmpite ce simt acum...\".
Sorin, nu ai dreptate! Cel care te citește a simțit și el, cu siguranță, cândva, acest melanj de dorințe, introiecții, devoalări ale unor amintiri-clișee, când palpabila carne a femeii iubite se disipează în frânturi de vis, iluzii pierdute. Într-o foame teribilă de trupul ei mereu altundeva, în locuri \"peste mări și țări, de peste sute de ani...
Formele ei \"amețitoare, cu gânduri și lacuri adânci\", plutesc seară de seară printre \"cearșafurile inimii\" ce \"se ondulează, se mișcă, se deschid, cer femeia înapoi, cearșafuri năroade, șifonate de vis, dinadins au lăsat-o să plece, să danseze goală în fața mea ca apoi s-o iubesc. Să o iubesc o noapte întreagă...\".
Este un text de forță, cu o imagistică ce derivă dintr-o stăpânire perfectă a instrumentarului lingvistic. Un text ce nu poate să nu lumineze pe cerul Agoniei.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Textul relevă poetul din tine, Otilia! Imaginile unui august în care \"timpul intră să-și tragă răsuflarea\" într-un amurg vânăt, mă duc cu gândul la o pictură flamandă. Este ora rememorărilor, când sufletul, călător ostenit, încearcă să găsească printre cuvinte izbăvirea. Se spune, Otilia, că oamenii bătrâni, așa ca mine, reușesc mereu să citească printre cuvinte. Și eu, citindu-ți textul, am descoperit ascuns între rânduri un sentiment de tristețe. Numai tu știi cum îl poți alina! Poate cu bisturiul înțelepciunii... Dacă este așa, operația trebuie neapărat să aibă loc!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Alexandru, îți mulțumesc pentru analiza ta atentă. Nu m-am gândit dacă va fi un roman sau o simplă nuvelă. Întotdeauna, am simțit că nu am suflu epic pentru a încerca să scriu un roman. Voi vedea pe parcurs ce va ieși. Important este că ți-a plăcut.

Anni, demult nu ne-am mai intersectat prin comentariile noastre. Luc va fi o femeie care va învăța să devină puternică după multă suferință. Îți mulțumesc pentru trecere!

Otilia, ca întotdeauna, ești alături de textele mele și nu pot decât să-ți mulțumesc!

P.S - Scuze tuturor dacă am întârziat cu răspunsul, dar Agonia nu mi-a semnalat prin email comentariile voastre.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Este un text ce stăpânește perfect arta narațiunii, iar onomastica sugestivă - Nău, Budoc, Groapa de Viol - întregește un areal rural bine conturat.
Punctul forte al textului constă în creionarea fin psihologică a inocenței copiilor. Copiii, care chiar și atunci când săvârșesc fapte reprobabile - furtul bidoanelor de plastic pline cu benzină, sub conivența binevoitoare a soldatului ce are mâinile mereu ocupate pentru a mai putea soma - sunt plini de un umor sănătos, de acel instinct gregar, ce-i face plăcuți cititorului.
Dialogurile sunt vii, spumoase, naturale, pline de un comic de situație bine temperat.
Felicitări, Alexandru, pentru acest text!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Întotdeauna, miracolele se înfăptuiesc numai pentru cei care cred! Trăim într-o lume a neîncrederii totale. Neîncredere în noi, în semeni, în Bunul Dumnezeu. Dar viața încearcă și, de cele mai multe ori reușește, să ne strecoare în suflet acea fărâmă de încredere. De credință. Ana și Alin sunt modele vii ale minunilor pe care Divinitatea le face cu cei pe care i-a ales pentru a transpune pe tiparul vetust al realității broderia sfințeniei. Bunătatea, milostenia în forma ei cea mai pură, iubirea pentru cel de lângă noi, sunt paliative ale trecerii noastre de la simplul stadiu al unui ateu convins, borfaș printre borfași, la cel al unui mistic profund. A-l ajuta, dezinteresat, pe cel de lângă noi pare a fi pentru Ana și Alin suprema datorie umanitară.
O proză scrisă bine, desprinsă dintr-o realitate din care și noi facem parte.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Nimic nu mai este cum a fost! Clipa asta, ce vine pe nepregătite, care este Moartea, gândul de a o izgoni cât mai repede din intimitatea noastră domestică - chiar dacă cel plecat dincolo ne este un părinte drag - trece prin sufletele noastre mai iute ca un gând. Textul reține din cazuistica existențială clișeele la care participăm cu toții. Pe grabă, cu gândul de a cheltui cât mai puțini bani cu cel mort, cu grija nemăsurată de a nu rămâne în casă parfumul indicibil al morții ( de aceea, poate, mulți dintre noi duc într-o capelă pustie și tristă trupurile alor noștri, până la îngropare).
Scris cu sensibilitate, dar și cu o doză de umor neaoș, este monologul lui Nea Mihai. Care-și așteaptă, chiar își dorește liniștit sfârșitul, știind că va avea parte de un copărșeu \"...din scândură de stejar de trei țenti, și atât de tihnit stai în el de nu-ți vine să te mai ridici\" sau de hainele pregătite ca la o nuntă spirituală.
Mihai Traistă este un bun mânuitor la cuvântului, poate prea puțin apreciat pe Agonia.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Măriuca, este ciudat cum un text ca al tău a fost exilat la Atelier!? Nu știu care sunt preceptele după care se analizează textele aici, pe Agonia, dar, din punctul meu de vedere, al unui cititor avizat, textul tău are valențele unei scriituri care promite. Continuă să scrii! O faci cu sensibilitate și pricepere!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Dana, micul tău thriller m-a captivat! Este o întrepătrundere de planuri în care eroii își schimbă rolurile la fel de firesc. Ca în vis. Ea, cea urmărită de năluca vampirului dorit, devine, într-un final, femeia-vampir. Descrii natural, cu forță, stările limită de natură sexuală, dar cu o delicatețe evidentă. Despina și Mihai au dreptate! Ai suflu epic, mânuiești abil corabia cuvântului pe tumultoasa marea a prozei. Felicitări!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Prozatorul atinge cu sensibilitate toate registrele existenței rurale, într-o caligrafie a satului românesc, ce tinde spre monografic. Talentul descriptiv te învăluie de la primele rânduri. Este o sete fantastică de a zugrăvi, de a colora un areal pe care mulți dintre noi astăzi l-au uitat: satul românesc: \"Brusc, satul s-a deschis într-o uliță largă prin care firul de apă al văii se împotmolise printre pietrele risipite de-a lungul albiei. De departe, casele păreau agățate de dealuri, ca niște bătrâni orbi, mohorâți, chirciți, copleșiți de propria lor povară, cu ferestrele lor căptușite și jaluzele stâlcite de trecerea timpului, cu ochiurile de aerisire a podurilor de deasupra lor ca niște ochi scoși și scurși pe ziduri cu tencuiala cojită, decolorată, pătată de noroiul aruncat de roțile mașinilor. Mulțimea pomilor care înveleau dealurile închideau orizontul și, pe deasupra lor, nu izbuteau să iasă decât vârfurile ascuțite ale muntelui înfipte într-un cer vinețiu, ușor pâclos de înserarea care se legăna peste așezare, reformându-i contururile. Praful plutea auriu în urma autobuzului, lăsându-se agale peste lanurile de porumb, peste sălciile căzute peste albia văii, peste ierburile dealurilor care străjuiau drumul neted, nisipos în stânga și-n dreapta\".
Penelul lingvistic știe să surprindă satul în marile lui momente de existență: iubirea( dintre Matei și Mara), moartea \"bunului\" Serve, cu procesiunea îngropării, tipic țărănească, prorocirile evanghelice și apocaliptice ale lui Ioan Apostolul, locul și rolul social în viața satului al doctorului Vintilă sau al lui popa Codrea. Autorul surprinde cu o acribie demnă de invidiat încercarea omului de tip vechi, umilul pământului de a se transforma în \"omul de tip nou\", al societății arondate privilegiilor de care numai oameni ca securistul Săndel pot avea parte. Urmăriți minuția caracteriologică cu care Dl. Liviu Comșia disecă fizionomia unui călător din rata străveche: \"L-am cercetat metodic, zăbovind pe fiecare parte a corpului. Nu știu prin ce minune s-a făcut mic, neînsemnat, în scaunul învelit în vinilin verzui, cu rame din fier, lustruite de mâinile care l-au strâns de atâtea ori. Bărbia i-a căzut pe piept prin gulerul deschis al cămășii care a fost cândva de culoarea oului de rață, iar acum părea rasă cu lama și pete mari, decolorate desenau o hartă ciudată, abstractă pe care o puteai citi în toate felurile. Buzele i s-au mișcat agale într-un tremur ritmic, boabe mici de sudoare străluceau la rădăcina părului crescut rar, bărbierit inegal, albit, încrețit mai ales în jurul gurii și pe sub nas. Pleoapele zbârcite i-au coborât peste ochi ca două foi de patlagină veștejite. Firav, cu obrajii supți, ciolănos, oase înșirate într-o formă omenească și strânse sub pielea uscată, foșnitoare, mirosind acru, așa cum sta nemișcat, cu capul întors într-o parte, spre geam, parcă nu mai respira. Am tresărit umilit de înfățișarea omului care a coborât vertiginos pe scara evoluției, tinzând să se reîntoarcă de unde a plecat. Nu mai era nici țăran, nici orășean, ci un amestec toxic de civilizație neasimilată; viața l-a uscat, la stafidit, avea doar urme de pământ pe sub unghii pe care le ascundea în buzunarele pantalonilor croiți după același calapod și cusuți mecanic. A renunțat la portul lui țesut după regulile durabilității și a acceptat acestea ale efemerului citadin. A părăsit pământul și s-a înfundat în fabrici, învățând la repezeală o meserie pe care o practica fără tragere de inimă, la nimereală, ca să revină seara în sat și să-și reia obiceiurile din ce în ce mai afectate de propria-i mișcare dintr-un un loc în altul, până la desfigurare. Era martorul tăcut, neputincios al dispariției lumii sale pe care o îndrăgise și căreia îi era devotat, în care era el însuși, stăpânul ei absolut, și obligat să intre în alta care îl însingura și îi rodea rădăcina sănătoasă, storcându-l de vlaga creativă. Era, cu alte cuvinte, un amestec uman între două culturi, una înlăturată prin forță și cealaltă impusă forțat. Nebunia de-a corecta istoria l-a năucit de tot, distrugându-i sistemul de valori. Trăia cufundat în sine cea de-a doua mare fractură din istoria națională, lăsându-se înfrânt de vremurile în fața cărora s-a resemnat după obiceiul strămoșilor\".
Capitolul dezrădăcinării din locurile de baștină, amenințarea războiului, sunt fragmente existențiale pe care autorul le urmărește din interiorul lor, ca parte activă din ele.
Un fragment de literatură autentică, o viață de om văzută retrospectiv, cu uneltele lingvistice indicibile ale valorii depline.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Dana, și eu care mă temeam că acest text nu va capta atenția nimănui! Ai sesizat foarte bine dispersia zilnică prin existența noastră a acestui moment - sublim, în fond! - care este moartea. Iar mâinile părinților sunt cele, care, deși au rămas sub doi metri de pământ, continuă să ne mângâie mereu, până în ultima noastră clipă, când ne vor îmbrățișa din nou. Mulțumesc pentru trecere și stea!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni,ne este din ce în ce mai greu să ajungem la mormântul celor dragi, fiindcă, poate, simțim că trebuie să începem să ne pregătim și noi pentru marea trecere...
Îți mulțumesc pentru semnul lăsat!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni, am revăzut o parte din zbaterea tinereții mele, care, în ciuda tuturor vicisitudinilor vremii, va rămâne zona de referință existențială pentru mine. Repartiția, armata, învoirile rare și \"pe sub mână\", obișnuitul pe atunci \"ia-mă, nene!\", totul a rămas în peștera amintirilor dragi.
Nu cred că ți-am spus-o vreodată de-a lungul comentariilor mele, dar ar ieși un volum memorialistic fain din ceea ce ne dăruiești tu aici. Merită să încerci!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Florentina, textul tău are toate ingredientele care să-l facă o adevărată demonstrație a ceea ce înseamnă pentru toată lumea femeia de lângă noi. Chiar și în ceasul ultim, când lumea încearcă să-și facă uitate păcatele, ea, Eva primordială, se gătește și vrea să fie frumoasă. Chiar și în fața morții...
Intuiești, ca orice femeie, ceea ce vă este caracteristic tuturor: grija permanentă, indiferent de spațiu și timp, pentru a convinge chiar și moartea că a sosit prea devreme.
Deși, în general, textele tale sunt pline de sensibilitate, chestiile astea umoristice îți ies perfect!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Nicoleta, ai sesizat perfect emoția copleșitoare, pe care fiecare o resimțim în fața acestui concept existențial, care este moartea. Ne purtăm toată viața crucea, pentru ca apoi să o așezăm la căpătâi pentru a ne aduce aminte cine am fost. Căci, de cele mai multe ori, alții au uitat...
Cu mulțumiri pentru trecere și prietenie, Emil Iliescu

Un reportaj scris cu inima, departe de tonul impersonal a ceea ce înseamnă azi reportaj. Un text scris de o mână sigură, filtrat prin creuzetul amintirii. Oameni și locuri într-o aglomerare de spirit și realism pur. China și regăsirea atmosferei din cartierul evreiesc reprezintă un colaj geografico-emotiv, cu oameni de pe meridiane diferite, dar atât de apropiați prin îndeletnicirile lor domestice.
Despre Irina nu poți scrie decât cu sensibilitate, fiindcă pentru noi toți copiii rămân singurele stele ce nu apun niciodată.
Cu prietenie, Emil Iliescu.

Cu asemenea referințe critice, cumpărarea acestei cărți nu poate fi o alegere proastă! Felicitări pentru apariție și pentru fecunditatea literară!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Momentul acesta hieratic, al spălării rufelor în Săptâmâna Patimilor, umple poezia de un aer vechi, ca un duh de pădure poposind printre oameni.
\"Mama nălbea rufele într-un trunchi de salcie\". Căci numai ea, salcia, poate plânge într-o săptămână mare ca acestea. Adeseori noi, oamenii, furați de grijile vieții, trecem prin durerea acestor zile nepăsători. Atenți, poate, doar la detaliile ce ne privesc direct, ca simpli oameni. Cenușa și leșia, cele două ingrediente străvechi, ce alungau macula de pe fața rufelor, vor împrumuta sub claritatea undelor râului strălucirea ce va lumina trupurile celor ce le vor îmbrăca.
\"Tata strecura cerul sub nuc\". Truda lui se materializa în palmele-i grele de muncă și sudoare. Dar tot mama găsea remediul bătăturilor dureroase sub oblojirea aghiazmei purificatoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup.
O poezie izvodită dintr-o aducere-aminte ce lăcrimează uneori sub spuza acelor vremuri, ale copilului inocent și pur.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni, bătrânul așteaptă revenirea mea în Cipru, spre vară, pentru a-mi spune alte basme despre om și destinul său.
Îți mulțumesc pentru comentariu și te mai aștept!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni, ce mai pot eu adăuga față de cele comentate mai sus...?
Poate, că știi ca nimeni altul să surprinzi trecutul cu acea candoare a amintirii ce se dospește ca vinul brumat într-un butoi de stejar autentic.
Întâmplări de ieri, actuale și azi, modelate cu penelul celui ce a învățat să domesticească asprimea și sălbăticia cuvântului.
Felicitări!
Cu prietenie, Emil Iliescu