Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Nici moartea nu mai e ce a fost…

(Monolog)

3 min lectură·
Mediu
Nici moartea nu mai e ce a fost… și nu care cumva să îndrăzniți să-mi spuneți mie că nu e așa, sau să începeți să-mi îndrugați verzi și uscate, că pe aici sau pe dincolo, că eu unul… Da ce să mai zici de circul din ziua de azi, pe care ei îl numesc înmormântare?... Păi așa arată o înmormântare?… Așa ca o… hai să fim serioși! Uite, acum două săptămâni trecu în lumea drepților Grigore a Lupului – gospodar, cum nu era altul în sat, odihnește-l, Doamne, în iubirea Ta, împreună cu drepții Împărăției Tale!... Și uite așa stă Grigore întins pe masă, afară-i zi de seceriș, el se hodinește ca un boier, iar ai lui, aleargă ba în stânga, ba în dreapta, o hărmălaie nene și un tărăboi ca la balamuc, de parcă-i luase foc casa. Până la urmă toți au dat fuga la oraș! Fetele pe la hăinării, feciorii după copărșeu și cruce, iar Ana, muieri-sa după orez pentru sarmale, l-au lăsat pe Grigore, singur cuc, că vorba aceea, de acuma nu-i prunc mic să cadă de pe masă. Da când s-au întors… mai bine rămâneau pe acolo! L-au îmbrăcat pe bietul Grigore, mai ceva ca pe notarul Tache, cu cămașă de naylon, cu costum negru, cravată la gât, l-au încălțat cu pantofi din carton și gata! Dacă cumva Doamne ferește, bietul Grigoare ar fi deschis ochii, ori ar fi luat-o la fugă, ori și-ar fi pupat mâna, crezând că nu-i el. Dar copărșeul… De parcă ăla-i copărșeu?... Din rumegătură presată și dată cu lac… peste două ierni nici urmă nu rămâne din el, iar crucea?... Ce să mai vorbim de cruce… din țeavă de fier ca să urle vântul, ca o haită de lupi în ea. Dar lor, nici că le pasă… numai să scape de Grigore din casă. L-au acoperit cu un lințoliu taman cum îi perdeaua de la primărie l-au cocoțat pe o mașină ca pentru iespoziție și pe aici ți Grigo’ drumul! Ehe, cândva oamenii respectau moartea! Se pregăteau pentru ea, mai ceva ca pentru nuntă… Păi la mine, spre un iezemplu, slava Domnului! e pregătit totul. Cămeșa de sărbătoare țesută din bumbac, și pieptar din pănură neagră și gaci noi-nouți și așternut mândru înflorat și pânză albă cum îi zăpada… totul nou-nouț mă așteaptă în ladă, iezact cum a pus răposata Mărie, fie-i țărâna ușoară! așa și stă… Da uitasem să vă spun de opinci… Din piele de porc mistreț, da ce piele… Mi le-a făcut bătrânul Toderaș, Dumnezeu să-l odihnească! De copărșeu nici nu mai pomenesc! Din scândură de stejar de trei țenti, și atât de tihnit stai în el de nu-ți vine să te mai ridici, Ilie Stolaru mi l-a făcut, iartă-l doamne și pe el! «Nene Mihai – îmi spuse, – așa copărșeu am să-ți fac de o să mă pomenești și peste o sută de ani.» și cruce din lemn de stejar mi-a cioplit. Da, la mine totul e gata, totul e așa cum trebuie să fie, după orânduiala pământului, pune-te jos și mori liniștit când vrei, chiar și acum căci nimeni nu-și va bate capul cu tine. Numai să nu mă ducă cu mașina ca pe… că i-aș blestema de dincolo de lume… Pe mine cu căruța trasă de boi să mă ducă, eu le-am poruncit la ai mei… Că de m-ar duce Doamne ferește ca pe Grigore , n-aș mai da două parale pe moarte, dar la mine slava Domnului totu-i așa cum trebuie – după orânduiala pământului.
056
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
582
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

mihai traista. “Nici moartea nu mai e ce a fost….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-traista/proza/13983263/nici-moartea-nu-mai-e-ce-a-fost

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-geafirGG
george geafir
Textul e un mic giuvaer, în care exprimarea neaoșă, inteligentă, mustind de umor relevă adevărul crud că astăzi până și ritualul înmormântării e un kitsch, impus și de cheltuieli pe care omul nu și le permite, încât în ziua de astăzi nu e momentul de a muri, cel puțin până nu trece criza.
Cu zâmbetul trist pe buze, descoperi că totul se face de mântuială la înmormântare, de ochii lumii cum s-ar spune, a dispărut cultul pentru clipa solemnă a morții iar înmormântarea nu mai respectă orânduiala cea veche, prin pregătirea din timp cu cele trebuincioase pentru drumul fără întoarcere.

Excelentă ideea și realizarea. E impresia mea sinceră, „asta-i muzica ce-mi place”...

Desigur, ce-mi place mie nu neapărat e cel mai bun lucru, dar nici ce nu-i place altuia nu neapărat e cel mai prost...
0
@emil-iliescuEI
Distincție acordată
Emil Iliescu
Nimic nu mai este cum a fost! Clipa asta, ce vine pe nepregătite, care este Moartea, gândul de a o izgoni cât mai repede din intimitatea noastră domestică - chiar dacă cel plecat dincolo ne este un părinte drag - trece prin sufletele noastre mai iute ca un gând. Textul reține din cazuistica existențială clișeele la care participăm cu toții. Pe grabă, cu gândul de a cheltui cât mai puțini bani cu cel mort, cu grija nemăsurată de a nu rămâne în casă parfumul indicibil al morții ( de aceea, poate, mulți dintre noi duc într-o capelă pustie și tristă trupurile alor noștri, până la îngropare).
Scris cu sensibilitate, dar și cu o doză de umor neaoș, este monologul lui Nea Mihai. Care-și așteaptă, chiar își dorește liniștit sfârșitul, știind că va avea parte de un copărșeu \"...din scândură de stejar de trei țenti, și atât de tihnit stai în el de nu-ți vine să te mai ridici\" sau de hainele pregătite ca la o nuntă spirituală.
Mihai Traistă este un bun mânuitor la cuvântului, poate prea puțin apreciat pe Agonia.
Cu prietenie, Emil Iliescu
0
@mihai-traistaMT
mihai traista
Domnule Iliescu, Domnule Geafir comentariile Dumneavostra plus steluá acordata ma onoreaza foarte mult.
Cu adanc respect Mihai T.
0
@despina-alexandru-ioan-0036185DI
o realitate cotidiană, aceea a becalizării oricăror obiceiuri și datini, descrisă cu mult har și umor cât cuprinde. Un text pe cât de mic pe atât de plăcut.

Numai bine.
0
@sorina-haloiuSH
Sorina Hăloiu
Păi dacă nici moartea nu mai este ceea ce a fost, și aproape nimic nu se mai face cu datină și cult, atunci ce mai este de spus?! Când ești atât de steif, nu mai contează pantoful și cravata, contează dacă ți se aduce, în semn de prețuire acel ultim rămas bun, acea lacrimă adevărată și acel suspin...Dar, dacă se mai și respectă tradiția populară, care se poate doar la rural, că la oraș e gata cu orice fel de datină, atunci, faraonii noștri, țăranii, pot să doarmă liniștiți somnul de veci...fără piramide.
O lectură care ne trezește spiritul la cugetare.
Vă felicit d-le ”mihaylo”.
De reținut:”...dar la mine, slavă Domnului, totu-i așa cum trebuie - după orânduiala pământului.”
Nicolae Sorina.
0