Nici moartea nu mai e ce a fost…

Nici moartea nu mai e ce a fost… și nu care cumva să îndrăzniți să-mi spuneți mie că nu e așa, sau să începeți să-mi îndrugați verzi și uscate, că pe aici sau pe dincolo, că eu unul… Da ce să mai zici de circul din ziua de azi, pe care ei îl numesc înmormântare?... Păi așa arată o înmormântare?… Așa ca o… hai să fim serioși! Uite, acum două săptămâni trecu în lumea drepților Grigore a Lupului – gospodar, cum nu era altul în sat, odihnește-l, Doamne, în iubirea Ta, împreună cu drepții Împărăției Tale!... Și uite așa stă Grigore întins pe masă, afară-i zi de seceriș, el se hodinește ca un boier, iar ai lui, aleargă ba în stânga, ba în dreapta, o hărmălaie nene și un tărăboi ca la balamuc, de parcă-i luase foc casa. Până la urmă toți au dat fuga la oraș! Fetele pe la hăinării, feciorii după copărșeu și cruce, iar Ana, muieri-sa după orez pentru sarmale, l-au lăsat pe Grigore, singur cuc, că vorba aceea, de acuma nu-i prunc mic să cadă de pe masă. Da când s-au întors… mai bine rămâneau pe acolo! L-au îmbrăcat pe bietul Grigore, mai ceva ca pe notarul Tache, cu cămașă de naylon, cu costum negru, cravată la gât, l-au încălțat cu pantofi din carton și gata! Dacă cumva Doamne ferește, bietul Grigoare ar fi deschis ochii, ori ar fi luat-o la fugă, ori și-ar fi pupat mâna, crezând că nu-i el. Dar copărșeul… De parcă ăla-i copărșeu?... Din rumegătură presată și dată cu lac… peste două ierni nici urmă nu rămâne din el, iar crucea?... Ce să mai vorbim de cruce… din țeavă de fier ca să urle vântul, ca o haită de lupi în ea. Dar lor, nici că le pasă… numai să scape de Grigore din casă. L-au acoperit cu un lințoliu taman cum îi perdeaua de la primărie l-au cocoțat pe o mașină ca pentru iespoziție și pe aici ți Grigo’ drumul! Ehe, cândva oamenii respectau moartea! Se pregăteau pentru ea, mai ceva ca pentru nuntă… Păi la mine, spre un iezemplu, slava Domnului! e pregătit totul. Cămeșa de sărbătoare țesută din bumbac, și pieptar din pănură neagră și gaci noi-nouți și așternut mândru înflorat și pânză albă cum îi zăpada… totul nou-nouț mă așteaptă în ladă, iezact cum a pus răposata Mărie, fie-i țărâna ușoară! așa și stă… Da uitasem să vă spun de opinci… Din piele de porc mistreț, da ce piele… Mi le-a făcut bătrânul Toderaș, Dumnezeu să-l odihnească! De copărșeu nici nu mai pomenesc! Din scândură de stejar de trei țenti, și atât de tihnit stai în el de nu-ți vine să te mai ridici, Ilie Stolaru mi l-a făcut, iartă-l doamne și pe el! «Nene Mihai – îmi spuse, – așa copărșeu am să-ți fac de o să mă pomenești și peste o sută de ani.» și cruce din lemn de stejar mi-a cioplit. Da, la mine totul e gata, totul e așa cum trebuie să fie, după orânduiala pământului, pune-te jos și mori liniștit când vrei, chiar și acum căci nimeni nu-și va bate capul cu tine. Numai să nu mă ducă cu mașina ca pe… că i-aș blestema de dincolo de lume… Pe mine cu căruța trasă de boi să mă ducă, eu le-am poruncit la ai mei… Că de m-ar duce Doamne ferește ca pe Grigore , n-aș mai da două parale pe moarte, dar la mine slava Domnului totu-i așa cum trebuie – după orânduiala pământului.