Se istovește un amurg
Fumegă în toamnă un copac Ramurile bat note moarte Frunze cad într-o stranie ninsoare... Mă strig și mă cutremur Clipa îmi smulge ultima ceață din trup Strigătul răbufnește Ca o mare încuibată
EIEmil IliescuEminesciană
I-atârnau la oblânc fuioare de otavă, În noapte călărețul spre moarte se grăbea, O pajeră regală plutea pe bolta gravă, Tretinul lui în spume, cometă alerga. Palatul de mărgean, zidit umăr de
EIEmil IliescuJocuri
Jocul copiilor pe după magazia de stele fantasmele ploii șiroind peste case strigătul mamei ca o dimineață preafrumoasă de toamnă în coliba sa dulgherul coase din grinzi noi butoaiele
EIEmil IliescuDestin ineluctabil
Ningeau copacii frunza lor pustie Fazani zburau sub trupuri de-mprumut Pădurea învăța din nou să scrie cu sînge A căprioarei nuntă cu glonțul, ce-atâta m-a durut Înțelepciune sacră și sfioasă Eu
EIEmil IliescuMiresme din alt veac
Un Don Quijote tandru la hanul meu adastă Isprăvile-i deșarte desfid oglinzi de lut Cad în genunchi rănite șoaptele la fereastră Destin de Sancho Panza, încălecând pe-un scut Serbări cavalerești,
EIEmil IliescuDincolo de țărm
Ceas întors, nisip fecund, În scoica de lacrimi a mării se ascund Somn cununat, coral cu silfidă Viața - o slujnică frivolă și perfidă Ulcior de cuvinte, curcubeu sfărâmat, Zeu în trup de melc
EIEmil IliescuDe profundis
Bulgări incandescenți, sfios grup statuar Cormoranii de foc Dansează în noapte ireal Scormonind cu ciocul, rubin însângerat Jarul mocnit al stelelor Zăvorâte-n pecetea unui lac Vârcolaci de
EIEmil IliescuTrecere
Ne-ai delurit, o, Doamne, dintr-odată Suntem copii bătrâni, rămași fără părinți Și viața ne este o umbră lapidată Purtăm în ochi amăgitor o aură de sfinți S-a petrecut mireasma părinților
EIEmil IliescuDestin
Muntele vrăjit, cocostârc nins, În somn mineral oftează Prin pădurea, orgă de suflete, Se tîrăște buimacă vremea, Ascunzându-se prin scorburi bătrâne, Pe după brazi, baghete de sticlă ce
EIEmil IliescuProfeție
Cărarea troienită de ape, Tu și eu, grăunțe de nisip În urechea vrăjită de somn A marelui melc... Nu te încrede decât în dragoste Chiar dacă ea a trecut Și un punct a mai rămas în zare Lângă
EIEmil IliescuConcert de Bach
Mi-amintesc de tine Ca de un concert de Bach Când pasionale, primele note, Îți mistuie chipul... O violină, obrazul de ceară al vremii, Spulberă nisipul din clepsidra ochiului meu, E atâta
EIEmil IliescuCerul
Atâta cer cărunțit prin oasele-mi pribege... Răsărit și apus, fecundând clipe unice, Crescute pe tulpina ochiului meu de veghe... Bolta dimineții de Paști, Lumina hristică, mîna mea dreaptă
EIEmil IliescuAlter-ego
Ecleziastic și umil, dar și parșiv și iubitor de sine El își trăise viața-n cabaret și-n rugăciune Amestecând în trupul meu nectarul cu venin Credința cu tăgada, înmugurite-n rime Și-atunci când
EIEmil IliescuElegiacă II
E timpul dar, iubito, Să-ncepem privegherea Cuvintele să ardă molcom în asfințit Să-mpăturim cu grijă Ca pe-o scrisoare veche, trimisă nimănuia, Iubirea noastră simplă, ce astăzi a murit Prin
EIEmil IliescuToamnă solară
Pe dealuri dorm sub aburul de rouă În pacea-naltă a firii aprinșii rugi de vie Lumina e toarsă-n două cupe albastre Cuprinsă de tăcere în dulcea lor robie M-așez cu sfiiciune în lanul-nalt de
EIEmil IliescuIpostaze
Pe sub copaci se trece iubita precum vremea Ce-adânc ne poartă trupul pe sub zăpezi de zări Rar, păsări de lumină se sparg de bolta casei, Sângele nostru cîntă urcând alte cărări La margini de
EIEmil IliescuÎn noapte...
Însângerată va fi luna, Sacrificată pe-un altar de stele macinate, una câte una, Și spulberate pe fruntea unui nor de var Vom fi pribegi in case părăsite si ne vom căuta prin somn, Dar mâna,
EIEmil IliescuSihastrul
Molcom tremură apa pe pietrele de munte O crudă anatemă se zbate printre sfinți Anahoretul palid, cu pletele cărunte Azi își botează trupul în apa din părinți Acvilă-i imperială ce stă pe vârf de
EIEmil IliescuFiințare
Locuiesc într-o cochilie sfărâmată, Melc bătrân cu coarnele zidite-n colbul mării, Va veni o vreme, scamă de vis, Când voi muri-n nuntire într-o scoică purpurie.
EIEmil IliescuAmurg
Rănit e cerul de glasul plâns de bucium Dincolo de deal soarele și-a frânt pleoapele, Fluture carbonizat, palidă odaliscă, O rază mai pâlpîie peste întinsele ape, Speranța zilei ce-a
EIEmil IliescuIncunabul de moarte
Buhara încolțind sub flori veștede, Aleea de vis mocnind în fum de santal, Glasul tău trist recitând Mallarme, Perdeaua de nori răscolită de austrul vandal. Păsări de gheață adunându-se-n
EIEmil IliescuInima mea-i o rană
Viața noastră-i bocet în pântecul urgiei Cocon de neputință, copac bolnav de fum Hieratică durere, mireasmă de-ntuneric Troiță abandonată în trupuri de morminte, ce numele ne-ascund Prin
EIEmil IliescuCabaret de vise
Clavirul nu mai cântă astăzi nimănui În cafeneaua veche doar praful mai domnește Pe bolta costelivă naște Cloșca-cu-pui În lazaret de spaime uitarea-n toate crește În nări nu mai plutește
EIEmil IliescuDeh, vremea zace-n noi...
Deh, vremea zace-n noi cu-o aripă bolnavă Bolborosește-n dodii, drapată-n catifea Îmi dai pe ea, amice, o singură carboavă? Hai, bate palma, aldămașul să-l beau îm cinstea ta! Știu, târgul
EIEmil IliescuInima mea e o rană
Viața noastră-i bocet în pântecul urgiei Cocon de neputință, copac bolnav de fum Hieratică durere, mireasmă de-ntuneric Troiță abandonată în trupuri de morminte, ce numele ne-ascund Prin carnea
EIEmil IliescuMetamorfoză
În ieslea cerului Îngenunchează nori cu ugerele pline Tristețea picură din osul Domnului Topind trecutul ce se plânge-n mine Rechem un anotimp fugar Mă ninge și mă plouă deodată Se pierd
EIEmil IliescuO ricșă de speranțe...
În lustrul vremii plâng versetele Scripturii Cain și Abel, triști, fatidic strigă-n noi, Zadarnic căutăm prin praf lapislazuli, Stelele dorm în nimbus cu-o aripă-n noroi. O ricșă de speranțe
EIEmil IliescuDaimon
Daimon rebel beau din fîntâna dezlegării, Purtând durerea ca pe o haină grea de stele, Fățarnic este vinul în lacrima uitării, Hybris damnat, rob patimilor grele. Înger căzut prin a
EIEmil IliescuDE CE?
De ce îți este poezia așa de tristă, De ce printre atâtea flori ea pare un rug de spini? De ce nu auzi cum crește-n aspra coajă miezul crud de nucă, DE ce? - m-au întrebat
EIEmil IliescuELEGIACÃ
În iazul părăsit se zbate înserarea Prinsă-n năvodul stelelor Petale de hyacint ne veghează de sus, Duhuri ale pădurii, șoapte pierdute, Totul se mistuie în focul nopții, Aprins la vreo
EIEmil IliescuE ORA
E ora, Când dintre cărțile citite, Una singură, cea mai de preț, Te cheamă deoparte Și-ți propune un tîrg existențial: moartea sau busola Tu, le vei alege, desigur, pe amândouă...
EIEmil IliescuFII FÃRÃ TEAMÃ, DOAMNÃ...
Fii fără teamă, doamnă, Nu voi mai tulbura Cu versurile mele, scame de catifea, Trecerea-ți printre stele, oglinzi, scipiri deșarte Ce-mpodobesc în taină botezul după moarte! Să mai înalț
EIEmil IliescuLethe eternă
Va mai trece o vreme zăvorîtă-ntr-o nucă În casa bătrînească cu-atâtea vârste-n ea Rănite fructe coapte, părinții ni-s pe ducă Le-au crescut aripi dalbe și-n glas o cucuvea Ninsori de
EIEmil IliescuVox maris
Marea-i clepsidră de lumină Meduză în derivă cu trupul greu rănit Mugesc în hăuri suflete,floră diamantină Speranța-i palid punct ce naște la zenit Pe pat de alge sure, de
EIEmil IliescuASFINÞIT MARIN
Trupul poetului, albatros împușcat S-a înălțat hieratic, epifanie nemaivăzută Tălpile lui goale ating cearceaful imaculat al orizontului La căpătîi Luceafărul de seară plânge Cu lacrimile
EIEmil IliescuZăpezile de altădată
Odaia orfană m-a primit sîngerînd Murmura-m trupul meu un glas de Golgotă Spin de cucută-n ochiul lumii lucind Înger mort, duh sfânt de marmotă Lucrurile trecute mă rănesc și eu
EIEmil IliescuTheatrum mundi
Theatrum mundi Torța de ceară a înțelepciunii replici o pătrund Se joacă pe a lumii scenă etern aceiași piesă Sub măști de împrumut actorii se ascund Viața-i un cîine
EIEmil Iliescu