Elisabeta Gîlcescu

Să-nduri mizeria, umilința, Batjocura să-nduri, dojana, Să-nduri și frigul de afară, Să-nduri jigniri și vorba aspră, Ce cad ca trasnetul pe ape... Să-nduri o clipă de iubire Ce se prăvale

Se simte miros de primăvară și aici. Soarele își caută loc să pătrundă cât mai aproape de suflet și să se poată oglindi în voie în apele lui limpezi și cristaline, și nu va lăsa ca întunericul

Când aduni an după an în șiragul vieții Și te trezești apoi în pragul dimineții, Că-s patruzeci de pietre, mărunte, șlefuite, Într-un sertar păstrate... La mine-s prăfuite. Și nimeni nu-l

Să poți înfrunta Furtuna din suflet, Ai forța, tăria, Dorința în cuget... Să poți renunța La tot și la toate, Și n-ai timp, răbdare, S-aștepți pân\' la noapte... Că noaptea e sfetnic Bun

Să nu ajungi la mâna lor Că nu ai nicio scăpare, Chiar de ești trist și ai vreun dor, La ei nu-i rost de alinare... Să nu ajungi la mâna lor, Să-ți pui nădejdea doar în tine, Chiar de vrei

Noapte și zi... una plină de griji și de chin, alta tăcută și nevăzută, în care se crezu pierdută... Noapte și zi... una atât de îndrăcită și năucită, alta uitată de toți, părăsită, din care

Un premiu... Ce mare prestigiu! Îl așteptam Și toți îngroșam Sălile imense... Stam cuminți Și ne întrebam: Cine va fi premiat Sau evidențiat? Că atât era: o tinichea, Nimic altceva. Am și

Am vrut să urc în pomul sub care am stat atâta, dar creanga a fost prea șubredă să mă țină și iar am ajuns jos... Am mai încercat și a doua oară și s-a rupt o altă creangă... Și acum o să

Jumătatea lui Marte, O noapte tristă pentru el, Pe-un pat străin, printre halate, Ce se-nvârteau în jurul lui, Să-i pună plosca și perfuzii, Să-i dea puterea ce-o pierdu... Din când în când

Te asemăn cu o plantă care vrea să crească mare și o ia ușor în pantă după apa din izvoare, sau stă cu fața întoarsă, să îi picure-n petale stropii reci ce cad din ploaie și să nu se mai

Azi sunt bucuroasă, Dar bucuria mea e tristă, M-aștept să văd o lume Dar oare ea există? Încerc această lume, Și văd cum se trăiește, Se-ntâmplă o minune, Lumea mă iubește. Și lumea

Când inima îți sare din piept și nu poți s-o stăpânești, când este fără minte și nu ai leac pentru ea, când te îndeamnă să greșești, dar să și iubești, când e pavază și scut și se

O zi de vară, fierbinte, Când cerul s-a îmtunecat, Vântul sufla din ce în ce mai tare, Iar îngerii s-au întristat... Au plâns întruna și vor plânge, Că am uitat de cele sfinte, Și nu ne-am

Mișcător și înălțător acest elogiu adus iubirii! Și piatra s-ar sfărâma în bucățele și-ar da drumul lacrimii să se prelingă la auzul acestei ode înălțate de tine. Și muntele, cu crestele zvelte,

Și plâng înfundat Sugrumându-mi suspinele, Mă simt ruinat Și-mi adun doinele... Nu este vis Și nu m-am rătăcit Într-un abis Înlănțuit... A fost un coșmar? Acum, când sunt treaz, simt

Când am ajuns la Târgu-Jiu, Era noapte, era târziu... Am întâlnit o bătrânică Cam scundă, chiar pitică... Purta sacul greu al vieții, Mai ales, al bătrâneții. Erau mulți și a uitat Câți ani

Apropie-te acum, nu-ți fie teamă, Sunt printre sfinți, mă rog la icoană. Apleacă-te acum, sărută pământul, Cu zâmbetul tău dezmiardă văzduhul. Ridică-te acum, pune mâna pe cruce, Iubirile mele

Să te revolți pe viață Că e crudă și ipocrită, Și e stăpână peste tot, Și râde de a ta soartă Și de fericirea neîmplinită... Și povara ei te-apasă, Și iar te revolți pe viață Că ți-a risipit

Cred în tine, mândră floare, ce te-nalți mereu sub soare, cauți raza de lumină să se-aplece prin grădină. Cred în tine, iubit soare, ce mă mângâi pe picioare, s-alergăm noi, amândouă, pe-un

Căci am plantat semințe-n suflet Ca să rodească neîncetat, Cuvinte care au puterea Să mă scoată din păcat, Să șteargă, apoi, și întristarea Ce uneori m-a încercat, Că din semințele din

Sufletul e din ce în ce mai trist, pașii-mi sunt greu de urnit, să mă desprind de tot, de toți cei ce rămân triști pe la porți... Să mă ridic, dar n-am puterea, că-i mai mare azi durerea ce în

Și cu cât îl cunoști mai bine, cu atât îl vei înțelege mai puțin. Și cu cât este mai erudit omul, cu atât este mai ascuns și mai înverșunat. Face calcule, țese intrigi... Este prins și dependent de

Pe acest întins pământ cu mii și mii de fire, ce pare-o-mpletitură sfântă De aur și safire. Și eu, și tu, din două fire, ne-am născut și am crescut, udați cu dragoste, iubire, cu toți purtăm