Nu vă-ntristați, cu mine
nu piere lumea toată,
nici cerul nu se stinge
în roșu-violet.
Arzând în cupa vremii,
cuprinsă-n triolet,
voi trece, fără martori,
vetustă, vinovată
de rătăciri
http://i60.photobucket.com/albums/h28/Ingada/Picture003.jpg
http://i60.photobucket.com/albums/h28/Ingada/07.jpg
nepoatei mele Miruna-Maria
Purtat pe umeri, dorul îngălbenit de
Trezit din somn, Arcașul mă-mbie spre văpaia
Îngenuncheată-n umbră. Clipește ca o fiară
Și-n trupul fără vlagă, sortit pe veci să doară,
Azvârle scurt săgeata, nemăsurând bătaia.
Trezit din
E noapte-n cetate. Mirifică noapte
Îmi lunecă-n palme cortine de stele;
Și luna buimacă în iaht fără vele
Azvârle povara luminii necoapte.
E noapte-n cetate. Friabilă treaptă
Haotic sub
În irisul toamnei flămânde, păgâne,
Voi trece cu umblet căzut în monadă.
Livezi peste umăr, rotunde-n tăgadă,
Visând la omături, n-or ști să îngâne,
La ceas asfințit, înhămat la uitare,
Galop
Final de poem izgonit în abside
Astenic se pierde-n refugii beárte;
Se lasă cortina, iluzii perfide
Metafore nopții bătrâne împarte.
Final de poem veșmântat în omături
Se-nfruptă din somn
Aruncă-mă ploii, la vreme de pândă,
Și umbletul clipei în stampe-l ascunde;
Mi-e noaptea eternă bolnavă, flămândă
De pâcle lovind în dairele, imunde.
Aruncă-mă ploii, când iarba amară
În
Naive rostiri somnurii, violete,
Înalt rugătoare, cerșesc eșafodul;
În zodii de boz aruncat e năvodul,
E vremea tăcerii caduce și bete.
E vremea tăcerii caduce și bete,
Cad nopți rubinii
Tatălui meu, la trei ani de la Marea Plecare
Jur pe stele negre: luna fevralină
Șuieră haotic, izvodind plecarea;
Urcă-n mine plânsul, nimeni nu-l alină,
N-am învăț de moarte, e-n odăjdii
Arunc în patru vânturi, sub cerul gri al lumii,
Eternele pustiuri căzute în ninsoare;
Arcuș cerșind viorii, sonată-n tremolare,
În ceruri peste ceruri m-ascund de pânda humii.
Arunc în patru
Elucubrante stihuri c-un ochi pândind la DEX
Semințele-și aruncă-n ogorul netrudit,
Din tulburarea minții se va trezi perplex,
Asin învins de sete, cu trupul smochinit.
Umflându-se în pene,
Mi-e noaptea căruntă nesomnului soră,
Își leapădă strai tămâiat pe sub lună,
Sunt zorii aici, în curând o s-apună
În salturi bizare tăcerea gomoră.
Și trec prin omături de-a pururi cu tine,
De
În fața casei răstignită luna,
Amantă nimănui și-a tuturora,
Talant coclit trufindu-și edulcora,
Îngaimă psalmi și bâiguie întruna
Colinde false despre vremuri albe
Cu mere temătoare coapte-n
Priviți ce străină e ora Amiezii
Asemenea măștii pețite de zei,
‘nainte de noapte ne cânte aezii
De vulturi în lanțuri râvnind prometei.
Priviți cum atârnă fățarnica lună,
Miroase a sori
Ce mai aștepți? Ascute ne’ndurător tăișul
Și scurmă-n trupul veșted arsura clipei nadă,
În piatră-ncinge aprig sub cerul alb suișul,
Tălmaci la poarta iernii, vâltoare-n canonadă.
Ce mai
Mai freamătă aiurea ghiocul greu de stele
Și cad în agonie miresme novembrine.
Știi tu a câta oară, cu vântul stins în vele,
Ascult tăcerea lumii mușcând adânc din mine?
Bacante iluzorii, cu
Din vremi cu ferestre
pictate-n albastru
și sănii de lemn,
răstignite-n zăpadă,
fur versul din urmă
aiurea,
salmastru,
cu pleoapele grele,
în palme să-ți cadă.
Luceferi
din ieslea
Stai, vreme, nu cerne
cenușă pe oase
și nu învoala în amurguri
ninsoarea!
Din toamne cu plete de brume
îți coase
iubiri destrămate, neliniști, uitarea.
Stai, vreme, nu stinge
în
Colindă-mă, noapte! Podgorii de vise
Te-așteaptă să spulberi tăceri, în copite.
Sub umărul vremii, mai du-mă-n ispite.
Colindă-mă, noapte! În palme deschise
Aruncă descântec înfrânt în
E toamna aceasta nălucă,
Aleargă prin vie tehuie,
În tindă, jucând pe călcâie,
Mirozne de poamă se suie.
E toamna aceasta hoinară,
N-am vreme să-i cânt la ureche
Balada uitării de
Dacă-ntr-o zi,
va împietri lumina
și se va umple cerul
de tăcere,
în visul tău albastru,
nu te teme,
voi fi poveste, àzimă, părere.
Dacă-ntr-o zi,
cu degete de rouă,
voi bate-n poarta
I\'m sorry, dear! I need to sleep. Sî tași,
Cî dacî nu, îi vai șî-amar di tini!
Sî nu trântești vreo oalî, sî nu lași
Copchiii sî mă urli, cî nu-i ghini!
Nu vezi cî spleen-ul mă doboarî
Tu n-ai să știi, iubite,
mai strigă-n mine noaptea,
din asfințituri calpe
se mai adapă sori.
Vânând tăceri eterne,
la cumpănă de ape,
vin cerbi cu stele-n frunte,
din sete de
EM