Spirite seci, adunate-n conclav,
se întreabă mereu cine-i rege sau sclav.
Osanale-nfloresc, amare insulte,
false lumini, abisuri mai multe.
Plâng în cuptoare amfore arse,
izvodite din har,
Cu scuze lui Moș Crăciun și vouă!
Pe Moș Crăciun l-am așteptat
O săptămână peste lună.
Când a venit, l-am ospătat
Cu vinișor, mâncare bună.
Aveam, vă spun, un gând ascuns:
Să-l ispitesc să
Acest exercițiu mi-a fost sugerat de poezia încărcată de lirism și sensibilitate „Calendar” de cer.
I-ai dezghiocat o filă, și-ncă-o filă,
Mai ieri în cui cu drag l-ai agățat,
Veșmintele i-ai
Din vorbe-rug și peruzea,
culese-n nopți de sânziene,
îți țeși în suflet înc-o stea,
să te ferească de hiene.
Iar floarea ți-e albastru scut,
izvor și țărm de rod mustind,
în înserare s-a
Poezie inspirată de dialogul cu Dan Norea, la epigramele Domniei-Sale. Cu mulțumiri!
Cocoșii dacici la Paris
Se duc să-și împlinească-un vis:
Să vadă cum e la bordel,
Antrenament, pentru…
Pe frunte Vremea plăsmuiește rid.
În tâmple bate clopot de aramă.
Hiene urcă-ncet în trup arid,
Furtuni căzând în rostuită spaimă.
Demult nu jinduiesc livezi cuminți,
Pe drum știut curg fără
Când Timpul prinde clipele-n năvod,
în noaptea juruită cu tărie,
din veștedele hume țes izvod,
din alb blestem, în toamna arămie.
Zori sângerii alene cată rod,
zdrențe de foc îmi pârjolesc
Am să îl rog pe bunul Dumnezeu
Să fii profesor, cum am fost și eu.
Și-ți mai doresc, hai, treacă de la mine,
Elevii tăi să semene cu tine…
Să nu te temi profesor să ajungi.
Nu e ușor, dar nici
Când zori zăbavnici cântă a capella,
la țărm de syrte arde foc bengal,
rug descântat, să-mi țes din el dantela,
să mă-nfășor sub cerul de opal.
Frâng valul cu luceferi ruginiți,
uitați în
Azi timpul bate-n ritm înfricoșat,
Iar harfa lui Eol geme aproape.
Adamantinul rod a scânteiat,
Pe cerul ivoriu, ascuns sub pleoape.
Își sting în zare negurile cântul
Și se destramă-n unduiri,
Tu știi mai bine, la “fierbinți”,
A fost un “bubițos” cam trist…
Primi steluță de la Sfinți,
Ieri spaniol, azi fracturist.
Și ca să vezi! “Direct în moarte”,
Îl duc bubițele din fund...
De
Sterp histrion, zornăitor satir,
îl amăgește veșnicul prohod,
l-adulmecă strigoi în cimitir,
rugini și umbre din tărâm de glod.
Aruncă vorbe fără noimă-n vânt,
iar versu-i este lânced și
Între maluri de gânduri speranțele torc,
În vârtej răsucite, în mine se-ntorc,
Dar brume perfide, rotunde, albastre
Se-anină de aștri, în clipe sihastre.
Când gânduri se surpă, în miezuri de
EM