Călătoria albă va să-nceapă.
Nimic nu mai aștept, nimic nu cer.
În amintiri pecetluiește-mi graiul,
În frunze alburii și-n flori de ger.
Nu cer nimic, e prea aproape clipa.
Mi-e pasul, la
Ascund ninsori
să nu mă viscolească,
pe țărm
aștept corăbii
ce nu vin,
în asfințituri
ard noian de vise
și îmi mai torn
o cană de pelin.
Cerșesc lumină,
bat la porți închise,
îngăim
Robit mi-e timpul,
întrebări perene
își taie drum
spre soclul dezgolit.
Din umbre
rugi se-ntorc
în asfințit,
ascunse ieri,
trezite azi alene.
Un clavecin
în depărtări
se
Iubito, am să spun la fiecare:
Veneam la tine doar în ziua-n care
Nu-ți trecea pragul Gore ăla mare.
Când era el pe fază, salutare!
Ieșeai în prag, copilă iubitoare,
Cu chipul oacheș, toată
Ai fost, ne zici, azi-noapte-n paradis,
Dar te-ai întors, că nu-ți gătiseși treaba,
Că pătărănii mai aveai de scris,
Să nu se spună c-ai trăit degeaba.
Te-ai închinat acolo, la altar,
Și mici
Când noaptea
se dezleagă
din tărie,
vin semne
și păreri
să mă adumbre.
În alb să mă întorc
e prea devreme
și-i prea târziu
să mă îmbrac în vise.
Bătrâne de rotiri
în
Această pseudopoezie mi-a fost inspirată de epigrama „Nu vă lăudați nevestele!“ de Sorin Olariu. Îi mulțumesc.
„Netotul“, ieri de dimineață,
Monta o plasă în balcon.
Așteaptă pară
Românule, să nu bei aspirină!
Las-o la babe, dă pe gât răchie,
Mănâncă ceapă, pită și slănină!
De aviară frică să nu-ți fie!
De pestă să te temi, că e porcină,
Și sunt mai mulți parlamentari, se
Motto:
„Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie“.
(Adrian Păunescu - „Nebunul de alb”)
Nebun de
Iar cade toamna-n iarna colilie.
Veșmânt de sori regatul împresoară.
Cărări întortocheate mă îmbie
Să irosesc nămeți de-odinioară.
Dar Meșterul dă vremile în clocot
Și tulbură aromele din
De roade pline, crengile-ți se-ndoaie,
iar pasul îți adastă pe sub tei…
te primenești, hoinar, în albă ploaie,
te furișezi în vers, la fel ca ei.
Uitata unduire e ciudată,
născută-i din
Ambră, și stea, și smoală, și tină,
Dijmuită-s de zei, uitată-s de lume,
Fulger ofrandă clipa senină,
Focului sacru alchimist fără nume.
Cu tâmpla pe prag, în templu iernez,
În tăceri
Nu am timp
pentru ceea ce va spune
lumea.
Și pentru că nu-l cunosc
decât pe Astăzi,
Mâine mi se prelinge
printre degete.
O, Caron,
nu-ți pierde răbdarea!
Miroase-a verde în păduri adânci,
A zmeură și a poieni întinse,
Pâraiele se-aruncă-n prag de stânci
Și hohotesc, de clocot neînvinse.
Se nasc lumini pe cerul rotitor,
Când menuete picură pe
Secunde-n palme aspre rotunjite
Se spulberă-n răzlețe răzvrătiri.
În suflet gem cohorte de-amintiri,
În rugi și doruri trudnic tăinuite.
Își arde iarna pletele-n văzduh.
Izvorul de cuvinte-i
Pământul cel hulpav
înghite
om după om,
om lângă om.
Îi rânduiește pe toți
în Neființă
și-și mângâie
pântecele,
îndestulatul.
Într-o bună zi, se va desface
în fărâme,
de prea mult
Nenăscute cuvinte
pentru născută durere.
Sori care răsar
ca să se sfărâme peste o clipă.
Spaima-regină.
Spaima-regină.
Mâna care alină, alină.
Poarta este închisă
pentru mine.
Nu se
Încă
nu-ntinde aripa ta întunecată
peste mine
încă.
Nu-mi brăzda chipul
cu dunga aceea albăstruie.
Aleargă în jurul Lumii
ca să găsești
atâția nefericiți care te așteaptă.
Nu sunt
Ce bine-ar fi, dacă ai înțelege
Că site-ul nostru nu e chat, vezi bine!
Să scrii corect e drept, dar e și lege,
Pentru români de azi și ieri, ca tine.
Uitate-s reguli, semne-s
Orice asemănare cu o replică reușită la poezia “Credeți în Moș Crăciun?\" de Jupp B. Itter [jupp] este strict interzisă…
“Moș Crăciun cu barbă sură,
Hai la mine și vom bea,
Că am casă, nu o
Sunt floare-albastră de Mihai,
Hyperion, străinul.
Iubire sunt, pe-un colț de rai
Și dorul, el, hainul.
Sunt măr și floare totodat’
Parfum, putreziciune.
Și despletit, și înnodat,
Privind
EM