Speranțele-s plecate-n cruciadă

Mi-e frica sa mai revin. Lupul parasind haita...,
daca urlam impreuna cine ne aude?, un clavecin?,
si totusi aveam speranta, dar ele-s plecate`n cruciada...

Simplu, este poezie! Fara farafaslicuri, fara tinichele lucitoare in coada, fara cuvinte care nu sint intelese nici macar de autor.

Buna Ingada, veanu blajan deranjeaza. Am trecut sa te salut si sa-ti spun Buna dimineata. Si pentru ca sperantele-s plecate in cruciade, nu ne deranjeaza nimeni sa ne inrobeasca tot timpul cu intrebari perene, clavecinu-i singura speranta.
cu drag
veanu:)

Un clavecin
în depărtări
se caină,
speranțele-s
plecate-n cruciadă,
cu trupul răvășit,
tristeții nadă,
în noapte urlu,
lup pierdut de taină...


Frumos dar trist. Speranța moare ultima. Mi-a plăcut cruciada ta deși mergea foarte bine și canonadă. Textul curge ușor și firesc, poetul cîntă lacrimi la o frescă. Drag FLORR!

Frumos! Primele doua strofe apar ca o introducere aritmica, de parca totul e la inceput si apar schimbari permanente
\"întrebări perene /își taie drum \"(actiune precipitata) si \"ascunse ieri,/trezite azi alene\"(actiune cu timp excesiv dilatat). Apoi in ultima strofa parac totul isi gaseste ritmul obisnuit, o orchestra intreaga, clavecinul, urletul...
In speranta ca nu am fost foarte pe langa subiect,
Ialin

Ingada, felicitari! n-o sa ma izmenesc in fel de fel de comentarii ,,savante``. A scris o poezie de poezie, mi-a mers la suflet. Ia stelele de la Lory ***

ce mi-a plăcut:

Din umbre
rugi se-ntorc
în asfințit,
ascunse ieri,
trezite azi alene.

ce nu mi-a plăcut:

ruperea firească a ritmului ultimului vers din strofa întîi.

ce nu am înțeles:

Un clavecin
/.../
se vaită,

de ce nu am înțeles:

pentru că, în genere, clavecinul este un instrument care prin natura lui nu prea scoate sunete de tipul văicărelilor. din doua una, ori e vorba mai degrabă de o vioară, ori nu se vaită. ori si una si alta. fără supărare. :)

Permite-mi mie in schimb \"sa ma izmenesc in fel de fel de comentarii ,,savante`\" inca o data(ca tot eram eu singurul dobitoc care facuse asta pana atunci).
Sa vedem, prima strofa, apare o idee de subjugare indirecta a propriei fiinte, prin inrobirea propriului timp. Intrebarile(aici perene(vremelnice)-atribut temporal, da senzatia de ciclu), au ca raspuns vidul, acel soclu dezgolit.
A doua strofa, evidentiaza acordurile litanice ale propriei fiinte, din suflet(umbra poate fi o ipostaza) spre un posibil maine. Zamislirea rugii face ca aceastra sa iaba o stare \"latenta\" inainte de \"trezirea\" asteptata.

Strofa a treia, clavecinul(element simbolist, predominant in simbolismul decadent Bacovia, Verlaine-imi plac simbolistii:)) cu ecoul sau(vaietul). Din nou apare ideea de sacralitate, prin \"cruciada sperantelor\", teama pierderii lor definitive aduce o tristete cu ecou, ecou al unei fiinte ce se simte singura, pierduta de semeni.

S-ar incadra foarte bine la simbolism, iar prin cadrul natural nocturn putin la romantism. Oricum ti-as da o steluta, insa nu am acest drept. Astfel nu-ti pot lasa decat o steluta mai putin decat virtuala, un schelet daca vrei si aceasta \"izmenire intr-un comentariu savant\".
In speranta ca indolenta imi va fi iertata,
Ialin

Bravo,bre, Elena zau ca ti-e dor de haita dupa ce ti-ai batut joc de timp.Hai sa-l incurajam ca e timid.Traiască timpul!

Octavian Sergiu, știi cum spun copiii? „Nu-ți fie frică, ești cu noi!“ Îți mulțumesc pentru comentariu. Cu bine, Ingada.
Mihai, unii sunt complicați, doar pentru că așa au ales ei să fie… Mulțumiri! Ingada.
Florin Constantin, fumoase, dar triste sunt și versurile tale. La întoarcere din „călătoria“ din „Țara lui Alb“, te voi vizita în pagina ta. Îți mulțumesc.
Emil, toată admirația mea pentru comentariu. Ai intuit trăiri pe care le credeam de nedescifrat, mulțumiri. Am mai citit câte ceva din creațiile tale. Am simțit doar atât: că am mai mult de o mie de ani… Cu drag, Ingada.
Lory, mulțumesc pentru felicitări și steluțe. Primite de la tine sunt prețioase. Cu drag, Ingada.
Laura, comentariul tău m-a încântat. Clavecinul „meu“ „se vaită“, pentru că, atunci când scriam, în suflet îmi curgea un cântec trist, mi se părea că aud intonațiile unui clavecin. E inexplicabil, dar „trăiesc“ poezia cu simțurile, apoi nu fac decât să o transcriu. Mulțumiri, Ingada.
Ștefan, nu mi-e dor de „haită“, ci de singurătatea lacomă, flămândă. Pentru asta am ales Poezia. Cât n-aș da să mă fi ales ea pe mine! Cu bine, Ingada.

Am scris în Microsoft Word răspunsurile, cu spații între ele, și am dat apoi copy/paste. Nu înțeleg de ce aici s-au așezat așa? Mi s-a mai întâmplat.

„Nu înțeleg de ce aici s-au așezat așa?“=„Nu înțeleg de ce aici s-au așezat așa.“