...și voi uita

doamnă profesoară, recunosc în poema dvs. o stare de spirit sentimental- melancolică, dar cu un suflu modern, o punte între romantism și modern(trendy):D
întotdeauna am fost surprins(plăcut) de acuratețea prozodiei folosite, necăutarea pierdantă a rimei, de dragul ei, superb poem...
ați înnobilat timpul c-o majusculă, apropiindu-l de Dumnezeu, dar fiind zănatic, i-ați șters majuscula :), oricum, \'sună\' excelent
greu de înțeles sintagma: \'tentaculara singurare\', are o criptare diferită de celelalte metafore cu care ne bucurați (însingurare?, ar fi fost: tentaculara-însingurare, pentru \'melodie\')
pentru dvs. nu trebuie să bată gongul, bucurați-ne cu versuri...
cu mare prietenie,

am citit și recitit această poezie, înainte să mă hotărăsc să las un semn. nu mă voi plasa pe interpretarea sensurilor, pe imagini și mesaj, voi sublinia însă, din punctul meu de vedere, câteva fragilități, sau așa cel puțin percep eu ca cititor:
- ai ruginit lumina; nu știu de poate fi alăturat verbul a rugini, luminii; chiar dacă în imaginar orice poate fi posibil
- trecute patimi, ninsori arare: formulări cumva învechite, cel puțin în raport cu actualitatea poeziei, sau cu poetica ultimilor 10-15 ani; chiar dacă sunt încă o amdiratoare a clasicismului, a poeziei antice chiar
- tentaculara singurare, muguri de visare, prag de rouă: aceeași stilistică încapsulată în timp

chiar și finalul, dincolo de intenția accentuării efemerității a tot și a toate, ca formulare este în același arhaic lingvistic.

cred că o re-însuflețire a logosului, a discursului poetic, a cuvintelor alese, poate da valoare acestei poezii, păstrând în același timp amprenta autoarei.

sper să fie primită simpla mea părere, nu am exprimat decât necesitatea reanimării poetice, la nivel de formulare, de stil.

ela

De multă vreme, citesc ceea ce scrii. Cel mai mult mi-a plăcut cronica de la lansarea prietenului Adrian Munteanu. Am avut privilegiul de a citi prezentarea cărții și să văd fotografii de la lansare, câteva ore mai târziu. Cu atât mai mult, îți sunt recunoscătoare pentru comentariul de la această poezie. Permite-mi să păstrez aceste cuvinte, pentru a le adăuga la prefața celui de al treilea volum, pe care sper să îl fac să apară, cândva. Acum e la editură al doilea volum. Mulțumiri!
Cu drag, Elena

Adevărul? M-am cam plictisit de înnegurare și lacrimi, deși nu mimez suferința...
Îți mulțumesc.
Elena

Din trei motive, te simt foarte aproape: 1. nici mie \"nu îmi place deloc să îmi explic textele, cu atât mai puțin construcția lor\"; 2. și eu, ca și tine, \"iubesc tare caii\"; 3. îți împărtășesc ideea potrivit căreia, indiferent de divergențele de opinii ale creatorului și lectorului, \"nu se opresc scrierile aici, nici lecturile\".
E adevărat că scriem în stiluri total diferite, dar am întâlnit, în textele tale, metafore cu mult mai surprinzătoare, sintagmatic vorbind, decât \"a rugini lumina\". Scoasă din context, o anumită exprimare își pierde, fără îndoială, semnificația. Prin urmare, nu cred că mă voi \"moderniza\" vreodată, oricât aș vrea asta. Ar fi ca și cum aș îmbrăca o haină care nu e pe măsura mea. Vin din vreme veche și sunt veche ca vremea. Peste cincisprezece ani, și scrierea ta va fi ne-modernă. Iartă-mi franchețea! Nu mi-o lua în nume de rău. Spun asta acum, pentru că e posibil ca atunci să nu ți-o mai pot spune... Accentul din final cade nu atât pe ideea de efemeritate, ci pe nevoia de înseninare, de renegare a tot ceea ce înseamnă tristețe, într-o existență umană traversată de incredibile încercări și frământări.
Îți mulțumesc, Ela.
Drag, Elena