Poezie
Toamnă mărăcine
1 min lectură·
Mediu
Subțire, fadă, rece, solstițiului altoi,
O toamnă mărăcine iar cade peste noi;
Haotică, bizară, vecerniei făgaș,
În lemnul vechi al tindei, zidește alb sălaș.
La doi pași de răscruce, prealuminând livezi,
Visând avid eternul, cuprinde în nămiezi,
De mii de ori, sub cețuri și frunzele de nuc,
Predestinat ulciorul cu vinul hăbăuc.
Și slobozite-n cercuri, miresmele-n asalt
Flămânde, nechemate, vor bate zvon înalt;
Nostalgici după vară, dau clinchete în vii
Bănuți de lună plină – sigilii argintii.
Și toamna mărăcine cu sufletul nisip
Va destrăma poemul în iarna fără chip.
044850
0
ER
