Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Leagănă-mă, noapte!

1 min lectură·
Mediu
Leagănă-mă, noapte,
insomnii rebele
lasă-n trupul firav
dâre de noroi.
Negurile urcă,
dăltuite-n șoapte,
trec prin poarta lunii
fluturi albi în roi.
De tăceri flămândă,
să închid sub pleoape
pulberi vămuite,
stihuri smălțuite,
ruginite stele,
insomnii rebele.
094028
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
37
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Munteanu. “Leagănă-mă, noapte!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-munteanu/poezie/175044/leagana-ma-noapte

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

GCGabriela Caradonna
Fluturi albi si soapte...luna amica noastra in noptile tacute... Simplu si frumos!
0
@elena-munteanuEMElena Munteanu
Îți mulțumesc, Gabriela. Comentariul tău este mângâiere pentru spiritul meu tulburat de nesomn, învăluit în doruri de cei dragi mie, aflați acum la capătul pământului, în Țara Soarelui-Răsare. Cu drag, Ingada.
0
@gelu-bogdan-marinGMGelu Bogdan Marin
...o respirare ușoară ca o impresie asupra unei priviri dincolo de fereastră.Dacă este un dor poate rămîne doar atît...dacă se vrea poezie încearcă și adaugă-i ceva mai multă adîncime.Altfel rămîne ca la școală...
Ne mai auzim...
0
@elena-munteanuEMElena Munteanu
Prietene, ori de câte ori am intervenit într-o poezie, ea s-a răzbunat, trimițându-mă, fără milă, la prima variantă. Profundă sau nu, sunt nevoită să o las așa, e greu de explicat. Îți mulțumesc pentru comentariu, ne vom reîntâlni în curând în pagina ta. Cu drag, Ingada.
0
@elena-munteanuEMElena Munteanu
Fără îndoială, insomnia este apanajul creatorilor. Unii scriu mai frumos în somn decât în stare de trezie. Nu ți s-a întâmplat niciodată să visezi o poezie și să rămâi în zori doar cu frânturi din ea? Cu bine, cu mulțumiri, Ingada.
0
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
stihuri smălțuite, ruginite stele, fluturi trec prin poarta lunii,în legănarea nopții ne-ai oferit o poezie. Insomnia, rebelă ori nu, dăltuiește, dăltuiește
0
@elena-munteanuEMElena Munteanu
Mi-ai citit versurile simple, pe care le-am scris fără pretenția de a face literatură. Mulțumiri, Ingada.
0
Ce semnifica \"neguri ... daltuite-n soapte\"?In ansamblu suna frumos si poetic, placut cititorului. Felicitari! Insomniile cu bine! Raulconst.
0
@c-octavian-sCSC. Octavian S
\"as vrea sa fiu dun toate cate-un pic,
dar pentru tine noapte,
eu nu insemn nimic...
ai adunat in stihuri pacatele dorintei
cu stropi de nectar, taram al fagaduintei\"
Felicitari.
0