cui îi mai trebuie amintiri
și vise și gânduri
și iar amintiri
să și le ia singur
mie să-mi lase silabele sau
dacă i se pare că e prea mult
vocalele a e i o u ă î
o să mă târguiesc și pentru
Împăcare
Spre tine vin, în palme cresc frunze de măslin.
Prevestire
Nu-nchide ochiul, iarna oricum va fi să vină.
Sunt
Sunt pradă clipei tandre și rod mustind
Lui Liviu S.Bordas, cu mulțumiri și recunoștință
pentru cizelarea acestor stihuri
Din neguri de vremi cu intarsii de os,
Vin umbre, efigii subțiri, nechemate,
Pornesc pribegia spre ochiul
E fructul întors la ora miresmei.
Nici o pasăre nu țipă
în înaltul
strivitul, răsucit, nelimpezit.
Pândește clipa
când să se prăbușească.
El nu știe
că brațul meu poate
să se anine
de
AKA – chan, zorii vin, mai visez pătimaș
La omături cosite sub copite de ren,
Veșmânt unduind, să dansez pe cărări
Și să murmur domol obsedantul refren.
Pentru tine răsună, e enka, mic
Am să vă spun, ție Sergiu și vouă, dragilor mei cititori, povestea unor locatari care-mai-de-care mai fericiți de mărirea prețurilor la gaze și energie electrică, dar cadorisiți în fiecare zi de prea
Risipind nenufari în pirogi arămii,
În iatac solitar se rotesc veșnicii.
E facerea lumii și e ziua întâi,
Mai e vreme, iubite, mai e vreme, rămâi!
Viscolit de cocoare, mi-e visul
În ierburi se-aruncă
mere domnești,
coapte sub zodii
cu pinteni de foc,
în adânc
mă umbresc vremi de povești,
fluier de fag,
fluier de soc.
Doruri ascunse-n
fântâni de
Pe Champs – Élysée
s-au aprins felinare,
la doi pași de Sena,
se roagă un turc.
Trage luntrea la mal
acum, lopătare,
și mâna întinde-mi,
lângă tine să urc.
Beată de doruri,
toamna-i
Iubite, mi-e frig și hiene buimace
Îmi umblă prin trup, prevestind despărțiri.
Iar viforul caier întruna își toarce
Din clipe fecunde, din vechi amăgiri.
Sunt roabă tăcerii, cu vremea
Aromitor vlăstar de vers hoinar
Pogoară din icoană bizantină,
Târzii risipe-și saltă tot mai rar
Pasul pe drum de cețuri și de tină.
Izvoare curg fierbinți, râvnind prelung
La clipa albă
Într-o bună dimineață,
Gică, ginere de soi,
Plin de sine și de viață,
O porni în pas vioi
Către crâșma lui Firică,
(Mare om, dar fără carte),
Să bea numai una mică,
Doar de-atâta are
Sergiu dragă, am reținut ideea, „citez din memorie“, vorba Tribunului: „numai de frică nu ai încercat să umpli golul, că ești sihastră, și maica stareță, și regina Maria, rulate într-una“. Pentru cei
Dragă prietene Sergiu, la mine în casa e „gol“ de vreo șaptesprezece ani, cu excepția zilelor când musafiri de tot felul, generoși, vin să-mi calce pragul. Dacă ar fi numai să vină să admire numitul
Nesfârșit este albul,
mi-e gândul pustiu.
Evadarea-i tardivă,
să plec nu mai pot.
Unde e meșterul,
ucenic să îi fiu?
Taina să-i fur,
și visul,
și tot.
Veni-va și ceasul,
când albul de
Ferecat-am visarea
și-al muzelor glas.
Pământul pe umeri am luat,
ca Atlas.
Și-așa-mpovărată,
pornit-am hai-hui,
aventură în Cosmos,
a mea
și a lui.
Din Calea Lactee
și-al stelelor
Văpăi îmi ard în trup, nebiruite,
Și se rotesc în cercuri de rubin.
Mi-e dor de mine, cea de-odinioară,
Și de bunici purtând cămăși de in.
Povești uitate mă colindă iară,
Din vremuri
Lui Valeriu Cercel, autorul poeziei “Chiloțâi din Pașcani”
Di la Pașcani, cân’ o plecat,
Șei doi chiloți o chilotat
Pisti Oșeanu’ Atlantic,
Din țarî n-o luat ninic.
Șî și ș-o zâs, în mintea
Unde sunt zeii?
De ce n-au secat spaime,
și doruri,
și vântul iscat
din visul topit de foc în suiș,
dospit în vârtej,
căzut sub tăiș?
Vifor s-alunge,
unde sunt zeii,
iar să-mi
Desferecată de taine,
caut fiorul-fior,
țipătul lung.
Întoarsă cu fața
către Veșnicie,
mi-am scânteiat sufletul
sub geană.
Picură liniștea
pulbere, fum
Cine mă vinde?
Cine?
24
EM