Prietenului Sergiu Dumitrescu, de râs și de voie bună
Mai ieri, Muma Pădurii se plimba
Agale, prin pădurea-ntunecată,
Pe umăr cu un corb ce croncănea,
Râzând icnit așa, ca apucată.
De unde,
Demult, tare demult, pe vremea Împăratului Roș, era obiceiul ca, atunci când un copil te supăra, să îi arăți un colț al camerei și să îi zici, consecutiv și definitiv: „Să nu te miști de acolo, până
În patimi arse cresc neliniști roi
Și fluvii roșii - tânguiri deșarte.
Un răsărit de lună-i între noi,
Dar ce departe sunteți, ce departe!
Cernind sentințe-n lumea de poeme,
Trec înserări
Să lăsăm orice glumă la o parte. Protestez! Să vă explic. Am postat o poezie – un banc versificat. Nu am avut un eufemism pentru substantivul „curvari”. Prin urmare, el a apărut în text, iar el,
Când în text, vai, ai găsit
un cuvânt mai rușinos,
ai strigat: „Afară! Jos!”
și iute l-ai și pitit.
Epilog
Editorul dezghețat,
Indignat, oripilat,
Ca să șteargă a uitat
Alte texte, mai
Mă întreb care dintre editori e așa, mai pudic. Poate inventăm un premiu pentru el. Merită, să fiți siguri de asta.
Îmi amintesc că am citit pe site-ul acesta poezii și comentarii unde cuvintele
Je m’en vais. E de bon ton
Să îți zic, vai, în franceză.
E de pamplezir, pardon,
De aceea-n paranteză
Îți urez să fii mereu
Bien portant, cu chef de treabă.
Je m’en vais de teleleu,
Qu’il
Într-o zi, o nevestică,
Mândră, aprigă, voinică,
Roagă pe bărbatul ei
Să îi dea cincizeci de lei,
Ca să cumpere mâncare
Și o sticlă de vin, mare.
Stă zgârcitul, se gândește,
Numără, iar se
nu azi
poate mâine
amarul voi vinde
nopțile albe
golgote și jar
arginți zornăind
pe tarabe de vorbe
meduzei străine tribut înzecit
strâmbe oglinzi
în adânc sechestrate
licăre scurt
Sunt soră tăcerii, talaz singuratic,
Sculptând din secunde amurguri profane,
‘nainte ca somnul pervers să mă-nhațe
Din umbre târzii și lumini diafane.
Sunt soră tăcerii, talaz
“Sunt văduvă!”, strigă coana Florica.
“Ce-o să mă fac acuma fără el?”
“Nu mi-a lăsat din porc nici atâtica,
Și-a mai mâncat aseară și-un vițel”.
“Cui să-i mai strig eu dulce: hai la masă!
Avem
După cum știți, România este cunoscută pretutindeni în lume. Așa am învățat noi la școală, nu? Pentru întărirea afirmațiilor mele, reproduc dialogul dintre nora mea și o demult octogenară din
Cu mari regret șî cu lăcrini pi obraz cî nu pot puni aiși o pozî cu trandașiri roși șî frumoși, vă dăruiesc o poizâcî pintru voi, cuconițâlor. Am văzut cî îi tari la modî sî măi zâși, după asta: “șî
Ia taci! Se-aud cocoare-n depărtări,
Cădelnițând ninsori ce n-or să vină.
În somn rănit, lupi albi își fac cărări,
Pândind căderi, ochi lacomi de jivină.
Hei, ádu-mi verbul lângă mâna
Ciclop cu ochi hain, turnând otrava
în trupul care-mi ține loc de casă,
nuntește spaime, în măsuri egale,
închise în refugii. Nu-mi mai pasă
de toamnele încremenite-n aer.
Poem nedefinit,
tot așteptând
să-și facă din meri
rai
se pârguiește luna
pe ulucă
privește-mi ochii
încă-s plini
de tine
și încă-mi cântă
galben
dor de ducă
de mâine-s ploaie
din volumul \"Ninsori Ascund...\", Editura ANAMAROL, 2006
Caii nebuni,
șapte să fie,
strânge-i în chingi,
pune-le frâie!
Aleargă mereu,
mereu,
spre abis.
Mângâiere nu e,
acolo nu-i
Când Vremea-și răstignește frenezia
Pe gânduri prevestind însingurare,
Albastră, câtă poate fi tăria,
Să mi te-ascundă, fără amânare?
Lumini se cern, incerte, zdrențuite,
În trupul semănând a
ELENA MUNTEANU și Editura ANAMAROL din București vă invită, în ziua de joi, 15 februarie 2007, ora 12.00, la Școala Generală “I. Cantacuzino” din Pașcani, cu prilejul lansării volumului de
Muza ta, în nopți cu stele,
Fără chingi, fără zăbrele,
Aleargă ca o nălucă,
Descântec și dor de ducă.
Nu ai somn, nu are pace,
Cântă, plânge, geme, tace.
Pui de lele despletită
Se întoarce-n
al tău fie iubite
poemul acesta
cu gust de noapte polară
și de stea căzătoare
în răscrucea vremii
ultima oară îngân
poemul acesta
cu gust de dor păgân
de noapte polară
și de stea
EM