Nu am desenat
niciodată
luna plină.
Nu aveam vreme.
Îl ascultam pe Iisus,
cum plângea,
îndurerat.
Taci, Doamne!
Și pe mine mă doare
locul acela, unde
se făcea că vorbele
erau
Mai dă-mi să beau ambrozii
ne’ncepute,
nu-mi cânte încă
marșul de plecare,
Adu-ți aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.
Prologul, nu l-am scris,
iar
Nu râde, sunt umbra gătită de nuntă,
Vremelnic cercând să învingă infernul.
Din zboruri, străină cenușă măruntă
În palme mi-aruncă – dar ultim – Eternul.
Aștept tot mai des cornul lunii să
La început de toamnă, ard ferestre,
Secundele se-mbată-n vremi din urmă,
O lună ca-n picturile rupestre
Se mistuie în brume care scurmă
În crugul alb de stele. Din năvod,
Luceafăr lustruit pe
E prea îngustă puntea și-i prea grăbit Arcașul
Ființa să mi-o treacă în poze-ngălbenite.
Pe rând se-nalță troițe, când zorii ard alene,
Din tainice canoane și toamne pe sfârșite.
Râvnesc
În basmul meu, mai ninge cu pelin,
Iar timpul a uitat să se-ntomneze.
Taci! Lasă-mă să plâng și să m-alin,
Când zorii nu mai știu să intoneze
Orgii de roșu închinând mesteceni
Pe malul însetat
Mi-am delimitat teritoriul:
doi pași de copil,
de-a stânga și de-a dreapta.
În față e oricum zidul acela
pe care l-am ridicat între noi;
spatele, mi l-am lipit de Poartă,
să îi fiu
Dincolo de cer
și dincolo de mine,
e apă, e foc;
curgere lină,
senină,
și tu,
în palmele mele - cântare și dor,
atât de aproape,
atât de departe...
O mie de seri vor mai trece
până
Și iar mi-e dor de pasul tău în noapte,
de visul alb – tribut și dezmierdare.
Mi-e darul gol, vânat de calpe șoapte
și de tăceri flămânde de iertare.
Dar noaptea-mi taie dorul în suspine
Zăludei clipe clam: “Festina lente!”
Și drumul spre-ntuneric ard în stele,
Arunc în lanț furtunile demente,
Pribege sângerând, în dans de iele.
În prag de zori mai cad ninsori de-argilă,
La
Nu-mi cere să uit de furtuni și de ploaie,
De umbre dormind – amăgiri istovite.
La marginea nopții, pe țărm aruncate,
Epave-s acum vălurite ispite.
Destinu-mplinește și dăruie-mi clipa
Furată
Cine-i femeia ce trupul mi-l poartă?
O chem și-mi răspunde cu numele meu.
Amforă-i, albă din zori până-n noapte,
Și fluviu de foc, în iubiri panaceu.
Cine-i femeia, lui Éros străină?
Își
De porci să nu te legi, ei nu au vină
că bei vârtos, la crâșmă zi de zi,
Mai bine ia-ți o kilă de benzină
Și fă frumos \"a fi sau a nu fi\".
Soție o să-ți fiu, dar mai întâi
învață ca să
Poeme cernite, cu pleoape de ierni,
proscrise, în zdrențe, rănite, le scriu
pe áripi de păsări migrând spre amurg.
Bătrân anotimp, nu mai vreau să îl știu.
Întreabă-mă azi de zidiri fără
Zorii-s aproape și luna se-aruncă
în țipătul roșu al ochiului gol.
Să tulbure clipa, cine-ndrăznește?
Astenic refugiu - poemul obol
adoarme zâmbind, silabele pleacă,
cu pas furișat,
Rotind agate-n cer, amurg de mai,
ninsori lascive – ace-n diademe,
un Pan uitat de șapte zile-n rai,
convoi de taine - sclave pe trireme,
elanuri stinse, șoapte inutile,
cuvânt blajin -
Dă-mi, Doamne, minte, câtă n-am avut
Și un purcoi de bani, la BCR,
Pe Gore exilează-l la Sascut,
S-aduc în loc amantul – cel mai ce.
Mai vreau o limuzină cu șofer,
De șapte metri, chiar mai
Ieri m-a sunat Tănțica de la Sfat,
Să-mi dea o veste, nici nu știți de care:
Zicea de un gagiu cu căutare,
Că gata e cu el, s-a însurat.
Adio dar, amoruri ilegale,
Vrăjeli, gagici, priviri la
Teama de somnul cu iz de tămâie
suie-n volute cioplite în pripă.
Zorii se sting. La hotarele vremii,
vântul buimac mi se zbate-n arípă.
Nimeni nu știe câte talazuri
cad la tribord pe
În amfora vremii, așchii de foc
Ard izvodite din cioburi de stele.
Încearcă să uiți de hidrele-n joc.
Vântul, iubite, acum ni-i în vele.
Dă-mi din Izvor a cincea esență,
Dorul plutind pe lacul
Hai să ne jucăm! Vreți?
Să zicem de-a v-ați-ascunselea.
Mă pitesc după Calea Lactee,
iar voi uitați să mă cautați,
așa, vreo mie de ani.
Se poate totuși să mă găsiți undeva
pe Marea
spunea cineva că iluziile au solzi
o fi nu zic nu
dar eu cred că-s irozi
răsăriți din zăpezi vândute
pe un coș de scaieți
din valea amară
nălucirile acestea știute
au și ele ca oricine o
lui George Chiriac
nu pot să-mi iau adio
n-am murit
nu pentru mine
plânge cucuvaia
în trup învins
mâhnirii răstignit
își cântă încă veri târzii văpaia.
în noaptea asta
nu cad stele
EM