Elena Munteanu

„Îmi linișteau sângele,/îmi ardeau launtru,/de n-aveam încotro/și le scuipam afară,/pe bucăți de hârtie.“ Unii mă privesc ciudat, când le spun că poeziile au o viață a lor. După ce se nasc, după precepte numai de ele știute, nu ni se mai supun, oricât am vrea. De pildă, refuză cu încăpățânare să mai intervenim în text. Dacă o facem, riscăm să „artificializăm“ creația. Mă simt mai puțin singură acum, când știu că și tu ai aceleași trăiri vis-à-vis de Măria-Sa Poezia. Ți-am citit poezia dintr-o suflare. A meritat. Felicitări! Cu drag, Ingada.

Înainte de a ne întoarce \"în corola din care-am plecat\", mai avem vreme de un stih blând și trist, după care se face tăcere, atâta cât să încapă în ea eternitatea. Îți mulțumesc, Dan David, pentru poemul acesta. După ce l-am citit, am îndrăznit să cred că este și al meu. În volumul pe care îl voi lansa joi - \"Ninsori ascunse...\" - există o poezie cu dedicație pentru tine, Dan. Este vorba despre \"Mângâiere nu e\". Dacă nu e aici, pe site, o voi posta.Ți-aș putea trimite virtual volumul, dacă ți-ar face plăcere asta. Scrie-mi, te rog, dacă te interesează. Cu drag, Elena.

emunteanu1@yahoo.com

Octavian Sergiu, știi cum spun copiii? „Nu-ți fie frică, ești cu noi!“ Îți mulțumesc pentru comentariu. Cu bine, Ingada.
Mihai, unii sunt complicați, doar pentru că așa au ales ei să fie… Mulțumiri! Ingada.
Florin Constantin, fumoase, dar triste sunt și versurile tale. La întoarcere din „călătoria“ din „Țara lui Alb“, te voi vizita în pagina ta. Îți mulțumesc.
Emil, toată admirația mea pentru comentariu. Ai intuit trăiri pe care le credeam de nedescifrat, mulțumiri. Am mai citit câte ceva din creațiile tale. Am simțit doar atât: că am mai mult de o mie de ani… Cu drag, Ingada.
Lory, mulțumesc pentru felicitări și steluțe. Primite de la tine sunt prețioase. Cu drag, Ingada.
Laura, comentariul tău m-a încântat. Clavecinul „meu“ „se vaită“, pentru că, atunci când scriam, în suflet îmi curgea un cântec trist, mi se părea că aud intonațiile unui clavecin. E inexplicabil, dar „trăiesc“ poezia cu simțurile, apoi nu fac decât să o transcriu. Mulțumiri, Ingada.
Ștefan, nu mi-e dor de „haită“, ci de singurătatea lacomă, flămândă. Pentru asta am ales Poezia. Cât n-aș da să mă fi ales ea pe mine! Cu bine, Ingada.

in memoriam Mihai Leoveanu

Ales în pas allegro de istm - amar irod,
Cioplind în trupul toamnei nespusele poeme,
Obolul dai tăcerii. Neîntâmplat exod
Asmute pietre roșii - sigilii peste vreme.

Ți-e drumul așternut, golgotele te suie
În ceruri unde caii au lacrimi nenumite;
Secunda e mai grea. În umbre învelite
S-or stinge-ncet amurguri pe deal, la Cetățuie.

Tu, dar de preț în huma gemând de neputință,
De-a dreapta unui înger, fii zborului sentință!

\"Copiii mei sălbatici\" sau, parafrazând, \"Lory în Țara Minunată a Versurilor Ei\". Felicitări! Cu drag, Ingada.

Îți mulțumesc pentru comentariu. Cu o singură rectificare: sunt din Pașcani, nu din Focșani. Am văzut că ai făcut facultatea la Iași. Am terminat cu mult mai devreme decât tine, anume în 1978. Ți-am citit biografia. Impresionantă, pe cuvânt! Felicitări, ai o activitate bogată și multe resurse să continui. Cu bine, Ingada.

Dragă Ela, citesc versurile tale, cu convingerea că mă împărtășesc cu vinul sfințit al Poeziei. Mi-am luat îngăduința să scriu un exercițiu de versificație, lângă umbrele cerbilor tăi. Îți mulțumesc. Ți-l dăruiesc cu drag. Ingada.

Cerbi osteniți cu nordul jumătate,
Duminicile-n care dorm răzbit,
Un ultim foc, și plânset tăinuit,
De creanga cerului, albastră, agățate.

Ard clipele în liniști ca de ceară,
Ascunse-n ochiul celui alb și gol.
Năluci fără copite-mi dau ocol
Și trec spre zori, în fiecare seară.

Cerbi osteniți cu nordul jumătate
Alunecă pe sub arcade-n zori,
Strigăte ‘nalte-n răsărit de sori,
De creanga cerului, albastră, agățate.

Îți mulțumesc, Gabriela. Comentariul tău este mângâiere pentru spiritul meu tulburat de nesomn, învăluit în doruri de cei dragi mie, aflați acum la capătul pământului, în Țara Soarelui-Răsare. Cu drag, Ingada.

Adrian, mărturisesc că mă bucur de fiecare dată când aflu că ai dăruit lumii încă un volum de sonete. Suferințele tale sunt declanșatoare de stihuri rare.
Felicitări, cu drag,
Elena

Alex, însingurări suspină de dorul de Ununa.
Mulțumesc!
Cu prietenie, Elena

În clipe fulguinde, etern irump mirări…
Cu prietenie și mulțumiri, Elena

Petruț, suntem în primejdia de a ne vinde sufletul acestei toamne ce își anină miresmele în sideful frunzelor de mesteacăn...
Elena

Nicolae, se miresmează toamna, turcește stând în vie...
Cu prietenie,
Elena

Așa, așa, Dane! Nu te dezminți! :)))
Ingada face bine. Am întrebat-o adineaori. La rândul ei, se întreabă dacă vii la lansare la Galați, la Mariana Kabbout și antologie, pe 17 octombrie.
Cu drag,
Elena

Ar fi cu mult mai bine dacă m-aș «actualiza» pe mine însămi :) Sub talpa clipei cade eternitatea toamnei...
Cu mulțumiri,
Elena

Mademoiselle Marina, puisque vous avez mieux aimé d’écrire une partie de votre commentaire en français, je le ferai, moi aussi.
Moi, je pense qu’il s’agit tout simplement des automnes du septembre de tous les temps. Malheureusement, pour quelques-uns de nous, le mois de septembre pourrait être un gros point final… Qui sait?
Amitiés,
Hélène

Mihaela, tomnatice miresme ne primenesc din nou.
Cu drag și mulțumiri,
Elena

Narcis, se despletesc miresme în struguri dați în pârg, tot așteptând ca toamna să-i amăgească-n vinuri.
Cu mulțumiri,
Elena

Mă iartă, Ana, că revin. Nu am vorbit niciodată cu Mihai, e adevărat. Suntem, eram de aceeași vârstă, dar el era în an mai mare. El - la Română-Italiană, eu - la Limbi străine. Mi l-a arătat o prietenă: \"E Mihai Poetul!\" Și așa a rămas pentru noi: Mihai Poetul. Avea un zâmbet abia schițat, era îngăduitor cu prietenii care îi erau mereu în preajmă.
Am recitit astăzi poeziile lui tulburătoare prin mesaj, mai ales cele scrise de Însinguratul Mihai.
Să-i fie vămile ușoare!
Elena

poeții

poeții nu se nasc
și nu mor
ei numai vin și pleacă
mereu
când nu mai sunt
înseamnă că
li s-a făcut dor
de Dumnezeu

Când vara stă să cadă, târzii urări primite-s?
Ai zămislit poemul cerșind la clipa crudă s-amâne înserarea - atavică zăludă.
Cu admirație, Elena