Cuvintele m-au trimis in vacanta....

„Îmi linișteau sângele,/îmi ardeau launtru,/de n-aveam încotro/și le scuipam afară,/pe bucăți de hârtie.“ Unii mă privesc ciudat, când le spun că poeziile au o viață a lor. După ce se nasc, după precepte numai de ele știute, nu ni se mai supun, oricât am vrea. De pildă, refuză cu încăpățânare să mai intervenim în text. Dacă o facem, riscăm să „artificializăm“ creația. Mă simt mai puțin singură acum, când știu că și tu ai aceleași trăiri vis-à-vis de Măria-Sa Poezia. Ți-am citit poezia dintr-o suflare. A meritat. Felicitări! Cu drag, Ingada.

Cuvintele tale frumoase m-au atins cu adiere de primavara...Poezia si faptul, ca poate amandoua tanjim dupa persoanle dragi de departe, a creat o punte invizibila pe care nu orcine o poate percepe...
Si apoi poezia este opera de arta nascuta din launtrul fiintei noastre - amalgam de lacrima, suras, cuvant si fericire- desenata in cuvinte de penelul mintii...Respira si traieste...Poezia...e creatura alintata si leganata pe hartie de inima si cantec...Si apoi...ce-am fi noi fara ea?!

Cu drag,
Gabriela