Poezii

Golul care îmi răspunde, neantul peste care mâinile mele alunecă învăluindu-se de tăcere. Bucăți de suflet lăsate în ruină, cioburi de sticlă, sunete de vioară, chipul tău zâmbindu-mi din

Ziduri ce se surpă, porți căzute în dizgrație, pereți de sticlă, ferestre rupte...și singure îngânându-și terminusul în cântecul de jale al vântului. Nori înghețați și negri, plutind

Nimic nu mă face să zâmbesc... Nici măcar tu... ...tu cu verdele pădure din ochiul tău, cu râul proaspăt din șoaptele tale... Mă întreb, dacă a mai rămas ceva culoare de albastru în mine... or

Degeaba va așterneți ochiul pe cuvintele mele... ...Sunt ele, care vă intră sub pleoapă, rănindu-vă retina... Doare?!

Mi-am văzut oasele dezmățându-se pe strada goală, sărind in sus și-n jos pe pavajul mânjit de lacrimi. Tu, care mă citești acum, deja mă critici în mintea ta, dar nu contează... Eu

M-au pocnit peste gură, peste picioare și m-au trimis in vacanță... Nu avea nici un sens să-mi bat gura de pomană -nici măcar o blestemată virgulă-mi nu-mi ieșea articulată-. Eh...frații

M-am trezit fără cuvinte. Gura îmi arde și soarele... soarele în lehamite îmi încălzește șederea. Nu că m-aș plânge, dar sătulă de dimineți înfrânte, de nonsens, de câmpuri pline de

Ca un copil lăsat la colț de stradă...plâng. De zidul rece mă lipesc și ochii mi-i închid de frică. \"De ce îmi stai aici, copile?\" -o pasăre, cu ochii buni mă-ntreabă. Dar eu nu spun

Umbre îngropate în zidurei de amintiri, aruncate și regăsite, hulite și iubite. Imagini reflectate în oglinda propriilor ochi. \"Te-am iubit!\" îmi spui. Nu pot să-ți răspund, nu mai

Intri și ieși fără rușine, fecundând cu timpul tău pântecul cuvintelor mele, preumblându-te -creatură umană și fiară-, în pământului gândului meu. Vorbești și cuvintele tale -uimitor de

Îmi forțez geometria, oasele le răsucesc, le aduc la forma cuidată a copacului. Le împletesc cu durere șsi pământ, apoi le zdrobesc de rădăcină șsi apoi, fluidă și caldă, revin la propria

Cazi și te ridici... Te acoperi de cuvinte -care dor, care ucid-, te îngropi în uitare ...și taci. Cazi șsi te ridici, Chiar dacă ochiii te dor, Chiar dacă genunchii Îți sângerează de prea

Mă sufoc în diminețile zilei de mâine, mânjite de plictiseală și emoție spudorată, fără ca măcar să mă cobor de pe raft -obiect fără urmă de frumusețe sau măsură, -oamenii comentează când mă

Cu genunchiul Pe universul timpului, încununat și îmbrăcat De sferă, Mă ridic...spre lumină. Pe pântec, Soarele și luna -universul întreg-, își îngroapă tăcerea, penetrându-mi

Mi-am astupat rănile, cu ceară ...și din candele îmi fac așternut sfânt. În mine cresc păduri, dar...le îngrop, inconștinetă, cu amintiri. Îmi ling rănile, îmi plâng sângele din răni și le

Azi a murit o pasăre galbenă. A murit. Un bătrân mi-a spus că cerul a alungat-o. Avea prea multă lacrimă pe aripi și...putea răni norul pe care stătea. A murit... Azi a murit...o pasăre

Dacă ar fi să fiu arbore... ...în pământul tău mi-aș îngropa rădăcina. ...M-aș hrăni cu visele tale și ochiul tău, albastru și nud, mi-ar fi pasăre și cântec. Cu ramurile mele ți-aș

Mi-ai spus :\"Pleacă!\" ...Și atunci, ochiul meu și-a închis pentru totdeauna, cerul. Gândul a sângerat, Iar lacrima, Coborând pe trepte de sticlă, A căzut și cioburi de stele mi-au pătruns

Degete atingând, Ochi arzând de tandrețe, Buze umede... ...amestec de tremur și neânțeles, de căutare și uimire... ...Și apoi cămașa mea...albă. Mi-ai descoperit gâtul și umărul -gustându-l

Merg...Pășesc peste bucăți de aer lovite, Peste aripi de noapte, sfâșiate. ...Străzi, alei, trotuare. Pași chinuind cu trecerea lor, pietrele, timpul, care coboară în beciuri de

Mi-ai scos veșmintele și mi-ai lăsat nuditatea să-ți umple ochiul... Palmele tale, călătorind pe pielea trupului meu gol -atât de gol, într-o lume atât de acoperită- au plâns de

În unghiuri de cristal, începutul și sfârșitul trupului meu, oglindindu-și epiderma -din creștet până-n tălpi- liniar și fantastic, desprinzându-se de sferă și urcând în cub, ...se oprește

Sătulă și plină de sânge, ca un animal hătuit, cu ochii umbriți de întunericul minții, sfâșiată de propriile-mi urlete, cu gleznele arse de vârstele toamnei -care fug, care se folosesc de

Plictisul de a te naște fără urmă de nemurire, fără urmă de nebunie... Doamne, îți multumesc că m-ai făcut...NEBUN. Că m-ai făcut mai frumos decât restul lumii, mai albastru decât

Vino sub albastrul sânului meu să-ți adăpi nebunia și nesațul dimineților pierdute, în răcoarea ochiului meu ucide-ți plictisul și dorul de apele mele, vino...aici unde noaptea și-a uitat

Fără început - linia trupului meu contorsionată împrejurul gleznelor tale, râzând si plângând, rătăcită in apa ochilui tău, răvășită, nebună și împrăștiată- fără început si fără sfârșit, doar