Din urmă iau doar ziua ce se duce

Elegant sonetist, atent potrivind armonice cuvinte, curajos în a răspunde provocării unui tip \"clasic\" de poezie incomod pentru mulți. General vorbind, poezia uneori e cantabilă, dar la Adrian Munteanu ea murmură tot timpul arpegii discrete, mesajul fiind întotdeauna acompaniat de un concert sinestezic al simțurilor.

Și eu trebuie să remarc eleganța, de această dată a comentatorului, care face o generoasă incursiune prin rosturile sonetului, așa cum poate chiar autorul și-ar dori să se observe ca finalități ideatice și stilistice. E un model de aplecare asupra poeziei așa cum ți-ai dori mereu să se întâmple, într-un spațiu în care bătăliile la baionetă, cu mijloace josnice și intenții distructive de dragul polemicii fără substanță se produc prea adesea, ajungând să-ți fure până și plăcerea scrisului.

Calvarul împovărat și uitat pe cruce..
Și timpul frănt în clipe ce n-au curaj să curgă după scut, există o speranță ca ziua de măine să străbată...într-o curgere de ape...

Frumos Adriane

Succes,
ASiIiVro

Așadar ne întâlnim pretutindeni. Și oriunde păstrăm speranța.

un poem care denota ca iubitorii poeziei cu forma fixa sunt mult mai numerosi decât se crede
sunt cei care asteapta sa savureze migala unei munci de bijutier pe forma artistica ,rima ,versificatie,pe cuvinte cerându-le noi forme de expresie
poezie care nu se teme de metafora,nu se teme de stil si respecta cu sfintenie continutul si respiratia unui poem
este de când lumea scheletul de baza al unei poezii
adrian are pe brate poeme înaripate si un public care îi soarbe cuvintele cu încântare
a scrie un sonete astazi este forma sa de rebeliune,el facând totul sa îl modernizeze

Ma bucur ca exista inca adepti ai stilului clasic. Incepusem la un moment dat sa cred ca poezia clasica este de domeniul trecutului, atat de mult se incearca linsarea stilului clasic. Din pacate doar ce e nou e bun in acceptiunea moderna.

Succes!

După adânci căutări interioare, din momentul în care am ales această formă de exprimare, chiar cu obstinația pe care mi-o reproșează unii, am făcut-o înțelegând că fiecare are un anume traseu în viață pe care, dacă și l-a intuit, nu-i mai rămâne decât să calce cu încredere, cu spor, cu pasiune și cu speranță. Îți mulțumesc, draga , buna și nedezmințita mea prietenă de aventuri literare, dacă ai desprins toate acestea. Ești dintre aceia, foarte puțini, care cunosc amănuntele traseelor noastre și care poți să-mi dai, în mod real, curajul de a merge mai departe.

Muțumesc pentru urare, chiar dacă pentru mine vine cam târziu, în sensul că - Doamne, nu-mi vine să cred ! - voi număra deja, în curând, cinci volume de sonete.

te salut! a trecut ceva vreme... ma bucur sa aud ca ai ajuns deja la al cincilea volum de sonete. eu ma tot chinui sa-l public pe primul.
as avea o rugaminte: daca ai timp, incearca sa citesti sonetele mele recente. m-ar interesa in mod deosebit parerea ta. numai bine!

Mă bucur că rezistați pe baricadele poeziei clasice, ne mai îndulcim gusturile.

Un comentariu în aceeași notă:

Când te citesc, maestre, declar cu respect
mă scaldă aroma sonetului perfect
ce a găsit în dumneata un arhitect
pe cel mai potrivit pentru acest subiect


La Mulți Ani, Maestre!

Doruleț

*Din urmă iau doar ziua ce se duce,

Și nu mă vreau mai însetat să fiu.
Doar curg și eu, cu râurile toate,*

aprecieri, stimă și un călduros,

La mulți ani!

teodor dume,

a se citi
Adrian Munteanu

mii de scuze

Mă voi uita. Numai să ai răbdare

Poate că nu e întâmplătoare ideatica acestui sonet, ușor autobiografic și emoțional-reflexiv, chiar de ziua mea.
Mai degrabă voi, dragii mei, sunteți aceea care n-ați uitat și-mi aduceți picătura de senin și clipa ce umple paharul sărbătorii.
Vă mulțumesc cu prietenie

Felicitări pentru acest sonet, unul care confirmă încă o dată faptul că vorbim
despre un poet care s-a născut pentru a scrie sonete. Impresionant este aici felul în care emoția dictează poemul, în timp ce mintea, supusă, aduce cuvântul.
La mulți ani, Adrian Munteanu!

Ce oameni vechi de când lumea și mereu tineri prin colțul acesta de pagină.
Să nu ne lăsăm, nu ?
Și mulțumesc de urări.

Când vara stă să cadă, târzii urări primite-s?
Ai zămislit poemul cerșind la clipa crudă s-amâne înserarea - atavică zăludă.
Cu admirație, Elena

Ce prieteni vechi și, aș spune, colegi de suferință îmi aduce ziua asta !
Cu plecăciune te salută cel pentru care ești exemplul străduințelor care înving penumbrele.
Să nu te lași Elena !