Jurnal
Adio, somn!
Prietenului Sergiu Dumitrescu, din îndepărtatul Winsconsin
2 min lectură·
Mediu
Dragă prietene Sergiu, la mine în casa e „gol“ de vreo șaptesprezece ani, cu excepția zilelor când musafiri de tot felul, generoși, vin să-mi calce pragul. Dacă ar fi numai să vină să admire numitul obiect, nu ar fi o nenorocire, dar nu, ei pășesc peste el și intră în hol. De acolo până în sufragerie nu mai e decât un pas. Mă zgâiesc la ei și implor toate zeitățile să nu îl facă. Aproape că aud năruindu-se planurile mele de a citi ceva interesant, de a umbla pe site-uri literare, de a dormi… Îi văd înaintând și îi aud zicând: „Am venit să îți țin de urât!“ (Îmi vine să zic: „Dar eu nu vreau nici de urât, nici de frumos!“). Și mă privesc lung, să nu cumva să piardă momentul când entuziasmul înflorește pe chipul meu îngeresc. Dacă nu aș fi fost profesoară, mă făceam actriță... „Actriță“ am zis, nu „artrită“! Adun din toate ungherele plictisitului meu trup o iluminare (absolut necesară, dacă vreau să fiu convingătoare) și o arunc spre interlocutor, căruia i se umezesc ochii de drag de el pentru binele pe care mi-l face. Undeva, în cerebel se declanșează un strigăt: „Du-te acasă!“ Cerebelul meu nu este „en ligne“ cu cel al musafirului, așa că acesta se așează comod, zâmbitor, pregătit pentru un asediu îndelungat. Eu nu sunt pregatită, niciodată nu sunt îndeajuns de pregătită ca să suport cu stoicism perorațiile sau bârfele reiterate (ca să nu le zic „răsuflate“) ale celui/celei din fața mea. Și dacă tot veni vorba de „față“, în timpul „masacrării“ mele psihice, a mea se face din ce în ce mai palidă, în contrast evident și definitiv cu cea a „exterminatorului“ meu. Așa că bucură-te, cât mai poți, de calmul vieții tihnite (pleonasm; lasă, că merge!). Într-o bună zi, el, calmul, se va face pulbere și scrum (nu e pleonasm, e o o expresie aiurită; lasă, nu merge, dar nu e nici o problemă).
Þi-aș mai scrie, dar uite, numai la ideea că tu dormi acum, sau lenevești, mi s-a facut și mie somn. Te pup. Angelica. PS Roagă-te pentru sufletul meu: am musafiri… Adio, somn! A.
064.008
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elena Munteanu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 357
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Elena Munteanu. “Adio, somn!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-munteanu/jurnal/202869/adio-somnComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EMClaudia, am citit comentariul tău de două ori. E drept că abia am binevoit să părăsesc locul drag oricărui român mereu ostenit - patul. Trebuia să îmi refac forțele... Azi e duminică, se va face șir indian de musafiri la ușa mea. Interesant este că fiecare dintre ei este indignat de faptul că am așa de mulți vizitatori (ca la muzeu, ca la gară): „Dragă, de ce nu le zici tu să mai stea pe la casele lor? Că tu ai nevoie de odihnă!“ Și ca să mă răsplătească pentru necazul pe care mi-l pricinuiesc ceilalți, stă la mine vreo trei ore... Abia închid ușa după el/ea, răsuflu ușurată, mă întreb de câte ceasuri nu am mâncat, nu am dormit, când aud melodia de la sonerie (după melodia asta cântam, în studenție, pe un text cam așa: „Hei, hei, Soliman Pașa / Mi s-a rupt în c*r cămașa“). O altă „zâmbitoare“ e în fața ușii. Nu mă mai mir, când îmi zice: „Am venit să îți/vă țin de urât!“. Mai nou, cineva mi-a zis: „Am venit să mă odihnesc la dumneavoastră!“ De ce vin așa de mulți? Simplu: sunt o bună ascultătoare! Adevărul? Îi iubesc pe fiecare în parte dintre cei care vin la mine. Ceea ce nu înțeleg ei însă este că eu sunt singură și că ei vin de parcă fiecare ar fi numai el sau ea. Mi-e rușine să nu dau drumul la ușă, nu pot... Acum vorbind serios, medicul mi-a recomandat, cu o voce așa de blândă de se auzea până la poarta spitalului, să stau în pat cel puțin optsprezece ore. Profit de faptul că nu voi locui niciodată împreună cu el și stau câteva ore acolo, ca să nu îmi fie rușine de tot, când mă voi duce la el și îl voi minți în față că am respectat regimul de odihnă. Are un mod inedit de a mă încuraja: „Nu stai în pat, mori!“. Eu mă uit la picioarele mele și nu mă hotărăsc pe care să sar, ca să îmi exprim mai sugestiv bucuria față de frumoasele lui cuvinte. Entuziasmul meu nu mai cunoaște margini... De fiecare dată, îmi vine să îl rog să îi trimit pe musafirii mei la el. Poate așa ar înțelege și ei că, oricât de dragi mi-ar fi, ar fi cazul să mă iubească în regim de IDD. Mi-a făcut mare plăcere să îți răspund. Mulțumesc pentru comentariu, dar și pentru răbdarea cu care ai citit aceste rânduri. Cu drag, Ingada.
0
DNTitlul e pe post de cioc-cioc. E duminica si ce m-am gandit eu ? Sa merg un pic pe la Ingada, ca sigur se plictiseste si simte nevoia unei vizite, a unei partide de sporovaiala... :)
Sa-ti traiasca medicul ! Urarea e sincera, asa cum vorbeste cu pacientii are toate sansele sa fie impuscat in urmatoarele zile...
Ingada, scoate soneria din priza, incuie usa si trage un pui de somn. Dupa care te trezesti un pic mai odihnita si lucrezi o ora la noul tau volum.
Vise placute !
Sa-ti traiasca medicul ! Urarea e sincera, asa cum vorbeste cu pacientii are toate sansele sa fie impuscat in urmatoarele zile...
Ingada, scoate soneria din priza, incuie usa si trage un pui de somn. Dupa care te trezesti un pic mai odihnita si lucrezi o ora la noul tau volum.
Vise placute !
0
EMDragă Dan, întotdeuna m-am bucurat de prieteni înțelepți. Pe tine te-aș încorona regele lor, o meriți, după cum și textul merita să fie pus la „Subiecte fierbinți“, dar așa, doar pentru câteva ore doar, ca să nu mi-o iau în cap și să cred că am scris ceva mai „de Doamne-ajută“, nuuu! :)) De altfel, am citit recent niște comentarii pe site în care se discuta despre calitatea „de cele mai multe ori îndoielnică“, ziceau comentatorii, a creațiilor postate acolo. Nu știu ce să mai cred... Cu sau fără apariții la „Subiecte fierbinți“, voi scrie. Mai întâi, mă duc să mă odihnesc. Diseară, chiar am musafiri. Să nu se înțeleagă greșit. Sunt prietenii mei și îi iubesc. Asta nu înseamnă că nu am voie să mă amuz nițel pe seama lor... :)) Cu drag, Angelica.
0
FBdaca vrei sa te bucuri de viata tre\' sa inveti a spune un NU ferm. e chiar usor
0
am venit și eu să văd de ce intră așa mulți oameni pe ușa aceasta, vă rog să-mi arătați direct și sincer să nu-mi pierd timpul, mai am și alte case de vizitat, bagajul mi-e deja greu de la cât am primit să duc sus la transformat după putrința altui nivel.
un înger.
femeia asta doarme, bre care m-ai mințit?