Elena Albu

Ceea ce simt e acum durere: o suferință a lucrurilor care ți se întâmplă fără a le putea evita,fără a putea fugi din calea lor;totdeauna știind dinainte, presimțind (uneori până în detaliu)și

Aurora din vis, Lacrima zilei de azi, Basmul omului.

Dunăre în frig, Soare prins sub o luntre, Tăcerea din noi.

Orice neșansă ascunde-o nouă șansă, Cum orice-apus ascunde-o nouă zi. O lacrimă neplânsă, văpaia care-i trează, Or să-ți arate drumul mijit în zori de zi. Vis de copil să-ți fie clipa

Secunda de care ne e frică n-a trecut, Ci teiul o ascunde sub petice de scoarță, La umbra frunzelor, In metamorfoza fluturilor, Sub plesnetul fântânii arteziene-n piatră. Bastioane

Îți caut trupul și mirosul cald Și vocea care știe să îmbete. Îți caut gândul care stie, treaz, În căutarea mea să mă urmeze. Dar zorii, basmul meu l-au sfâșiat. Þesut de somn,

Plaja de pe care tu ai fi putut lua o scoică, Ieri sau mâine, Și mi-ai fi dat-o într-un surâs, Sub umbra unui talaz, Ne va fi putut păstra urmele,

Tu poți aduce vraja nopții-n miezul zilei, Iatac de basm, miresme de santal, Un timp ambroziac al Afroditei, Pierdută-n văl de borangic oriental. Acorduri fine vin din depărtare,

Năvoadele simțirii ne-nvaluie pe rând, Căzându-ne pe frunte cu-adormitoare șoapte. Și totuși: ce-i Iubirea, când simt așa de-aproape Oceanul Constiinței, în amândoi vibrând?

Când tu zâmbești, Eu uit o lume-ntreagă Și văd cuvintele în aer cum dispar. Clepsidra mea, Încremenește pe secunda- Nimfetă a

Vultur- netemător și mândru de zbor. Trandafir- sufletul tău luminos sub rubin. Albastru- gust azuriu de iunie în înalt.

,,Leagă-te de catarg, când mă vezi!\'\' Îți spun zburând cu răsăritul în ochi și amurgul sub aripi.

Mă zbat între timpul meu și al tău, Între mintea ta pământeană și sufletul meu zburător, Noi doi avem totul și ni se pare nimic. Dacă am da jos ochelarii, Ar

Am stat la rădacina ta gândind că-i toamnă. Căprui foșneau frunzele tale sub picior, Povești- semințe ți-atârnam pe ramuri,

Răsarise o ploaie grăbita la geam, O pasăre de foc șerpuia între ceruri, Sevele verzi mă strigau din copaci, Freziile-si tremurau chihlimbarul pe lujeri. Aerul sită

Chitară, din ce adânc abisal vii? Din ce ocean cu talazuri înspumate, Unde doarme pe-o insulă copilăria mea Așteptând să revin, dintre apusuri,

Vis in astral Șarpele de neant m-a mușcat... Ochiul sacru pulsa după Pleoapa închisa a craniului meu, Oul de eter plasmuia o cale

Sufeream în cuarțul zăpezilor căzând. Auzeam muzica cerurilor prabusindu-se pe oraș. Ochii mei se făcuseră orbi de neapropierea ta, Abisală, inima crisalidă in ninsori

Bucuria de tine umpluse încăperile, Gâtul meu se arcuia într-un surâs timpuriu, Un plop ne privea prin ferestre, Cu promoroaca râzându-i, alb-sidefiu. Tu

Eu sunt câmpul-Tu ești marea. Cântă-ți, strigă-ți întrebarea, Saltă-ți valul, spumă-n țărm Și aleargă când te chem... Alge,perle și nisipuri Varsă-le, ascunde-le,

Mihai, de ziua ta Când ei ți-aduc coroane, Eu nu mai cred in moarte. Mi te aduc pe mine și pe el, Condeiul meu: știu ca-i puțin, Dar-poate- dorul de senin, Din

Dincolo de ușă m-așteaptă Mașina cu mecanism de cuarț, Primar, ancestral și inconștient colectiv. Sunt social pe străzile astea, Unde carnea viermuiește

Inocența, Puful piersicilor, Petalele macilor, Roua pe marginea frunzelor. Diafană, Ca urma păsării pe cer. Străvezie, Ca unda