Ceea ce simt e acum durere: o suferință a lucrurilor care ți se întâmplă fără a le putea evita,fără a putea fugi din calea lor;totdeauna știind dinainte, presimțind (uneori până în detaliu)și
Orice neșansă ascunde-o nouă șansă,
Cum orice-apus ascunde-o nouă zi.
O lacrimă neplânsă, văpaia care-i trează,
Or să-ți arate drumul mijit în zori de zi.
Vis de copil să-ți fie clipa
Secunda de care ne e frică n-a trecut,
Ci teiul o ascunde sub petice de scoarță,
La umbra frunzelor,
In metamorfoza fluturilor,
Sub plesnetul fântânii arteziene-n piatră.
Bastioane
Lacrimile lor curg si pe obrajii mei de mamă!
Unde este Pământul Frumos pe care visăm să-l dăruim copiilor nostri? Haosul s-a ridicat la orizont si încă îl ignorăm.
Cum pot oamenii să
Îți caut trupul și mirosul cald
Și vocea care știe să îmbete.
Îți caut gândul care stie, treaz,
În căutarea mea să mă urmeze.
Dar zorii, basmul meu l-au sfâșiat.
Þesut de somn,
Tu poți aduce vraja nopții-n miezul zilei,
Iatac de basm, miresme de santal,
Un timp ambroziac al Afroditei,
Pierdută-n văl de borangic oriental.
Acorduri fine vin din depărtare,
Năvoadele simțirii ne-nvaluie pe rând,
Căzându-ne pe frunte cu-adormitoare șoapte.
Și totuși: ce-i Iubirea, când simt așa de-aproape
Oceanul Constiinței, în amândoi vibrând?
Mă zbat între timpul meu și al tău,
Între mintea ta pământeană și sufletul meu zburător,
Noi doi avem totul și ni se pare nimic.
Dacă am da jos ochelarii,
Ar
Răsarise o ploaie grăbita la geam,
O pasăre de foc șerpuia între ceruri,
Sevele verzi mă strigau din copaci,
Freziile-si tremurau chihlimbarul pe lujeri.
Aerul sită
Sufeream în cuarțul zăpezilor căzând.
Auzeam muzica cerurilor prabusindu-se pe oraș.
Ochii mei se făcuseră orbi de neapropierea ta,
Abisală, inima crisalidă in ninsori
Bucuria de tine umpluse încăperile,
Gâtul meu se arcuia într-un surâs timpuriu,
Un plop ne privea prin ferestre,
Cu promoroaca râzându-i, alb-sidefiu.
Tu
Eu sunt câmpul-Tu ești marea.
Cântă-ți, strigă-ți întrebarea,
Saltă-ți valul, spumă-n țărm
Și aleargă când te chem...
Alge,perle și nisipuri
Varsă-le, ascunde-le,
Mihai, de ziua ta
Când ei ți-aduc coroane,
Eu nu mai cred in moarte.
Mi te aduc pe mine și pe el,
Condeiul meu: știu ca-i puțin,
Dar-poate- dorul de senin,
Din
Dincolo de ușă m-așteaptă
Mașina cu mecanism de cuarț,
Primar, ancestral și inconștient colectiv.
Sunt social pe străzile astea,
Unde carnea viermuiește