Elena Albu

Dacă aș fi foșnetul cărților sub degetele cuiva, Ce altă iubire ar fi fost mai mare, Decât a mea pentru acele mâini, Ce-nfrigurate uneori sau calde, poate, M-ar naște, făr-a mă vedea

Nu-i ușor să locuiești într-o inimă Și să rămâi pământean! Cheia celor 14 caractere Avea o destinație exotică: Un web din visul femeii-cyborg, În care băștinașii calcă Unul pe pixelii celuilalt, Așa

Atât de gol rămâne cerul uneori, Că aerul se rupe în fâșii Iar praful stelelor se cerne peste noi. Caișii curajoși, dar inocenți, și-ascund Miresele petalelor gonite după nori. Eu-l meu are obraji

Mă-ntorc din visul tău cu poala plină, De nuferi roșii și în păr cu-o stea, Fântâna - norul rostogolit de vânt îl oglindea, Și grâul se-mbătase cu-o vadră de lumină. Copilul astrelor privea din

Urme- jocul lui Dumnezeu pe nisip. În fiecare dimineață a brațelor tale, Măsor răsăritul călătoriei Cu un înger pe umeri. Știu că ți-ai pus cerberi Să nu-ți înduplece privirea Către

Dacă umbrele noastre vor sta pe șezlonguri în fața nemărginirii, Și dacă noi vom sta ascunși sub palmieri și ne vom privi, Pescărușul din stânga ta ar fi o iubire temătoare și însingurată, Care nu

Numai umbrele noastre pot sta pe șezlonguri în fața nemărginirii! Eu mă întâlnesc cu tristețea la un capăt de vis, Scăldată de mareea lunii pline Și de privirea copilului ațintită spre cer; Văd

,,Pui prea multă cafea într-o singură linguriță de dimineață'' mă certai tu și eu încercam să-ți fac o cafea bună desenând un hibiscus deasupra sau un palmier sub un răsărit de soare, pe nisipul

E ritualul menadelor lui Dionis - Șerpi negri, strânși în mâini, ofrande or să fie. Ca amfore încinse, femeile-n chindie, Se unduiesc vrăjite de rugul ce-au aprins. În sângele lor roșu

Trăiește-n noi iubirea aventură, Cu gust de flori crescute-n cimitir, Crăițe galbene, amară băutură, Amestecată-n urna iubirii suvenir. Þărâna e în începuturi și-n sfârșit, În noi e uraganul

Învăț de la ploaie să curg... Încă mai aud romanța zâmbetului indecis.Fâșii de nopți trăite sau visate se prefac în păsări de timp furat și zboară cu aripi de fluture spre lumea pe care despărțirea

Liniște...A nu te gândi la nimic...Iată idealul din spatele socialului! De când ne naștem suntem umpluți de gânduri:nu ale noastre, ci ale altora - în timp devin ale noastre. La rândul nostru ne

Omul de zăpadă nu știa nimic Despre cioburile de gheață ale dimineților mele. Eu aruncam cu bulgării zăpezilor lui, Și-l admiram îngrijindu-și câmpurile cu bambus Sau privind cerul culcat în

Trenul se îndepărta de oraș alergând pe câmpie.Cerul era albastru și roz și gri sub aburul dimineții.În zare se profila un orizont încă somnoros. Bărbatul închise ochii lăsându-se pradă mersului

Prin câte hiperspații s-au născut, În minte sau aiurea-n Univers, Alături invizibili am fi mers, Până ce șoapta cea dintâi ar fi tăcut. Din câte stele în Ocean Sclipirea-și odihnesc, Pe una

Nu știu dacă cineva va ințelege ceea ce vreau să spun aici...dar e mai puțin important, fiindcă de aceea e doar la secțiunea ,,personale\'\'. Uneori mergem pe drumuri pustii și după un timp

Căzând, lumina la răspântii ne-mpresoară, Ca toamna unui vis mărgăritar, Și tu privești în urmă: ...O altă zi- povară ți se pare! Sub tălpi, nisipuri - Sub nisipuri, ierbi - Sub ierbi,

Cuvântul omului de umbre-i uns cu mir și smuls din sânge, Cu fiare înroșite în neant. El se adapă-adânc din lucruri ce nu se văd Decât cu-oglinzi ținute în afund de ape. Omul de umbre

Aici e tăcere și dincolo ziduri. Apoi, acolo-i tăcere si-aici e un zid . Același cer albastru deasupra, și-aceleași stele. Numai timpul se duce, și-i tot mai puțin... O zi fără capăt

Sunt omul de umbre care merge pe sârmă, Către omul-oglindă de la capătul ei, Care pune pătrate de adevăr la uscat Printre cești cu muguri de bambus în echilibru Și cu ochi de copil... Ceilalți

În fața ușii Afoditei încercam să resping asocierea nefastă pe care o făceam între cele două întâlniri cu Șarpele. Îmi raționalizam rușinată temerile spunându-mi că tocmai coincidențele stranii dau

Atunci mi s-a întâmplat un fapt curios. Era ziua când împlineam 18 ani.Lumea încă îmi părea un miracol.Vara era superbă, invadată de maci roșii și flori de tei, iar iubirea pe care o trăiam ar fi