Poezie
Copilul astrelor
1 min lectură·
Mediu
Mă-ntorc din visul tău cu poala plină,
De nuferi roșii și în păr cu-o stea,
Fântâna - norul rostogolit de vânt îl oglindea,
Și grâul se-mbătase cu-o vadră de lumină.
Copilul astrelor privea din iarbă
Cum răsăritul, cerul despica.
Am risipit toți nuferii deasupra sa,
Sperând că visul tău o să-l adoarmă.
Când ațipi, i-am luat destinu-n palmă,
Și umbra pe obraz i-am sărutat...
022632
0
Genul acesta de poezie e destul de greu de scris, e foarte dificil sa prinzi ideea in corsetul prozodiei fara sa o diluezi si, in acelasi timp, sa nu cazi in banal sau desuet. Nu simt ca ai reusi peste tot, dar versul ala ma innebuneste. Mi se pare rupt parca dintr-o alta poezie, mi se pare aproape clasic, l-as trece in manuale. Esti curioasa sa stii care e? Mai ca nu ti-as spune, fiindca
sunt aproape convinsa ca stii.
Totusi: Și grâul se-mbătase cu-o vadră de lumină