Elena Albu

Urme- jocul lui Dumnezeu pe nisip. În fiecare dimineață a brațelor tale, Măsor răsăritul călătoriei Cu un înger pe umeri. Știu că ți-ai pus cerberi Să nu-ți înduplece privirea Către

Dacă umbrele noastre vor sta pe șezlonguri în fața nemărginirii, Și dacă noi vom sta ascunși sub palmieri și ne vom privi, Pescărușul din stânga ta ar fi o iubire temătoare și însingurată, Care nu

E ritualul menadelor lui Dionis - Șerpi negri, strânși în mâini, ofrande or să fie. Ca amfore încinse, femeile-n chindie, Se unduiesc vrăjite de rugul ce-au aprins. În sângele lor roșu

Trăiește-n noi iubirea aventură, Cu gust de flori crescute-n cimitir, Crăițe galbene, amară băutură, Amestecată-n urna iubirii suvenir. Þărâna e în începuturi și-n sfârșit, În noi e uraganul

Atunci mi s-a întâmplat un fapt curios. Era ziua când împlineam 18 ani.Lumea încă îmi părea un miracol.Vara era superbă, invadată de maci roșii și flori de tei, iar iubirea pe care o trăiam ar fi

Să ne ningă cu fluturi umerii goi, Și peste purpurul îmbrățișării S-auzim coralii crescând. În noaptea asta toate mările tac, Sfiindu-se să tulbure

Timp, adunat în căușul palmelor, Risipește-ți clipele pe covorul de stele, Ca noi să le căutam în genunchi,

Așteptarea s-a frânt, Și-au rămas, Nemăcinate ruinele- Pietre ascuțite, Rănindu-mi palmele.

Nisipul alb Răsfrânt Și-ntors De val... Răzleț De vânt, De ploi, De pas. Sălaș Cumplit,

Mihai, de ziua ta Când ei ți-aduc coroane, Eu nu mai cred in moarte. Mi te aduc pe mine și pe el, Condeiul meu: știu ca-i puțin, Dar-poate- dorul de senin, Din

Când tu zâmbești, Eu uit o lume-ntreagă Și văd cuvintele în aer cum dispar. Clepsidra mea, Încremenește pe secunda- Nimfetă a

Dorința ni se încurca în gene, cafeaua o băusem și era târziu, părul meu era despletit, ție-ți era lene, hainele lunecau... nu mai știu. De vorbele sucite, în fine, am scăpat culorile -

La confluențele iubirii unde dorul crește atemporal... Cum să te trezești, fără a fi rănit, din acest regat inexistent ca și Fata Morgana?! Zi după zi, luna întoarce deșteptătorul spre

Ca niște fructe date-n pârg, Obrajii noștri peste zile curg. Un rid ni se anină-ncetișor: Unii il plâng- alții îl iau ușor. Ca fructele arome

Dacă aș fi foșnetul cărților sub degetele cuiva, Ce altă iubire ar fi fost mai mare, Decât a mea pentru acele mâini, Ce-nfrigurate uneori sau calde, poate, M-ar naște, făr-a mă vedea

Pe-acasă, în insula albă, plouă din nou: căpșuni nesăbuite, pahare de topaz, turtă dulce și ceai, catifea, poezie... O boare ca de miercuri! Pe loc le-a alungat un demon cu gheruțe și

Nu, femeile nu se răstignesc ele nu-și poartă lemnul crucii pe umeri femeile stau în genunchi și au lacrimi cu care spală picioarele bărbatului (pretext pentru ceasul din urmă când îi

Intrăm în iarna camerei de veghe: zăpezi virgine, paturile albe ne leagă carnea cu un miez de vară. De undeva, din turnul altei ierni, o pasăre cu puf de scorțișoară ne strigă-ncet pe nume

Un pistol pe care scrie Alicante și niște pantofi ( pantofi de bărbat) care vor fi încălțați la o nuntă. Un pistol care vine din Alicante și niște pantofi ( pantofi de bărbat) care s-au

Un cerc în stepa rece- ielele s-au mutat la parterul lunii pline. Lupii mei râvnesc cuminți la Sfântul Graal, supuși de iedera iubirilor mustind de sete. Umeri goi adunati către

În tristețea mea, dorul caută un prieten care să-l ducă la capătul oceanului... În insomnia mea, destinul caută corzile adânci ale singurătății... Tu, pasăre de argint

Ești o minune.Nu pot mai mult a spune despre tine! Tăcut(sau nevăzut) în taină, crești. Se umple-n timpul ăsta

Cad din cedri cerbi liliachii, Foamea și dragostea, Smalțul aurit al norilor -- Mereu acolo, Ca și Mitul Peșterii. ,,La vita e bella” repeți tu, Cu buzele altei fiinte, Þie-ți