Ela Victoria Luca

aici</b></i>

Aici este o poezie inversa, fiindca daca citesti cumva de la sfrisit spre inceput, vei intelege si dincolo de zid:

încerc să nu fiu umbră de nufăr
lacul așteaptă
prăpastia deschide generoasă brațele
soare negru coborât din munți aici se moare lipit de copaci
am visat pești vorbesc despre erupția unui vulcan
linia aceea se vrea orizont nici o pasăre
în rest câteva scări întuneric undeva începe marea nici un pod
fire de nisip nimic un chip ascuns în prima zăpadă
și întâmplarea de a mă fi descoperit întreagă
încerc să exist un zid dincolo de el uit ușa fereastra

Și dacă îmbini altfel versuri-fragmente, iese alt vis. Aceasta a fost încercarea mea de a nu fragmenta decât până la limita deschiderilor de sens.

Ela

Am privit fata aceea, orașele, alb-negreu, secvențele, lipsa de aer, fragmentele din timpi trăiți atât de diferit, am simțit aritmia, melodia repetabilă, întâlnită în orice mișcare spre alt cadru. Cinematografie bine realizată, discurs confesiv, jurnalesc, îmbinare de secvențe poetice. Vertij, uneori, care te cufundă în sinele nedescoperit, neînțeles, necuprins.

Îndeosebi versurile:

\"nu am putut sa ma gandesc la acea senzatie
luni intregi
nu priveam coperta
mi s-a mai intamplat asta o data
cu inima fiului meu
de cartea aia imi era teama
eram in tabara la dunarica
ziua pictam noaptea citeam\"

Mi-e greu să aleg, fiindcă și cele cu semnul, semnalul, revin, au impact, nu te lasă să treci mai departe.
Iar finalul dă forță întregului:

\"sa asculti melodia te rog
au ales-o extraordinar
asta a pornit
nostalgia nimicului care suntem
totul pe o coperta de carte
si in ea alta si in ea alta
si noi in alta
si tot ce ne cuprinde in alta
aceasta trecere continua
din ceva in altceva
ma omoara
ma distruge\"

Acest poem aici în-cadrat merită un flash. Și o revenire după prima lectură.

Faptul că ai simțit ce pulsează intens în acest poem este îndeajuns. Explicațiile, motivele, de multe ori nu sunt necesare. Știi ce spunea în \"Micul prinț\", Saint-Exupery: \"Numai oamenii mari au nevoie de explicații.\" te mai aștept acolo unde stările rezonează și nu numai.

Ela

existența pusă între pielea și carnea cuvintelor, și fluidul sau invizibilului spiritual. Abur, nimb, dizolvarea temerilor, îndoială prefăcută în măgură, contopirea artei cu realitatea - ce idel frumos și atât de greu realizabil, recitalul virtuții. Ce bine ar fi să ne putem trăi dincolo de noțiuni, în esența lor vie și nemuritoare.
Așa ascult eu poemul acesta. Într-o zi voi spune mai multe despre compoziția lor, a poemelor tale.
Aici, rearc îndeosei prima strofă:

Mușc din aburul ce se plimbă desculț pe piele,
Din rană curge sânge de iele
Cu molecule sparte de țipăt de mierle,
Am smuls din umori păcate rotunde așezate în perle.

Ela

Atunci când ceea ce transmit printr-un text este recepționat de un cititor cel puțin cu asemenea fidelitate, nu pot să nu apreciez cititorul, fiindcă esențială este întâlnirea printre și în sensuri. Finalul comentariului mă face să răspund la întrebare, cumva, pe scurt, așa cum am scris și în versuri:
între timp am înțeles nimic nu te atinge
decât atunci când te lași atins
mâine voi râde și de această întâmplare

Și totuși, remarca ta m-a făcut să zâmbesc, amintitndu-mi de un film: de viață scapă cine poate.

Ela

Acum știi ce se poate face cu acest experiment. Vom scrie împreună un poem, în aceleași acorduri. fiindcă între apele dulci ale dunării și apele amar-sărate ale mării uneori se fac punți. este în ritmul \"mal de toi\" (en fin, de Lui, le meme.)

mi-am rupt însângerată și mută durerea
de aceea iat-o cum atârnă acum pe față
ca o gură necuvântătoare

și

un pic bolânzi un pic frumoși un pic măiaștri
pe noi nu ne doare deznădejdea întâmplărilor
ci bucuria tonică de a fi încă
pentru același sau pentru un alt început

acum descopăr ceea ce este o zbatere fără de cuvinte. și întru aceeași toamnă, ori poate alta, dinspre o vară încireșată. uneori firele nevăzute fac noduri. se întâmplăp o descumpănire, după o rupere, ori poate doar o luminare ăși are rostul acolo. Trebuie să o poți vedea. și să ai demnitatea fiecări întâmplări neîntâmplate. de dinspre mine, cea care a încercat să lase o veghere celor ce nu au timpul purtat de înger.
poemul tău parcă l-ai scris cu mine.

Ela

Măi, când ești născut toamna și în cumpănă, cred că mai numeri toamne si des-cumpănești cumva. yang-ul are și el un rost. Aici, însă nu pot scrie smaralad sau altceva, fiindcă e numai și numai rubin. Cât despre bolero, Ravel, da. În rest, nu confundăm cumpenele. Fiecare cu fântâna lui.
Variațiunile sunt pe ora de santal.

Ela

\"Făt-Frumos, când întorc capul, să știi că mi-e foame.\"
Ah!,gurile...
Atunci, i-am dat o bucată din mine:-
inima dreaptă
și marea s-a despicat în două, îngropându-l pe faraon.\"

Inima dreaptă, ochiul verde-mac-violet, îngroparea faraonului și noaptea încolțită, cine-o paște; ziua poposind în lut - cine-o vede, dincolo de orice simbolism, aduce spre ochii mei o renaștere.
Fiindcă din despicarea mărilor în două apare un alt țărm. Sau o altă apă. Sau altceva. Să mergem mai departe, povestea nu, nu se încheie aici. Incadescența mersului pe ape este unul din sensurile pe care vei continua scrierile.

Ela

Raul, privești bufnițele acelea și cred că ești printre puținii care au văzut cum de fapt ele dau sens invers în poemul meu. Mulțumesc pentru cum reușești să mă vezi în totalitatea mea, de om și de poet, aoclo unde poet este încă scris cu minuscule. Nu voi mai irosi bani pentru ziua de ieri, orașul de jad are deja o anume strălucire, dincolo de vechiul ce încă persistă.

Carmen, privește mersul omului printre silabele deschizătoare de lumi. Nu știu unde voi ajunge îna ceastă peregrinare, cert este că întrezăresc ceva. Orele de santal nu s-au oprit. Orașul are timpul lui. Femeia scrie. Ceva ai intuit. Te las să descoperi mai departe.

Dalba, convergențele și sinergiile sunt adesea dincolo de sfera conștientă a vieții noastre. Și eu sutn încă surprinsă când apar, câteva momente, după aceea îmi dau seama că aici există un firesc. Atingerile cuvintelor îmi doresc să aibă temeinicie.

Ela

stabilo-poezii :) în titlul comm

\"nu-mi pasă vreau doar un dram de clemență dinspre lumea invizibilă să mă mîngîie pe frunte atît cît să trec puntea fără să cîntăresc cît se poate cîștiga și cît pierde dintr-o sferă cu asperități de dragul unui joc nevinovat pentru care sîntem atît de liberi cît putem duce cu toată libertatea de a nu pune întrebări de a nu roti cuvintele în manej\"

caii liberi neîmpușcați, ei știu să simtă dincolo de moartea necesară după rănire. ei nu cunosc orgoliile. sunt doar într-o demnitate, își aleg întotdeauna înstăpânirea și își păstrează somnul vertical. în loc de șa vor accepta umbra. hățuri le sunt firele plumb. și când vor dori eliberarea, nimic nu le va opri galopul.
amintește-ți vagul nu poate fi stabil decât sub o aparentă îmblânzire.
în echitație, competiția e o eleganță. aici, în lumea celor ce lasă cuvinte, eleganța se dovedește a nu ami fi en vogue și devine din ce în ce mai vagă și instabilă.
tu o porți.

ela

Așa cum vara nu are tălpi, eu nu îmi văd azi palmele. Sau nu știu să ghicesc în ele, de aceea, amintește-i tu lui că nici tristețile de septembrie nu sunt altfel decât cele din noiembrie sau cele din februarie. Cred că râd măi anotimpurile de noi, cei cu-fără-tălpi-și-palme. Mulțam că ai lăsat o urmă pe acest nisipiu de jurnal.

Ela

Toate minunile iau înfățișarea așteptării
Acolo, în locul dureros de exact
Numit de toți rătăcitorii Steaua Polară
Pulsează doar inima zeului dispărut.
(AMT)

Parcurgem calea fără a ști încotro. Și nici asta nu mai contează, ci mersul vertical. Aici, prin poezie. Acolo, într-o stație, mă voi opri. Anul acesta ar fi putut fi de zi.


Ela

Mulțumesc pentru că poți privi poemul ca poem, pentru că îmi simți acest \"a trăi împreună cu alții\" ineditul momentelor. Uneori este tot ce ne rămâne.

Ela

\"versul meu și-a mai pierdut un picior
schilodit fuge iepurește
de frica împușcăturii cu gândul
se scrie singur
alunecând în aspra-mi durere
a poetului făr’ de talent
O poezie …două poezii…\"

Între cioburi de umbră și zebrele luminilor, maternitatea și paternitatea poeziei se lasă înscrisă în tine. Uneori numeri, ca și cum ai învăța pentru prima oară cum se fac pașii. Eu mă bucur pentru că îi poți face înspre locul acela din care vin cuvintele.
Citesc ce scrii, de la o vreme. Treci călător printre pagini, iar ceea ce culegi îți priește. Te lasă în spațiul tău, cu încredere.

Ela

Artistul încă este în devenire, femeia ce sunt are un dram de spiritualitate. Până la înțelepciune am cale încă de străbătut. Mulțumesc, treci acolo unde îmbin darul cu ceva din mine.

Ela

Aici, sensul este dincolo de cuvinte și are o destinație aparte, cu totul aparte. Mulțumesc pentru a ta netăcere. Înseamnă tare mult acum.

Ela

Primește viorile. Uneori, din tot ceea ce simt, rămâne doar un vis. Esențial este că pot visa. Într-o zi voi țese o realitate anume, din firul visat. Până atunci, ascult orga din mine. Mulțumesc pentru sensibila ta apropiere de inimă.

Ela