Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Doamna cu păsările roșii

gând celui cu an de dor, întru sărbătorire

2 min lectură·
Mediu
Pe drumul acesta am doi camarazi. Câteodată unul șchioapătă și îmi spune că nu trebuie să strivească roșul. Al doilea are degetele de la mâna stângă pictate în indigo, ca să lase urme pe fiecare piatră, „prinde bine celor care nu își au văzul”. Atunci am înțeles că era un drum al orbilor. Nedumerit, am lăsat cuvintele să doarmă mai departe.
Femeia cu păsările ne aștepta la poalele muntelui, într-o mână avea o lampă, în cealaltă aduna polenul irosit de florile stâncilor. Nu știa dacă ei, călătorii, vor fi având calea bună și le-a amintit că nordul nu este întotdeauna spre nord. Cel șchiop i-a răspuns: „De-acolo de unde vin eu, nici o stea nu este polară.” Cel ce lăsa indigo pietrelor a rostit: „Acolo unde mă îndrept eu, nordul nu are încă sens.”
Eram doar un martor tăcut la o călătorie. Uneori încercam să înțeleg ce se întâmplă, ce mi se arată. Obosit, rămâneam fără dorințe, cu un sentiment ciudat că toate își au locul undeva, și nevăzutul, și nemersul, și nerostirea. Eu eram cel care nu vorbea, însă numai ceilalți își dădeau seama de asta. Eu trăiam încă în iluzia că și pietrele, și păsările, și șchiopul, și călăuza, mă ascultă. Femeia cu păsările roșii mi-a făcut cu ochiul, într-o tulburătoare complicitate. Numai păsările grăiau: „Nu căuta zborul, ești deja.”


\"Image

Tablou: \"Doamna cu păsări\" (foto: nedezvăluit)
044.010
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
228
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “Doamna cu păsările roșii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/jurnal/150511/doamna-cu-pasarile-rosii

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Ela,
Iar ai comis o scrisoare de suflet&zbor:
\"Câteodată unul șchioapătă și îmi spune că nu trebuie să strivească roșul. Al doilea are degetele de la mâna stângă pictate în indigo, ca să lase urme pe fiecare piatră, „prinde bine celor care nu își au văzul\"
Ma alatur si eu urarilor tale. Cu sinceritate,
0
@florin-andorFAFlorin Andor
Ela,

... pe drumul acesta mulțumescu-ți pentru dar cu dedicație; e mult și contează; altfel, învățăm printre cuvinte pășind alături ... la bună citire / veghere :)

Carmen,

... mulțumesc frumos pentru urări, numai bine ție :)
0
@daniel-cristeaDCDaniel Cristea
Ela...ti-am citit textul si am gasit in tine artistul completat de femeia desteapta.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Artistul încă este în devenire, femeia ce sunt are un dram de spiritualitate. Până la înțelepciune am cale încă de străbătut. Mulțumesc, treci acolo unde îmbin darul cu ceva din mine.

Ela
0