Ela Victoria Luca

clădiri ce se dărâmă la nesfârșit cărămizi roase de sare meduze plutesc în aer pretutindeni după secarea apelor din decor se desprinde fetița agilă se ascunde iarăși de oameni mereu în

în această carte e descris un personaj se numește poem are câteva sintagme comune în plus nu deține un spațiu metaforic disponibil pentru sensurile incluse nimeni nu știe cine l-a semnat

el îmi spune să tac să nu scriu să nu râd mă leagă înăuntru mă strânge bine de oase mă îneacă în propriile cuvinte până când din mine nu mai iese nimic așa nu pot atinge așa nu pot întinde

imaginează-ți cum plec într-o amintire în alb port în jurul gleznelor culorile pe rând până la prima poartă de jad în orașul acela nu se mai doarme văd încremenite câteva bufnițe copiii nu mai

dincolo de pasiune voi desena o spirală intermitentă în auriu fără întoarcere fiecare chip își va afla jumătatea de sticlă fiecare nervură de viață va fi rădăcina altei ore înainte de

ora aceasta mă iubește pentru că sunt verde și ea nu poate atinge niciodată iarba nici măcar nu mușcă din merele pădurețe și uneori sfidează încolăcirea șarpelui în jurul evei pentru trupul

despietrire zile curățate de banal, zile între hârtiile creponate ale fragilității, prin care ne amestecăm lăptoși. ochiul geometric din inimă vede răsturnarea printre pietre, o mână care mă

Plăpândă, ai în suflet adierea brizelor marine și te îndrepți în dimineți scuturând cochet părul în rouă. Ce discreție are pasul tău prin ierburile fremătând în amiezi vrede smarald de

între ceea ce cauți și ceea ce pierzi este doar un ceas oval transparent ca lacrima-n lut duci agale o raniță peticită cu inimi din est respiri a iarnă pe margini de hăuri în loc de pocal ai

cineva să îmi desfacă părul să fiu simplă femeie din granule de sare așteptând paharul de apă azi am toate detaliile în sertar câteva fișe de viață câteva rețete de respect pentru

în mine, Judecătorul. mă întreabă și astăzi ce anume caut printre oameni. epiderma oarbă a secundelor, îi răspund indolentă. forma luminii, maestre, răstignirea în apele neîncepute. e simplu, ca