această normă a pământului

sunt întâmplări din care lipsesc
lipsesc fiindcă am un ochi mai aproape de moarte
unde sunt nu mă joc de-a destinul
unde sunt nu mușc din pâinea mucegăită

se zbate în mine un clopot
ascult

azi ți s-a mai dus o viață
azi ai mai pierdut un capăt de lume

ehei Domnul meu cât din credința ta în om este vie
cât din această normă a pământului îmi lași de urmat
dacă rumegușul ăsta de vise îmi ține doar o iarnă?

în mintea mea acum plină de cruci
traversez încă o punte
să merg așa prin ape ca printre spectatorii
unui teatru absurd

numai tâmpla nu vrea să se plece
numai inima asta de noapte nu mai vrea
să țină inima ta în ea

e doar vântul
doar vântul și ultima răscruce





9 noiembrie, Cristinei, plecatei