Ela Victoria Luca

Îmi place atmosfera poeziei tale. Desigur că ideea nu este nouă deloc, dar uneori cred că putem reaminti celor de lângă noi ce este încă viu, ce nu se pierde. Verticalitatea este una dintre esențe. Aici, cumva brâncușiană, cuma soresciană.
Îmi plac versurile:
\"câteodată brațele se deschid cruce
apoi se adună vertical\"
\"brațele uită de mine\"

De revăzut, cred eu:
-condensează în albastru
- repetiția \"încă o dată\"
- înțelenite în sfinx
- capul în nori
- este pe-aproape

Ascult aici pietrele cum își închipuie zborul măiastrei.

Ela

Orice poate fi blamat de cineva care alege doar sa blameze. Orice. insa ceea ce este important, cred eu, este sa lasi esentele sa curga mai departe, doar stii, apele lasa pe maluri deseurile, pietrele, corpurile straine etc. :) Scuze pt intarzierea raspunsului, de vineri seara nu am mai accesat. :)

Ela

Ziua bună îți dau, chiar dacă ești noptacă și ai fildeșul în ochi. :) de trei luni încoace, iarna nu-ți mai place. Nici mie. Că sunt mulți și toți deodată. Și din ce în ce mai toți. :) Mulțam fain de poposire.

Ela

\"revin în pielea mea de pânză albă. în jurul lui M timpul a încremenit până la urmă. în locul lui alergăm toți ceilalți. M nu are ochi nu are trup nu are buze. el e doar gaura neagră din mine care mă soarbe când uit ce caut aici.\"

aș fi tăcut dacă nu ai fi scris acest final. Fiindcă de ceva vreme văd hăurile acestea și strădania mea este să ating omul măcar pentru o secundă de luminare. Atingerea aceea cu palmele bine deschise și îndeajuns de calde cât să deschidă porți și să risipească negrul. Atât cât se poate. Dar tu știi ce vreau să spun. De aceea, aș fi trecut mai departe dacă nu aș fi găsit ultimul gând aici. Nu uita că acea gaură neagră nu se întâmplă oricum. :)

Ela

\"port cu mine sfios și artistic o cruce
bîntuit precum știți mereu de insomnie
zile vin și dispar prematur și caduce
și-mi pun pe creștet o imensă tichie\"

Poetule, și să urle vedea după mine și tot te-oi lua în seamă. Pâi da cum? Io-te și tu cu câtă simplitate și limpezime descrii aici versuind trecerile astea incognito și abia vizibile ale noastre prin imensitatea de timp și de spații.
Și-apoi, mai stai și mai privește o dată în urma ta. Nu vezi ce de versuri te urmează? Sunt ale tale, să ne trăiască și tu cu ele.
Abia de am revizitat pagina ta cea cu mult galben și mă întrebam când mai scrie Poetul acesta o poezea pe vdea? Și ai și apărut. La bună revedere.
P.S. Pregătește-te să nășești o căticică. :) Nu o lua în seamă prea mult. ;)

Ela

Dacă aș lua primul vers aș plânge numai eu știu de ce. :)
Și mușuroiul acesta de nopți... Anana, cât sidefiu dorești ca să fie lumină? Și să dai mai departe? Nu îmi răspunde, cred că știu, cumva. :)

Ela

Cred că fiecare are \"ora lui de fildeș\", în zi sau în noapte, ora aceea în care se simte dăruindu-se altora, prin simpla scriere, prin muzică, pictură, sculptură, fotografie, dans etc. Fiecare. Unii se întâlnesc în același timp, alții se completează în alți timpi. Prețioși. Așa cum ziua continuă noaptea, și invers. Mulțumesc vouă, pentru că sunteți completare.

Ela

Nu, poezia nu e nicidecum vreo soluție mereu salvatoare, ea nu te mîntuie de durere, ci îți provoacă doar noi cucuie: hîrtia e încă un zid de care te lovești inutil cu capul. Poetul este doar un autist damnat, “eretic ars pe rug în fiecare zi” pe care “trăirile îl fac cioburi”. Cuvintele lui șchiopătează în vacarmul înjurăturilor nemulțumiților și uneori nu mai rîvnește decît un “azil în cer”, o “dispensă pentru reîncarnare” în orice altceva decît în om. Iar alteori poezia este doar cenușă care se-ntoarce-n țărînă, sentiment îngropat în hîrtia hulpavă, comunicare incendiată.

Cuvinte pentru a descrie. O viață a poeziei sau poezia din viață. Nu, nu mă contrazic cu titlul volumului lui Radu Herjeu, nici cu prezentarea atât de migălită a lui Corneliu, ci spun răspicat că moartea face parte din viață din totdeauna, de aceea îi putem spune \"noapte bună\", stăm cu ea la masă, o însoțim când ne însoțește, o auzim, o desenăm, o versuim. Și dacă încă putem face toate acestea, lansând în etern cărțile noastre despre ea, atunci Umbra umbrelor este doar felul luminii de a fi om.
Mulțumesc pentru lectură, lui radu, lui Corneliu și celor ce știu a trăi viața și moartea, și a le metamorfoza uneori în poeme.

Ela

fiindcă simți - typosurile mele în commuri.

Cred că e prima dacă nu a doua oară când găsesc semnul tău pentru mine. Aș dori într-o zi să îți dăruiesc o carte, fiindcă simț prețuirea. Din mine. Pentru cei frumoși și trainici. Mulțumesc mult.:)

Ela

Mulțumesc \"noptacilor\". Sunteți și voi miezul nopților, știu. Ne regăsim uneori pe pagini, târziu. Nici măcar nu ne vorbim. Uneori, rar, sacadat, cu tine, Raul. Și e bine că vă recunosc.

Ela

pentru acest poem limpede, de un estetism fără prețiozități, cu o imagistică bine conturată, cu fir liric bine țesut, cu un adevăr întreg reliefat și în cuvinte și în semnatica bine stăpânită.
Ramona, am citit tot ce ai scris, declar - după simpla mea părere - că acesta este cel mai bun poem al tău.
Te-aș încuraja să scrii mai departe cel puțin în acest stil. Mă bucură steluța Mihaelei. E semn bun, scrie din ceea ce ești, acum.

Ela

Li, că găsesc mereu ceva ce mă surprinde în scrierile tale, este deja cunoscut. Că e greu să crezi că cineva îți iubește cuvintele atunci când lumina a coborât în ele, este de înțeles, fiecare își caută moartea acolo unde se află, iar cuvintele o cuprind pe de-a plinul.
Asta îmi spune mie poemul tău. Și îmi mai spune despre cum iei ironia și o faci soarta morții, o legeni frumos precums e leagănă aurolacii, și nu îți iei lumea în cap de la dorințele hemoragice.
Ce versuri înstelez?

\"când moartea bagă cheia-n broască tresare îngerul de serviciu
mă zgâlțâie cumplit mă trezește îmi răsucește coloana\"
\"lumina a coborât la statutul de cuvânt
sângele se întinde mai greu pe felia de pâine\"
\"sar pe fereastră las în casă moartea și îngerul să-și încerce săbiile\"
M-am împiedicat în strofa cinci, dar asta nu m-a doborât, fiindcă ai continuat cu ceea ce îmi place cel mai mult:

\"singura mea șansă e să mă trezesc
din mine
în tine\"

Și mai ales ai marcat superb finalul: i m p o s i b l e. (eu am ales să îl scriu așa).

Mulțam pentru refren și poem.

Ela

Da, voi fi. Cât de curând. Deja lucrez la ele. :) Mulțumesc pentru chemare.

Ela

E un portret limpede, trasaturi schitate in spirit, ca si cum acest chip abia intrezarit si totusi familiar, iti vorbeste din lumea lui. Acolo unde copacii nu au rodit, unde vulturii inca sorb din sangele palmelor si unde iubirea se rotunjeste din aripi. Imi place cum stiu orbii aceia sa roteasca curcubee. Frumoasa imagine.
Cred ca atunci cind ai in fata ochilor un peisaj clar, o inchipuire bine trasata, o istorie curgatoare, poezia ta, Diana, se scrie mai fluid. Think about it.
Multumesc pentru ca m-ai facut sa vad altfel chipul, sa il regasesc.

Ela

Mulțumesc pentru ascultare acestui mers sacadat între realitate și iluzie. Dacă te-a tulburat, înseamnă că știi ce înseamnă. Te rog, spune Ela, simplu, fără pluralul de politețe. Așa sunt aici.

Ela

Nu știu cum, dar cred că ori diminețile nu se mai vor lipite, ca să respire și ele într-un spațiu propriu, ori vine așa câte un bici dinspre nord care te face să ștergi adorația de pe fața ferestrelor. Nu, nu Godot. :)
Mulțam, Ramona, îmi amintești că uneori și-un fir de iarbă e mai rotund decât cel care alege să fie \"dublu orb\".

Ela

Erika, nu știu de ce dublul orb, adică nu știu care sens ar fi îndeajuns de larg pentru a cuprinde sentimentul ducerii. Mulțumesc și am înțeles.
Ionuț, nu știu cum reușesc să ajung la marginea lacrimii și nu în lacrimă, cred că uneori îmi dau seama că a sta în lacrimă nu îți mai permite să respiri mai mult de 5 minute. și tare iubesc viața. Mulțumesc.
Paul, mulțam fain.

Ela

După ce bei din cupa agapelor, amintește-mi să șterg de praf ultimul ceas de fildeș trăit. Mulțumesc, Di.

Zamfir, trebuie să recunosc că felul în care ai desprins circularitatea temporală, continuitatea existenței și mereu începutul mă face să topesc argintul. Mulțumesc. :)

Ela

Cum să îți spun mai mult decât ești? Fiindu-ți. Acum, taina etse că atunci când mi s-a pus această primă întrebare, a curs tot ce a urmat după ea, dar numai îb gândul meu, el nu a auzit, el nu a auzit niciodată cum îi vorbesc în gând. Și a fost alegerea mea. Căci nu se putea altfel.

Ela