Ela Victoria Luca

Poem inedit. Despre rostul osândirii, despre ce mai rămâne din noi după toate peregrinările, despre cei prea curând născuți. Acest timpuriu în care ne găsim prea bătrâni.
Felicitări, ai menținut Poezia în spirală.

(completează te rog minim biografia, de astăzi poți evidenția texte, consultă instrucțiunile din regulament)

Ela

eu voi scrie cu cerneală antipatică cea mai simplă impresie a mea, cea în care expresia se lasă așteptată, aluzia e iluzie și versul nu-și află mersul. Nu știu de ce nescrisul este mai vizibil uneori decât orice înscriere, invizibilul devine atât de limpede văzut, intangibilul îl simțim atât de intens, în aceleași secunde. \"nu știu de ce\" - este cea mai antipatică întrebare.
la bună veghere, Mihai

Ela

Poezia lui Vladimir Negru surprinde uneori prin lejeritatea sa de a transcende spațialitatea personală, spre lumi abia tangibilie, abia vizibile, fără a pierde din poetic, fără încărcătură mistică, fără a artificializa metaforicul. Substanța și esența se păstrează.
Aici, Dumnezeu nu doar are chip de om, are patimile omului, neputințele lui, este Omul. Înainte de sacru și profan. Înainte de orice, stă în acest pat rotund, în care masculinul, femininul împart aceeași spiritualitate. Femeia cu gust de sabie, ce imagine care cutremură și fascinează în același timp. A împărți cu Dumnezeu aceeași femeie, aici inițial am avut un obstacol. Între timp, am trecut peste, descoperind sensul.
Deosebit poem, am spus asta de la prima lui lectură, și azi la fel am simțit. Adoratio rămâne de colecție rară. Ca și altele, ce sper să fie aici.

Ela

Eu am fost cea care a recomandat spre lectură poezia ta, fiindcă am apreciat compoziția, mesajul, spațiul respirabil între metafore, stilistica proprie, adesea ineditul în articularea sensurilor, coerența ideaticii.
Nu știu de ce nu mai este acum recomandată. Și nu știu de ce comentariul tău de mai sus.
În plus, astăzi ai scris o poezie - după aprecierea mea - mai bună ca aceasta. Sper ca și altcineva să te aprecieze.
Eu recomand iar acest text, dacă nu ești de acord cu acest fapt, voi înțelege.

Ela

Ama, Magritte și colivia lui. De la Yves Montand la Garou, îmm, ceva distanță, dar spiritul străbate melosuri diferite. Mulțam pentru amintirea luminii.

Roxana, enchantée. Cred că îți înțeleg sentimentul, cert este că nu am ales niciodată voit complicațiile stilistice, așa îmi apăreau, indiferent că scriam poezie, proză, gânduri, eseu. Uneori o revoltă aduce se pare un ton aparte scriiturii, am ignorat acest aspect. Mă bucură că aici ai receptat foarte fidel și mesajul, și mișcările prin spațiile interior-exterior. Nu pot promite că voi scrie la fel ca aici, fiindcă de felul meu când promit mă țin de cuvânt, iar în ce privește curgerea scriiturii, vorba lui Felix, uneori poezia ne mai și înșală. Te mai aștept.

Noemi, da, foarte bună remarca și bine plasat impulsul dat de Felix Nicolau. Interesant este că această poezie a avut o variantă cumva diferită, mai hard decât a ieșit acum, și care vorbea despre morții-vii, oamenii aceștia care se simt bântuiți interior de \"fantome\", care trec prin viață omorâți de propriile neputințe etc. Nu știu de ce am șters-o și am scris altceva, cumva asemănător, dar pe alt registru. Mulțam pt impresia ta, bineprimită.

Ela

Mulțam, cred că simți că sunt spontană în ceea ce scriu, că uneori mă arăt, alteori nu, așa cum simt și îmi propun să mă las scriiturii. Mi-a prins bine impulsul tău, ca de altfel fiecare impuls care îmi spune: hai, îndrăznește. Și sigur ai mai găsit ici-colo salt\'n peppa. În plus, sunt eu însămi, fără să mă arunc într-un tipar. Atât cât pot, desigur. Ai avut dreptate în comentariile la celălalt text, un pic de \"iuțeală\" nu-mi strică.:)

Ela

e viața dezvăluindu-și lumina
copil ce-adoarme în ochiul mamei
e timpul mugurelui de lapte
să își deschidă brațele
spre arborele de inimă

Să îi fie destinul lin și părinții ferice!

Ela

pentru sugestii. mă gândesc la experiment. cât despre poezie, deocamdată așa o simt. când va fi o schimbare, se va percepe.

De ar fi fost măcar atât de agresive, ar fi fost bine, aș fi avut rost prin politică. De ar fi fost atât de comice, aș fi scris la o revistă umoristică. Cred că falia nu este atât de mare, ia privește iar și iar, mon cher. Vei vedea cum se adună apele toate într-o aceeași matcă. Am înțeles aluzia. :)

Ela

Pain e chestia aia care se mănâncă zilnic pe pâine, dar azi, nu. :) Mulțam. Îmi place Kandinsky, cum Dumnezeu ai intuit și asta? Vezi, da, vezi. Enchantée :)

Ela

Octavian, la intersecția morții, unde corbii bântuie. Acolo e greu de traversat. Mulțumesc pentru apreciere.

Emilian, ai simțit fiecare trecere,, îndeosebi prin trăire, ca a unui orb. Acolo, e altă intersecție, neîntâmplător ales \"a corbilor\". Mulțam.

Catmardra, înțeleg și sentimentele și resentimentele, iar dacă tu aici vezi un discurs tern, îți respect percepția. Aștept revenirea, în lumină, indiferent de prezentare.

Ela

Aici nu e un discurs schizofrenogen, dimpotrivă: aici discursul este într-o coerență interioară susținută de o mentalizare a afectelor, de un teatru psihic pe scena căruia personajele se desfășoară în umbre, traversând spațialității pe linia viață-moarte: cineva a murit, în dialogul tău cu umbra ei, privești într-o oglindă, sferele se transgresează, nu mai știi ce personaj se adresează și cui. Noduri. În creștet. De-acolo pornesc fire mai departe, \"arborescențele\". Cotidianul apare aici, nu ca de obicei în scrierile tale să dea substanță poeticului, ci să spargă legăturile. Fragmentarea - ca să mențin linia schizo subliniată de tine - este nu în interior, ci în afară. Cioburile de lume sunt adunate, cioburi din ceilalți: unii s-au sinucis, alții încă se tem. Nu știu de ce textul tău m-a dus cu gândul la \"De viață scapă cine poate\". Bucăți de teatru, într-adevăr, iar tu privești și scrii din culise. Noi, spectatorii, vedem numai o parte a lui.
Aș sugera ca titlu: \"Bucăți de teatru\".
Ela

a nu se posta mai mult de 5 texte pe zi. mulțumesc.

pătărania?

că în titlu aș elimina \"dându-și poalele peste cap\". nu e o imagine poetică, mai ales în acest pastel de tine conturat. în strofa 3 are sens, însă în titlu e izbitor. probabil așa percep eu acum, sau fiindcă ador magnoliile. :)
poem în care senzualitatea e ca un val nediguit. :)

Ela

Acum el știe că simt vântul din inimă, vântul de viață și timp născător, cel aducător de lumini. Mulțumesc pentru că ți-ai adus ziua aici, în albastrul-nisipiu din mine.

Tonalități diferite, ca și cum tu ai scris despre viață, eu despre altfel de viață. Aici, tonurile sunt de gri, nuanțele se simt grav. Mulțumesc, ai văzut culorile adunate în acel gri.

Ela

daina, nu e târziul sau timpuriul, e doar percepția noastră asupra trecerii nisipurilor sub pași, ascultând marea. Cât despre norocul din scoici, eu adunam perluțe, sau cel puțin așa îmi închipuiam pe vremuri. Acum, scoicile simple. Mulțam de tercerea cu finețe. Mai scrie. :)

Filius Sanctus are o continuitate în timp, dincolo de orice paralelă personală, izvorăște din înalt și îl păstrăm fiecare dintre noi în sânge, până om închide ochii. Nu e arhetip, nu e imago, e un fel de referință pentru orice naștere, așa cum bine ai intuit aici, în comentariul tău. Fără de care filius ar fi lăsat încă un pas suspendat. Mulțumesc pentru lumină, risipește întunericul, mai departe.

Ela

Emilian, parcă m-ai fi însoțit prin acest itinerar, nu doar în decorul său exterior, ci și interior, ai atins marea și ai simțit aroma cafelei, ai ascultat cum bate vântul prin stuf și cum nu mai sunt întrebări și nici temeri. Mulțumesc, ești un cititor văzător. :)

Nicoleta, câtă fragilitate, atâta forță, câtă încredere, atâta incertitudine, cât vânt atâta nisip. Și așa se scrie poezia mai departe. Mulțumesc, te mai aștept