things that I can\'t feel outside

Cand iadul e un cortegiu obosit sa mai traiasca intre oameni, apar zimbrii potcoviti cu paradise.

„eu las in andante intalnirea cu umbra / tu chemi in allegro pasiuni nesfarsite”, iar in surdina „nu gasesc locul in care sa ma acopar de amprente”. Aleg culoare strazilor fara nume… doar cu mine, implorat sa mai traiesc un mic destin cersit in nestire. „ceva inconturnabil”, aproape macinat si sumbru; speranta intr-o epava negandita cu versuri.

„Elle etait si jolie”, luna-n cer mi-a soptit. „las conturul pana la mijlocul atingerilor”. Chitarile sunt matematica sau poezie fara cuvinte triste?… sau florile mele care nu-mi spun cand mor? Plec. „si plec”. Toti plecam in forma de unu… unu dupa unu.
„Era una linda fluor”, spunea al-3-lea inger, numarat invers, de la mine la tine. Este felul meu de a privi. „este felul meu de a primi, cumva pana la o distanta optima, cea mai buna pentru a respira si a simti pulsul”. „pentru a asculta”o voce ca o parabola brutala, inopinanta si mova… sunt patit in „a privi inauntrul” de acolo, de unde afara este scopul unui motiv dumnezeiesc.

Eu vin mai aproape de continente. „nu stiu de ce aleg intotdeauna decoruri interioare”. Cand spatiul se inchide, se deschide un alt neinceput… un altfel vazut, „un relief neparcurs” cu pasiune si joc… jocul intre doua scaune neasezate. Doar asa „imi inchipui ca netezesc nisipuri…fara a fi morgana”. Doat atunci „am trup”… ca si cand m-as „impaca – chiar si pentru o secunda numai – cu in-truparea”.

Fara intrebari am zis sa trec intre o poezie de a fi si a fi o singura poezie. Voi fi mai aproape de raspunsul necurat. O sa ma spal cu „spatiile dintre. Peste aripi o sa-mi creasca pasari. Ochii mei or sa vada priviri, „indiferent de geometria lor”.”imi imaginez ca este o arhitectura fluida”; in sus si-n jos, peste tot, oriunde, in jurul meu, ca o galaxie pe care o las stigmata sa ma vada traind.

„cineva imi spune ca nu voi gasi niciodata simetrii”. Cineva care nu mi-a vorbit in soapta vantului cu patimi. Cineva care se intoarce de acolo, de unde pleca sufletul meu in trup. „ii raspund cu asimetria mea sufleteasca”: eu, in oglinda, desenand statui neterminate… ci doar iluzii de forma si Dumnezeu…

„ce bine ca inima asta arata rasaritul”, „singurul punct din care incep si in care sfarsesc, fara a spune adio: nimanui”

Ștefan, este un întreg dialog. Aș putea să te rog să postezi separat, pe o pagină proprie de jurnal, marcând astfel iscusința prin care faci din simple cuvinte și gânduri adevărată literatură. Nu doar ai completat ceea ce am scris eu, ci ai reverberat, ai deschis noi porți, noi sfere, noi spirale. Mulțumesc, recunoștința mea. Îndeosebi pe această pagină.

Ela

o cupă cu șampanie, umile mulțumiri și zîmbete celei ce dăruit-a și vînt inimii sărbătorite.

Acum el știe că simt vântul din inimă, vântul de viață și timp născător, cel aducător de lumini. Mulțumesc pentru că ți-ai adus ziua aici, în albastrul-nisipiu din mine.