Proză
Lupul demagog
1 min lectură·
Mediu
Un lup făcu școală multă și cum i se păru că a prins la minte, hotărî să se bage în politică, doar va pune laba pe un ciolan mai gras. De aceea făcu ce făcu și se băgă într-un partid de mioare. Cu încetul, prin discursuri înflăcărate despre cauza mioarelor, despre dragostea creștinească și alte lucruri bune și frumoase, zăpăci mioarele într-un asemenea hal, încât acestea o făcură de oaie și îl aleseră șef de partid.
Morala: Dacă ești mioară, nu alege lupul șef de partid, căci cauza lupilor miroase a frigărui de oaie.
013.757
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adela Vasiloi
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 94
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Adela Vasiloi. “Lupul demagog.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-vasiloi/proza/179383/lupul-demagogComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
a nu se posta mai mult de 5 texte pe zi. mulțumesc.
0
