Ela Victoria Luca

corectează te rog: pe margine ferestrei

Aici ai fost atât de aproape de starea și realitatea interioară a autoarei, încât ei îi este greu să spună mai mult decât spune poezia. Promit că finalul se va întâmpla așa, cu sensul binevăzut de tine, ca de altfel și toate celelalte sensuri. Mulțam.

Ela

no, amu, asta era și ideea: imposibil. doar e limpede intenția, mon cher. chiar mă întrebam când va veni dmitri să mustăcească. și chiar aici. bun. cred că au și englezii jocurile lor intraductibile și imposibile. și să știi că o să mă mai joc așa, chiar dacă nu e pe placul unora, altora. a bientot,

Ela

și în fiecare din ele, o femeie-oglindă, care dă sensul unei lumini, ca o trăire pulsând limitativ, în jurul aleilor, în nopțile dureros de negre. ca și cum moartea ar putea fi îngropată de sine însăși, fiindcă nimeni nu îi va supraviețui pt a o jeli. orbul este singurul care vede liniile morții din palmele oamneilor. orbul este singurul în care dimineața își înalță mirarea, fiindcă soarele nu se recunoaște în mare decât atunci când femeia nu doarme, nu plânge, nu rostește. singura trecere este prin rugă. poemul tău din azi treisprezece este un prolog pentru înălțarea Sfintei Cruci și drumul spre o lumină indigo.

Ela

categorizare fermă, într-un discurs poetic declamator, bazat pe o imagistică și o scengrafie în care lumea se împarte ferm și definitiv în două, iar cel care ține și amnarul și țeapa este ghidat de o lege interioară în care legea universală este deja înscrisă. interferența planurilor este foarte bine realizată, așa încât linia personală nu domină, dimpotrivă, lasă deschisă perspectiva spre un interior al fiecăruia. al fiecăruia dintre cei ce simt necesară categorizarea. e ceva maiestuos în poezia asta a ta, și asta am apreciat cel mai mult: verticalitatea și logosul.

Ela

o stângăcie în \"adâncul sărutului apei cu aștri\", însă și așa e de remarcat poezia, îndeosebi prin autentic și prin imagini clare, fără forțare în exprimare, are o anume eleganță și grație în discurs.
mi-a plăcut îndeosebi
\"mama s-a cuibărit într-un colț al tatălui și mă visează
pe secvențe\"
și strofa cu dumnezeul prin care îți treci mâinile. o credință în care se sacrifică totul. chiar și trupul lui dumnezeu, urmele lui rămânând sub unghiile omului.
ar mai fi de prelucrat începutul, dar vei găsi soluția poetică la momentul său.
am lăsat lecturii pe prima pag una dintre poeziile tale bune.

Ela

Uln, fiindcă rămâi mereu cu o undă de apă vie din scrieri, simți fiecare vibrație atât de intens, încât mă întorc în mine și mă întreb câți oamnei simt la fel. Mulțam fain.
Andu, pentru că vezi dincolo de orice \"artă a discursului\" lumea imaterială pe care o las lumii, atunci când lumea are de văzut. Da, măi, plec, plec, dar îl las pe Darius aici, la țărmul Lhasa, să mă aștepte. (Oare?) Mulțam fain, oi mai scrie eu și de pe Sena. :) Da, îmi țin cuvântul dat. Întotdeauna. De aceea îl dau greu și numai anumitor oamnei. :) Mă întorc mai senină, promise.
Florian, pentru darul de cruci din cuvinte-înțelepciune, le voi luea cu mine, în valiza aceea prea grea de vid și pagini cu pater. :)
Elis, fiindcă nu te lași înnegrită de litere, ci mergi mereu pe firul auriu al întâmplărilor, conjugând imposibilul alături de mine, de multe ori discret. Știu că și at când nu lași semn ești prezentă. Îmi știu prezenții în absență.

Ela

Da, moartea din noi, din ceea ce suntem, materie, suflet, spirit. Moartea dinlăuntru, dată nouă odată cu nașterea. Certitudinea dincolo de orice (in)certitudine. Colecționara de oameni, de orice e viu. Care singură se îngroapă pe sine, căci nu mai e nimeni să o plângă. Mulțam, Alex. :)

Ela

Mulțumesc. M-am hotărât greu să las acest text aici, tocmai fiindcă știu ce înseamnă tot ceea ce am scris. Mulțumesc pt rezonanță.

Ela

E foarte ușor să afirmi ceea ce afirmi tu, apropo de \"pusul (cu majusculele tale incluse) cuvintelor\", o poate face orice copil sau orice adult. O pot face și eu pe orice pagină a oricărui autor. Am însă simțul și conștiința cuvântului, nu \"pun\", nu arunc, nu fabric, nu trântesc să mă aflu în treabă. Fiecare vers de aici are o sursă în figurabil, senzorial, trăire, gând. Nu e nimci întâmplător. Nici măcar orga din capela soarelui.
Da, am în ultimul timp motivul ochiului în poezie. Nu văd de ce deranjează. Nu e volum. Și nici perioada albatsră a lui Picasso. Fiecare își are motivele sale, într-o perioadă relativă de timp. S-ar putea să mai am acets motiv sau altul, s-ar putea să schimb registrul. Însă rămâne la cum aleg eu. Nu e volum, acolo sunt atentă la ordinea \"motivelor\".
Mulțumesc pentru semn.
(iar eu de felul meu nu mă refer la alți comentatori atunci când analizez textul unui autor. am depășit faza asta. aș prefera să se procedeze la fel și în pagina mea, orice comentator să se refere la text nu la alți comentatori)

Ela

Cornel, tu ai privit scenografic aici, ai intrat în decor, ai imaginat personajele, întâmplarea, desfășurarea interioară și exterioară a lucrurilor, după cum îți deschidea sensuri fiecare vers. Ai creat un \"film\", semn că ai perceput intenția mea de a lăsa imagini, de a scenariza. Mulțumesc.

Mihai, când este vorba despre o re-însuflețire a oamenilor, printr-un fel de transfuzie cu adevăr sacru, numai într-o capelă a soarelui (am evitat solară, aurie, am mers pe simbolismul soarelui în re-vitalizare) se mai poate intra, ascultând în tăcere orga. (Să te duci la Jumiege cândva, să cauți biserica liniștii.) E ușor cumva de urmărit ideea, pe asta am și mizat, însă nu e chiar așa de ușor de urmărit firul de semnificații. Și nu doar pe idee am mers aici. Da, știu ce ar spune Cosmin, eu am (și) alte referințe. În plus, cel ce vede, vede. Cel ce nu vede, rămâne de partea cealaltă a zidului. E simplu. :)

Cornelia, și cei ce nu văd zidul ar putea să aibă harul vederii, dar rămân așa, vanitoși, iluzioniști, farseuri. Și le este bine, sunt mulțumiți, decât soarele vor litere de aur, chiar și pe criptă. Mulțam pentru că ai văzut bine:)


Andreea, ai intuit iar că am mers pe spațialitate și aspațialitate, pe ordine interioară și oridine exterioară, pe o altfel de categorizare, da, pe închiderea care deschide (pe mine m-a pecetluit se pare Noica și Eliade). Este un determinism interior, al crierii dinăuntru care își are în fapt sursa în Scrierea sacră. Da, ai văzut și labirintu, și sensul de monadă al zidului. Mă bucură mult să văd o astfel de decriptare. Mulțumesc.

Ela

Raul, multumesc pentru cum ai vazut simplitatea discursului si indeosebi cum ai vazut spatialitatea in functie de plasarea in miezul sau in scoarta cuvintului. Nu mi-a trecut prin minte Duna, initial scrisesem pe o pagina personala, ca un fel de dialog cu mine insami. Ulterior m-am decis sa las poezia aici.

Ioan, desigur ca este simplu, depinde cum privesti. Si desigur ca nu (mai) este pe gustul tau. Imi pare rau, constat ca nu ma (mai) incadrez in exigentele tale poetice, se pare. Oricum, eu sunt onesta. Aceasta poezie este dintr-un real al meu. De la primul la ultimul cuvint.

Ela

Emilian, pentru că ai trăit în grația acestei scrieri dinlăuntrul inimii; Andreea, fiindcă te-ai oglindit cu propria sensibilitate și nu uiți să promiți reflectarea; Ștef, pentru că percepi mereu intensitatea emoției dintr-o poezie; Uln, fiindcă ai pictat o lacrimă din ochiul mamei în pumnul tatălui; Val, pentru spectrul luminos al memoriei celei de-a 27-a trepte a spiritului, cum spunea Noica.

Ela

conf regulament: a se scrie obligatoriu cu diacritice. a nu se edita cuvinte în întregime cu majuscule, a se pune spațiu după semnele de punctuație. vă rog corectați toate aceste aspecte și citiți regulile site-ului. mulțumesc.

Da, Alex, e toată simbolistică lui eliade asupra nașterilor și renașterilor, e totul cuprin în acest nouă, ca o perfecțiune de sine născătoare. și ai interpretat foarte bine mai ales sensul câinelui păzitor, aici. mă bucură însă cel mai mult că ai intuit tehnica. :)
mulțumesc și pentru atenționare, am corectat. nu e offtopic. :)

Ela

Erika, tu îmi trimiți un mesager din lumini albe, mulțumesc.
Ștefan, da, născuți așa cum a fost să fie ceasul, dintr-o zvâcnire lucidă a vieții, cea hotărâtoare pentru noi, tânjim mult timp după amintirile neprimite. Mulțam.
Cornelia, ai desprins deja trei sensuri posibile, unele aparent paradoxale, te las să desprinzi și altele din versul acela simplu. E un nod de adevăruri acolo. :) Mulțam pentru că ești o căutătoare ambițioasă (așa cum ai scris chiar tu în commul tău)

Ela

Am scris simultan, eu răsp pt ceilalți, tu comentariul. Chiar dacă nu ești născut în luna a noua, cred că poți întoarce și tu ceasul de la facerea lumii la facerea ta din lumină, dacă ești inițiat în taina timpului. Mulțumesc pentru semn luminos aici.

Ela

Elena, când poezia poate spune mai mult decât cel care o screi, e bine. Da, lumea asta e tare tare bătrână, uită și de ea însăși. :)

Ștef, cred că fiecare se poate regăsi al un moment dat în acest mini-portret. Așa văd eu omul din luna septembrie. Mulțam.

Pașa, nu numai că nu ai divagat deloc de la sensurile versurilor, ci le-ai redat ascunsul, ca și cum ai fi eliminat crepusculul și ai fi dorit să fie văzut născutul sub lumină, nu doar din lumile paralele. Mulțam.

Ela

Depinde, uneori îl aleg la final, alteori îl aleg în timp ce scriu poezia, uneori îmi vine în minte un titlu și scriu așa, concentric, în jurul lui. Aici, am ales la final. Mulțumesc.

Daniela Luca, psihoterapeut-psihanalist, Bucuresti